duminică, 24 septembrie 2023

Novenă pentru a cere protecția sub Mantia Sfântă a sfântului Iosif, pentru a-l onora și a-i cere patronatul său

Novenă pentru a cere protecția sub Mantia Sfântă a sfântului Iosif, pentru a-l onora și a-i cere patronatul său




- această novenă în cinstea sfântului Iosif se numește „Sfânta Mantie a sfântului Iosif”, pentru a merita patronatul său, a acestui mare sfânt într-o manieră particulară și specială și totodată a-i omagia cinste.

-este pentru a fi recitată pe durata a 30 de zile consecutive, în memoria celor 30 de ani ai sfântului Iosif în compania Domnului Isus, Fiul Lui Dumnezeu. Dacă pentru vreun motiv nu se poate recita rugăciunea într-o zi în special, voi puteți să o compensați recitând-o în ziua 30, dățile în care nu v-ați rugat rugăciunea novenei.

- harurile extraordinare obținute prin această rugăciune sunt nenumărate. Sfânta Tereza a spus: „dacă voi voiți realmente să credeți în el, încercați recitând novena și în final vă veți convinge.”

-această novenă este mai eficace când se face rugăciune pentru sufletele din Purgatoriu.

Cu aceeași solicitare cu care ajutăm să se usuce lacrimile sufletelor ce suferă, putem spera că sfântul Iosif ne va ajuta să uscăm lacrimile noastre în nevoile noastre. În acest chip, Mantia sfântului Iosif se extinde asupra noastră și ne va servi ca un scut împotriva tuturor pericolelor ce ne pândesc, în așa fel că putem, cu harul Lui Dumnezeu, să obținem mântuirea veșnică.
Domnul nostru și Doamna noastră ne invită să iubim, să cinstim și să ne rugăm sfântului Iosif.

Însuși Domnul Isus a spus sfintei Margareta: „Mi-ar plăcea ca în toate zilele să oferiți rugăciuni speciale Mamei Mele și sfântului Iosif, cel mai dulce Păzitor al Meu.”

Preasfânta Fecioară Maria a spus venerabilei surori Maria de Jesus de Agreda, cu privire la sfântul Iosif: „Voi trebuie să vă asigurați de creștere continuă a iubirii și dedicării voastre acestui mare sfânt. În toate nevoile voastre voi trebuie să vă serviți de protecția Lui, sub toate circumstanțele voi trebuie să încurajați atâtea persoane pe cât vă este posibil, spre această devoțiune; de fapt ceea ce Șotul Meu devotat cere în Cer, Dumnezeu Atotputernicul îl va da pe pământ.”

Rugăciunile novenei Mantiei Sfinte a sfântului Iosif

Se roagă tot până la final în fiecare zi. Tot ce urmează, în fiecare zi.

Ideal este să se facă 30 de zile consecutive, dar în caz că nu se poate, se poate oferi ca novenă pentru 9 zile consecutive

În Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, amin.

Isus, Maria, Iosif, eu Vă dau inima mea și sufletul meu.

Tatălui nostru Ceresc în semn de mulțumire pentru că l-a înălțat pe sfântul Iosif la o poziție de demnitate atât de excepțională - spuneți „slavă Tatălui” de 3 ori

Oferire:
I O, glorios Patriarh sfânt Iosif, eu umil mă prosternez înaintea Ta. Rog pe Domnul Isus, pe Soția Ta Neprihănită, Fecioara Maria, și pe toți îngerii și sfinții din Curtea Cerească, să mă însoțească în această devoțiune. Îți ofer această matie prețioasă, în timp ce promit credința și devoțiunea mea cele mai sincere. Mă angajez să fac tot în puterea mea pentru a Te cinsti pe durata vieții mele pentru a încerca iubirea mea pentru Tine.

Ajută-mă, sfânt Iosif! Asistă-mă acum și pe durata întregii mele vieți, dar în special în clipa morții mele, cum ai fost Tu asistat de Isus și Maria, pentru ca să ne unim într-o zi în Cer și acolo să Te cinstesc pentru toată veșnicia, amin.

II  O, glorios Patriarh sfânt Iosif, prosternat înaintea Ta și a Divinului Tău Fiu, Isus, Îți ofer, cu sinceră devoțiune, această comoară prețioasă a rugăciunii, fiind mereu conștient de numeroasele virtuți ce împodobesc sfânta Ta persoană. În Tine, o, Patriarh glorios, s-a îndeplinit visul primului Iosif, precursorul Tău, care în sine pare că a fost trimis de Dumnezeu pentru a pregăti calea pentru prezența ta pe acest pământ. De fap, nu numai Te-a înconjurat de strălucirea luminoasă a razelor Soarelui Divin, a Lui Isus, dar de asemenea ai fost în mod splendid reflectat în lumina strălucitoare a Lunii mistice, Preasfânta Fecioară Maria.

III  O, Patriarh glorios, dacă exemplul bătrânului Iacob care a fost personal să-l felicite pe fiul lui predilect, care a fost înălțat pe tronul din Egipt, a servit pentru a aduce pe toți descendenții lui acolo, cumva nu trebuie ca exemplul Lui Isus și Mariei, care Te cinstesc cu cel mai mare respect și încredere, să-mi servească pentru a mă duce pe mine, fidelul Tău devot, să mă prezint la Tine cu această Mantie prețioasă în cinstea Ta.

Acordă-mi, o, mare sfânt Iosif, ca Dumnezeu Atotputernicul să poată la rândul Lui să îndrepte o privire binevoitoare spre mine, întrucât strămoșul Iosif nu a respins pe frații lui vinovați și cruzi, dar mai degrabă, i-a acceptat cu iubire și protecție și i-a salvat de foame și moarte. Te implor, o, glorios Patriarh, ca prin mijlocirea Ta, fă ca Domnul să nu mă abandoneze niciodată în acest exil din valea durerilor.

Fă ca El mereu să mă numească ca unul dintre fidelii Lui slujitori ce trăiesc liniștiți și siguri, sub patronatul Sfintei Tale Mantii. Fă ca eu să pot trăi mereu în protecția acestui patronat, în toate zilele vieții mele și mai ales, în clipa în care respir ultima mea suflare.

Rugăciuni:
Eu Te salut, o, glorios sfânt Iosif! Tu care ești încărcat de comori inestimabile ale Cerului și pământului și ești Tatăl adoptiv al Aceluia ce hrănește toate creaturile din univers. Tu ești, după Maria, sfântul cel mai vrednic de iubirea și devotamentul nostru. Tu singur, peste toți sfinții, ai fost ales pentru această cinste supremă a creșterii, orientării, de a hrăni și inclusiv de a-L îmbrățișa pe Mesia, pe care atâția regi și profeți au dorit să-L privească.

Sfinte Iosif, salvează sufletul meu și obține pentru mine de la Milostivirea Divină a Lui Dumnezeu, cererea ce Te rog umil (aici se face intenția de oferire a novenei) și pentru sufletele din Purgatoriu, acordă-le o mare alinare în durerea lor.
* Tatălui nostru Ceresc în semn de mulțumire pentru că l-a înălțat pe sfântul Iosif la o poziție de demnitate atât de excepțională - spuneți „slavă Tatălui” de 3 ori

 

II O, puternic sfinte Iosif, Tu ai fost proclamat patron al Bisericii Universale, prin urmare, eu cer ajutorul Tău, peste ceilalți sfinți, ca cel mai mare protector al celor suferinzi și ofer binecuvântări nenumărate inimii Tale prea generoase, mereu dispusă să ajute în orice nevoie.

La Tine, o, glorios sfânt Iosif, vin văduvele, orfanii, abandonații, suferinzii, oprimații. Nu este durere, neliniște sau agonie pe care nu ai consolat-o. Vrednic, Te rog, folosește în numele meu darurile pe care Dumnezeu Ți le-a dat, până când de asemenea îmi dai răspunsul cererii mele și ca sufletele binecuvântate din Purgatoriul să se roage pentru mine sfântului Iosif.

* Tatălui nostru Ceresc în semn de mulțumire pentru că l-a înălțat pe sfântul Iosif la o poziție de demnitate atât de excepțională - spuneți „slavă Tatălui” de 3 ori

III De nenumărat sunt aceia care s-au rugat la Tine înaintea mea și au primit consolare și pace, haruri și favoruri. Inima mea, atât de tristă și îndurerată, nu poate găsi răspuns în mijlocul acestei încercări ce mă bântuie. O, glorios sfânt Iosif, Tu știi toate nevoile mele, inclusiv înainte de a le pronunța în rugăciune. Tu știi cât e de importantă această cerere pentru mine. Mă prosternez înaintea Ta în timp ce suspin sub greutatea problemei ce apare în fața mea.

Nu există inimă umană în care pot încredința durerea mea și deși găsesc o ființă înțelegătoare ce ar fi dispusă să mă asiste, încă nu ar putea să mă ajute. Numai Tu poți să mă ajuți în durerea mea, sfinte Iosif, și Te rog să auzi implorarea mea.

Cumva nu a lăsat sfânta Tereza scris în dialogurile ei că lumea trebuie să știe mereu: „Tot ce cereți de la sfântul Iosif, veți primi”?

O, sfânt Iosif, mângâietorul celor suferinzi, ai milă de tristețea mea și miluiește-Te de bietele suflete ce pun în Tine atâta speranță în rugăciunile lor.

* Tatălui nostru Ceresc în semn de mulțumire pentru că l-a înălțat pe sfântul Iosif la o poziție de demnitate atât de excepțională - spuneți „slavă Tatălui” de 3 ori

 

IV O, Patriarh sublim, sfinte Iosif, datorită obedienței Tale perfecte față de Dumnezeu, mijlocește pentru mine.
pentru viața Ta sfântă, plină de har și de merite, auzi rugăciunea mea
pentru numele Tău prea dulce, ajută-mă
pentru preasfintele Tale lacrimi, mângâie-mă
pentru cele șapte dureri ale Tale, mijlocește pentru mine
pentru cele șapte bucurii ale Tale, consoleaz-mă
de tot răul trupului și al sufletului, eliberează-mă
de toate pericolele și dezastrele, mântuiește-mă

Ajută-mă cu mijlocirea Ta puternică și obține-mi, prin puterea și milostivirea Ta, tot necesarul pentru mântuirea mea și în special, favoarea (numiți intenția novenei) pe care acum Ți-o prezint cu mare nevoie.

* Tatălui nostru Ceresc în semn de mulțumire pentru că l-a înălțat pe sfântul Iosif la o poziție de demnitate atât de excepțională - spuneți „slavă Tatălui” de 3 ori

 

V O, glorios sfânt Iosif, sunt nenumărabile harurile și favorurile pe care le-ai obținut pentru sufletele suferinde. Asiști bolnavii de orice natură, ajuți oprimații, prigoniții, trădații, pe cel privat de orice consolare umană, inclusiv pe aceia ce au nevoie de Pâinea Vieții. Toți cei ce imploră mijlocirea Ta puternică sunt mângâiați în suferința lor.

O, drag sfinte Iosif, nu permite ca eu să fiu unicul dintre toți cei ce au apelat la Tine, căruia îi negi această cerere cu care eu în mod atâta de arzător Te implor. Arată-mi inclusiv mie bunătatea și generozitatea Ta, pentru ca să pot striga în acțiune de mulțumire: „Glorie veșnică Patriarhului nostru, sfântul Iosif, marele meu protector pe pământ și apărător al sufletelor sfinte din Purgatoriu.”

* Tatălui nostru Ceresc în semn de mulțumire pentru că l-a înălțat pe sfântul Iosif la o poziție de demnitate atât de excepțională - spuneți „slavă Tatălui” de 3 ori

 

VI Tată Veșnic care ești în Cer, pentru meritele Lui Isus și Maria, Te rog să-mi acorzi ceea ce-Țti cer. În Numele Lui Isus și Maria, mă prosternez înaintea Prezenței Tale Divine și Te rog să accepți implorarea mea plină de speranță pentru a persevera în rugăciune, pentru ca să pot fi numărat între mulțimea acelora ce trăiesc sub patronatul sfântului Iosif. Extinde binecuvântarea Ta asupra acestei comori prețioase a rugăciunilor pe care le ofer astăzi Lui ca angajament a devoțiunii mele.

* Tatălui nostru Ceresc în semn de mulțumire pentru că l-a înălțat pe sfântul Iosif la o poziție de demnitate atât de excepțională - spuneți „slavă Tatălui” de 3 ori

 

Implorări în cinstea vieții ascunse a sfântului Iosif cu Isus și Maria

Sfânt Iosif, roagă-Te pentru ca Isus să poată intra în sufletul meu și să mă sfințească
Sfânt Iosif, roagă-Te pentru ca Isus să poată intra în inima mea și să mă inspire cu caritate
Sfânt Iosif, roagă-Te pentru ca Isus să poată intra în mintea mea și să mă lumineze
Sfânt Iosif, roagă-Te pentru ca Isus să poată călăuzi voința mea și să o întărească
Sfânt Iosif, roagă-Te pentru ca Isus să poată dirija gândurile mele și să le purifice
Sfânt Iosif, roagă-Te pentru ca Isus să poată călăuzi dorințele mele și să le dirijeze
Sfânt Iosif, roagă-Te pentru ca Isus să poată privi acțiunile mele și să extindă asupra mea binecuvântările Lui
Sfânt Iosif, roagă-Te pentru ca Isus să mă înflăcăreze de iubire pentru El
Sfânt Iosif, solicită din partea mea Lui Isus imitarea virtuților Lui
Sfânt Iosif, solicită din partea mea Lui Isus un adevărat spirit de umilință
Sfânt Iosif, cere din partea mea de la Isus blândețea inimii
Sfânt Iosif, cere din partea mea de la Isus pacea sufletului
Sfânt Iosif, cere din partea mea de la Isus sfânta frică de Domnul
Sfânt Iosif, cere din partea mea de la Isus o dorință de perfecțiune
Sfânt Iosif, cere din partea mea de la Isus o dulceață a inimii
Sfânt Iosif, cere din partea mea de la Isus o inimă pură și caritativă
Sfânt Iosif, cere din partea mea de la Isus înțelepciunea credinței
Sfânt Iosif, cere din partea mea de la Isus binecuvântarea Lui a perseverenței în faptele mele bune
Sfânt Iosif, cere din partea mea de la Isus forța pentru a purta crucile mele
Sfânt Iosif, cere din partea mea de la Isus disprețul bunurilor materiale ale acestei lumi
Sfânt Iosif, cere din partea mea de la Isus harul de a merge mereu în calea îngustă spre Cer
Sfânt Iosif, cere din partea mea de la Isus harul de a evita orice ocazie de păcat
Sfânt Iosif, cere din partea mea de la Isus o dorință sfântă de fericire veșnică
Sfânt Iosif, cere din partea mea de la Isus harul perseverenței finale

Sfânt Iosif, nu mă abandona
Sfânt Iosif, roagă-Te ca inima mea niciodată să nu înceteze de a Te iubi și ca buzele mele niciodată să nu înceteze de a Te elogia
Sfânt Iosif, pentru iubirea pe care o ai pentru Isus, fă ca eu să pot învăța să-L iubesc
Sfânt Iosif, amabil acceptă-mă ca fidelul Tău devot
Sfânt Iosif, eu mă predau Ție, acceptă rugile mele și ascultă rugăciunea mea
Sfânt Iosif, nu mă abandona în ceasul morții mele

Isus, Maria și Iosif, eu Vă dau inima mea și sufletul meu

* Tatălui nostru Ceresc în semn de mulțumire pentru că l-a înălțat pe sfântul Iosif la o poziție de demnitate atât de excepțională - spuneți „slavă Tatălui” de 3 ori

 Invocații la sfântul Iosif
Adu-Ți aminte, o, prea pur Soț la Mariei și prea iubitul meu păzitor, sfânt Iosif, că nu s-a auzit niciodată spunând că vreo unul dintre cei ce au implorat protecția Ta și au cerut ajutorul Tău, au fost lăsați fără mângâiere. Însuflețit cu această încredere, vin la Tine cu toată fervoarea duhului meu, mă încredințez Ție. Nu disprețui implorarea mea, o, Tată adoptiv al Salvatorului, mai degrabă, desemnează-Te de a o primi favorabil și acordă-mi-o, amin.

 

Glorios sfânt Iosif, Soț al Preasfintei Fecioare Maria și tată feciorelnic al Lui Isus, păzește-mă și veghează pentru mine. Du-mă pe calea harului sfințitor, dă atenție nevoilor urgente pe care acum Îți cer să le învălui în pliurile mantiei Tale paterne. Îndepărtează de mine obstacolele și dificultățile ce se găsesc în calea rugăciunii mele și acordă ca răspunsul fericit al cererii mele să poată servi pentru mai mare glorie a Lui Dumnezeu și mântuirea mea veșnică.
Ca garanție a recunoștinței mele veșnice, mă angajez să răspândesc vestea gloriei Tale, în timp ce-I mulțumesc Domnului pentru că ai atâta binecuvântare a puterii Tale și minuni în Cer și pe pământ.

 

Recitați litania sfântului Iosif
Doamne, miluieşte-ne,
Cristoase miluieşte-ne,
Doamne miluieşte-ne,
Cristoase auzi-ne,
Cristoase ascultă-ne,

Tată din cer Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,
Fiule Răscumpărătorul lumii Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,
Duhule Sfânt Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,
Sfântă Treime un singur Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi,

Sfântă Maria, roagă-te pentru noi, *
Sfinte Iosife, *
Strălucită odraslă a lui David, *
Lumina Patriarhilor, *
Soţul Născătoarei de Dumnezeu, *
Păzitorule curat al Fecioarei, *
Purtătorule de grijă al Fiului lui Dumnezeu, *
Apărătorule neobosit al lui Cristos, *
Capul preasfintei Familii, *
Iosif preadrept, *
Iosif preacurat, *
Iosif preaînţelept, *
Iosif preaputernic, *
Iosif preaascultătorul, *
Iosif preacredinciosul, *
Oglinda răbdării, *
Iubitorule de sărăcie, *
Pilda meşteşugarilor, *
Podoaba vieţii casnice, *
Păzitorul feciorelnicilor, *
Sprijinitorul familiilor, *
Mângâierea nenorociţilor, *
Ocrotitorul celor care mor, *
Groaza diavolilor, *
Apărătorul Sfintei Biserici, *

Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, iartă-ne Doamne.
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, ascultă-ne Doamne.
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, miluieşte-ne pe noi.

P. L-a rânduit pe el stăpân al casei sale.
C. Şi mai mare peste toate avuţiile sale.
Să ne rugăm: Dumnezeule, care printr-o pronie nespusă ai binevoit să alegi pe sfântul Iosif de soţ al preasfintei tale Născătoare, te rugăm să ne învredniceşti a-l avea drept mijlocitor în cer pe acela pe care îl cinstim pe pământ ca pe un ocrotitor al nostru. Care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin

 

Rugăciunea finală la Mantia Sfântă
O, glorios Patriarh sfânt Iosif, Tu care ai fost ales de Dumnezeu peste toți bărbații pentru a fi capul pământesc la celei mai sfinte dintre Familii, Te rog ca să mă accepți în pliurile Mantiei Tale Sfinte, fie ca Tu să fii păzitorul și custodele sufletului meu.

Începând din acest moment, eu Te aleg ca Tatăl meu, Protectorul meu, Sfătuitorul meu, sfântul meu Patron și Te rog să păzești trupul meu, sufletul meu, tot ce sunt, tot ce posed, viața mea și moartea mea.

Privește-mă ca pe unul dintre ai Tăi, apără-mă de trădarea dușmanilor mei, invizibili sau vizibili, ajută-mă în tot momentul în toate nevoile mele, consolează-mă în amărăciunile vieții mele și în special în ora morții mele. Spune numai un cuvânt în favoarea mea Răscumpărătorului Divin, Căruia Tu i-ai fost considerat vrednic de a-L susține în brațele Tale și vrednic de Preasfânta Fecioară Maria, Preacasta Ta Soție.

Cere pentru mine binecuvântările ce mă vor duce la mântuirea mea. Include-mă în cei mai iubiți de Tine și eu Îți voi arăta că sunt vrednic de protecția Ta specială, amin.

 Rugăciune la sfântul Iosif
La Tine alergăm, o, sfinte Iosif, în necazul nostru şi plini de încredere cerem ocrotirea Ta, după aceea a Sfintei Tale Soţii. Pentru acea sfântă legătură de dragoste ce te-a unit cu neprihănita Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi pentru dragostea părintească ce ai avut-o către Pruncul Isus, Te rugăm fierbinte să priveşti cu bunăvoinţă la moştenirea pe care Isus a dobândit-o cu Sângele Său şi prin puterea şi ajutorul Tău, să ne aperi în nevoile noastre.

Apără, păzitorule preaînţelept al dumnezeieştii Familii, neamul cel ales al Lui Isus Cristos; îndepărtează de la noi, preaiubitorule Părinte, toată ciuma rătăcirilor şi a viciilor; o preaputernicul nostru Ocrotitor, vino din Cer în ajutorul nostru în această luptă cu puterea întunericului; şi precum odinioară ai scăpat din primejdia morţii pe Pruncul Isus, de asemenea apără acum Sfânta Biserică a Lui Dumnezeu de cursele vrăjmăşeşti şi de orice nenorocire; şi întinde pururea peste fiecare din noi ocrotirea Ta, pentru ca sprijiniţi fiind prin pilda şi ajutorul Tău, să putem trăi cu sfinţenie, murii cu evlavie şi dobândi în Ceruri fericirea veşnică. Amin.

* nu uitați să vă rugați pentru sufletele din Purgatoriu!

novenă + promisiunile la Preasfintele Inimi



Coronița Preasfintelor Inimi unite și străpunse


în loc de Tatăl nostru: Tată Veșnic, Îți ofer cele mai pure afecte al Preasfintelor Inimi unite și străpunse, ale Lui Isus și Maria, cu toată Iubirea Lor, toate suferințele Lor și toate meritele Lor

în loc de Bucură-Te Maria: Preasfinte Inimi ale Lui Isus și Maria, consumați-mă în focul arzător al Iubirii Voastre Sfinte și Divine

în loc de Slavă Tatălui: Inimi unite și străpunse ale Lui Isus și Maria, manifestați Împărăția Voastră în inima mea, într-o viață de virtute și de sfințenie

la final, de 3 ori: Divine Inimi, ale Lui Isus și Maria, depuneți harul Vostru în inima mea.

Ziua întâi


Inimi unite și străpunse, ale Lui Isus și Maria, Vă cer ca să-mi acordați harul unei adevărate convertiri, convertire ce va fi reușită prin intermediul Inimii Neprihănită a Mariei. Inimă ce arde de flacăra Sfintei Sale Iubiri. Flacără ce va fi ars păcatul meu, flacără ce va aprinde foc în inima mea pentru a trăi în deplinătatea celor două Porunci mari de Iubire.

Ziua a doua


Inimi unite și străpunse, ale Lui Isus și Maria, Vă cer ca să-mi acordați harul de a muri după voința mea; voință agățată de criteriile mele, voință ce caută beneficiul meu propriu. Aprindeți inima mea cu flacăra Iubirii Voastre Divine și Sfinte în tânjiri de sfințenie. Sfințenie ce mă mișcă să caut Împărăția Cerurilor. Sfințenie ce mă duce să merg după Voia Tatălui Veșnic.

Ziua a treia


Inimi unite și străpunse, ale Lui Isus și Maria, Vă cer ca să-mi acordați harul perfecțiunii în virtute; virtute care trebuie rafinată precum aurul și argintul în flacăra Iubirii Voastre Divine și Sfinte, virtute ce este acreditare de intrare într-una dintre locuințele Inimilor Voastre Divine; virtute ce va parfuma inima mea de tuberoză parfumată a sfințeniei.

Ziua a patra


Inimi unite și străpunse, ale Lui Isus și Maria, Vă cer ca să-mi acordați harul sfințeniei, făcând ca voința mea umană să se îmbine Voinței Divine. Ardeți, cu flacăra Iubirii Voastre Sfântă și Divină, obiceiurile păcătoase și transformați viața mea în acord cu Sfânta Voință a Lui Dumnezeu. Luați eforturile mele de a depăși păcatele mele și întăriți duhul meu pentru a înfăptui mișcat de inspirațiile Duhului Sfânt.

Ziua a cincea


Inimi unite și străpunse, ale Lui Isus și Maria, Vă cer ca să-mi acordați harul de a Vă iubi și a închina viața mea Voinței Divine, în așa fel ca să nu fiu eu cine trăiește, dar Cristos cine trăiește în mine. Imprimați în inima mea FIAT ul Vostru, fiat ce-mi va deschide porțile Cerului, pentru că numai ce au trăit după Voința Divină, vor avea drept la bucuria bunurilor promise.

Ziua a șasea


Inimi unite și străpunse, ale Lui Isus și Maria, Vă cer ca să-mi acordați harul de a îmbrăcat de Iubirea Voastră Sfântă și Divină. Iubire ce va impulsiona duhul meu în dorințe de a consacra pe de-a-ntregul viața mea Preasfintelor Voastre Inimi. Inimi ce vor triumfa și împărăți pe tot pământul. Inimi ce sunt foc de sfințenie și de puritate pentru toate sufletele ce voiesc să locuiască în camerele Voastre. Camere ce duc creatura la îndeplinirea Voinței Divine și la bucuria Cerului veșnic.

Ziua a șaptea


Inimi unite și străpunse, ale Lui Isus și Maria, Vă cer ca să-mi acordați harul de a rămâne veșnic unit cu Voi. Înaintează triumful Inimii Tale Neprihănită, o, Mamă duioasă, și împărăția Preasfintei Tale Inimi, o, Isus milostiv! Mă leg de Preasfintele Voastre Inimi pentru ca, prin intermediul razelor Voastre de Lumină, să mă pot cufunda în locuințele Sfintei Voastre Voințe.

Ziua a opta


Inimi unite și străpunse, ale Lui Isus și Maria, Voi care rămâneți atașate spiritual una de alta, ca dovadă a Iubirii Voastre veșnice, vă cer sa-mi acordați harul de a fi ars de flacăra Iubirii Sfinte și Divine. Înlănțuiți-mă de frânghiile Iubirii Voastre pentru ca niciodată să fiu îndepărtat de adorabila Voastră companie. Fiți Voi încântare pentru sufletul meu și refugiu pentru duhul meu.

Ziua a noua


Inimi unite și străpunse, ale Lui Isus și Maria, Vă cer ca să-mi acordați harul de a străpunge inima mea cu sabia Iubirii Voastre pentru ca să simt foame de mântuire, prin devoțiunea Preasfintelor Voastre Inimi, vase perfecte de Iubire Sfântă și Divină ce vor purifica sufletul meu, făcând din el recipient de sfințenie.

Rugăciunea finală – de spus zilnic

Inimi unite și străpunse, ale Lui Isus și Maria, Voi care V-ați împletit într-o idilă de Iubire Sfântă și Divină, în momentul anunțului sfântului Arhanghel Gabriel, permiteți ca inima mea să rămână legată de a Voastră, în așa fel ca nevoia mea să fie latentă în Preasfintele Voastre Inimi unite și să primească Ajutoarele Divine în fața nevoii mele (aici menționați intenția de novenă).
Inimi unite și străpunse, ale Lui Isus și Maria, pentru meritele infinite ale Sfintelor Voastre Răni, imprimați în inima mea, FIAT ul Voinței Divine, amin.

 

Promisiuni pentru cei ce se roagă novena la
Preasfintele Inimi unite și străpunse, ale Lui Isus și Maria


9 iulie 2009


Preasfânta Maria spune:

Novena la Preasfintele Inimi unite și străpunse, ale Lui Isus și Maria, se poate face zilnic, pentru că haruri neîncetate se vor acorda sufletului care o roagă cu duh de credință:

1 cei ce nu au loc de muncă, vor găsi

2 cei ce au sănătate slăbită, o vor recupera

3 bolnavii de trup și de suflet vor fi vindecați

4 cei ce sunt în închisori, plătind condamnări nedrepte, vor fi eliberați

5 cei ce nu au acoperiș, nici pâine, vor primi binecuvântarea casei și a hranei

Dar rugând-o cu credință, rugând-o cu adevărat duh de adorare și reparare, sufletele ce se roagă această novenă cu o intenție specifică, trebuie să facă pe durata celor nouă zile:

1 Euharistie zilnică – să vă împărtășiți curățați de păcat în fiecare zi în care se face novena

2 să vă rugați coronița Preasfintelor Inimi Unite

3 trebuie să vă rugați cu flacăra de Iubire Sfântă și Divină aprinsă – adică o lumânare binecuvântată de un preot și aprinsă pe durata cât este spusă novena


Se vor primi binecuvântări nenumărate.


 https://darulcerului.blogspot.com/2022/03/novena-promisiunile-la-preasfintele.html?m=1

joi, 7 septembrie 2023

Rugăciunile Sfintei Brigitta

 



ღ ღ ღ


       Sfânta Brigitta L-a rugat multă vreme pe Domnul să-i spună câte lovituri a primit în timpul amarelor Sale suferințe. Într-o zi Mântuitorul i-a apărut și i-a zis: „Am primit în Trupul Meu 5480 de lovituri; dacă vrei să le cinstești, să spui de 15 ori Tatăl Nostru şi de 15 ori Bucură-te Marie, în fiecare zi, timp de un an. După ce s-a încheiat acest an, tu ai cinstit fiecare dintre aceste 5480 de lovituri”. (apoi a învățat-o cele 15 rugăciuni meditative corespunzătoare) Mântuitorul i-a mai spus: „Cel care va spune aceste rugăciuni în fiecare zi timp de un an;
– va scoate din purgatoriu rudele sale;
– 15 drepți dintre rudele sale vor obține harul statorniciei statorniciei;
– 15 păcătoși dintre rudele sale se vor converti;
– cel care face rugăciunile va atinge cele dintâi trepte ale desăvârșirii;
– cu 15 zile înainte de moarte îi voi oferi Trupul Meu prețios pentru ca prin El să fie ferit de foamea veșnică; îi voi da să bea din Sângele Meu pentru al feri de setea veşnică;
– cu 15 zile înainte de moarte va fi cuprins de o mare căință și o mare cunoaștere a păcatelor sale;
– Eu aşez semnul Crucii Mele triumfătoare între el şi dușmanul cel rău, pentru a fi ocrotit de capcanele sale;
– înainte de moartea sa voi veni cu credincioasa, multiubita Mea Mamă și îi voi primi cu milă sufletul, ducându-l în bucuriile veșnice;
– în Cer va primi o cunoaștere deosebită a Dumnezeirii Mele, pe care o împărtășesc doar acelora care spun aceste rugăciuni;
– chiar dacă cineva ar fi trăit 30 de ani în păcat de moarte, de îndată ce face aceste rugăciuni sau își propune să le facă, Domnul îi va ierta toate păcatele (prin Sacramentul pocăinţei) şi îl va apăra de toate ispitele rele. El îi va ocroti cele cinci simțuri, îl va feri de moarte grabnică și neprevăzută şi sufletul său de osânda veşnică;
– tot ce va cere de la Dumnezeu și de la Sfânta Fecioară, îi va fi dăruit;
– cine învață și pe alții aceste rugăciuni, bucuria și meritele aceluia vor ține în veci;
– în locul în care se spun aceste rugăciuni, Dumnezeu este prezent cu harul Său.”

Publicitate

Setări confidențialitate

       Pe cât este posibil, nu întrerupeți nicio zi; dacă însă a intervenit un obstacol serios, care a împiedicat în mod categoric spunerea rugăciunilor, harurile nu sunt pierdute dacă se împlinesc cele 5840 de rugăciuni în timpul unui an, recuperând cât mai repede întreruperea. Aceste rugăciuni trebuiesc spuse cu multă evlavie, meditându-le, fiind posibil a urma și Calea Crucii în același timp.

ღ ღ ღ


       Sfântă Brigitta, slujitoare credincioasă a lui Isus Răstignit, doresc din toată inima să parcurg aceste rugăciuni izvorâte din divina Sa îndurare. Mă încredințez cu totul iubirii Sale şi te rog să mijlocești pentru mine ca să pot împlini această devoțiune, spre mântuirea mea şi pentru venirea împărăției lui Dumnezeu în toate inimile. Amin.

ღ ღ ღ


 

Cele 15 Rugăciuni Revelate Sfintei Briggita


       1. Patimile lui Cristos pe Muntele Măslinilor, până la încoronarea cu spini

       O Isuse, desfătarea tuturor acelora care Te iubesc, Tu Prieten și Mântuitor al păcătoșilor! Adu-ţi aminte de adânca tulburare pe care ai suferit-o, atunci când s-a apropiat timpul hotărât încă din veșnicie al Sfintelor Tale patimi, când ai spălat picioarele Apostolilor Tăi, le-ai oferit Trupul şi sângele Tău drept hrană, i-ai mângâiat cu blândețe și ai mărturisit apoi în plinătatea tristeții: „Sufletul Meu e cuprins de o întristare de moarte… „. Adu-ţi aminte de tot chinul şi strâmtorarea suferite înainte de moartea Ta pe Cruce, când, după ce Te-ai rugat de trei ori în sudoare însângerată de frică, ai fost trădat de apostolul Tău, ai fost prins de poporul Tău, învinuit prin minciună, condamnat pe nedrept de judecătorii Tăi, prigonit deși erai nevinovat, în orașul ales aflat în mare sărbătoare, jefuit de hainele Tale, bătut cu pumnii, legat de o coloană și biciuit, încoronat cu spini și batjocorit în nenumărate alte feluri. Prin aceste Patimi, dăruieşte-mi o Doamne Dumnezeul meu, căință adevărată, ispășire vrednică şi iertarea tuturor păcatelor mele.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


2. Batjocorirea lui Cristos 

      O Isuse, bucuria îngerilor! Adu-ţi aminte de mâhnirea suferită atunci când toți dușmanii Tăi Te-au înconjurat ca niște lei turbați, Te-au bătut cu pumnii şi Te-au scuipat în față. Prin aceste chinuri şi prin ocările nelegiuite cu care Te-au încolțit dușmanii Tăi, mântuieşte-mă de toți dușmanii mei văzuți și nevăzuți. Ajută-mi să ajung, prin ocrotirea Ta, la mântuirea veșnică.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


3. Răstignirea lui Cristos pe Cruce

       O Isuse, Creatorul acestei lumi, care cuprinzi în nemărginirea Ta Cerul și pământul! Adu-ţi aminte de amarnicele dureri suferite atunci când călăii cei cruzi Ţi-au străpuns mâinile şi picioarele cu cuie ascuțite răstignindu-Te pe Cruce. Adunând durere peste durere, ei Ţi-au întins membrele în lungul şi în latul Crucii cu atâta violență, încât au fost smulse din încheieturi. Prin acest chin amarnic de pe Cruce, Te rog să-mi dăruieşti o sfântă frică şi iubire pentru Numele Tău cel sfânt.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


4. Rugăciunea lui Cristos pentru cei care L-au răstignit

     O Isuse, Tămăduitorule ceresc! Adu-Ţi aminte de slăbiciunea morții și de durerile pe care, le-ai înălţat pe lemnul Crucii, le-ai suferit în toate mădularele Tale rănite și sfâșiate, astfel că nicio durere nu s-a asemănat cu a Ta. Din creștetul capului până în tălpile picioarelor nu se putea găsi nimic nevătămat la Tine, dar fără „să iei în seamă aceste chinuri, Tu Te-ai rugat pentru dușmanii Tăi: ,,Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!”. În îndurarea Ta, îngăduie ca amintirea cumplitelor Tale patimi să-mi slujească la deplina iertare a tuturor păcatelor şi rătăcirilor mele.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


5. Îndurarea lui Cristos faţă de păcătosul în căinţă.

       O Isuse, oglinda limpezimii eterne! Adu-Ti aminte de acea mâhnire care Ţi-a strâns inima atunci când, în lumina întregii Tale ințelepciuni, ai văzut viitorul fericit al aleșilor care vor afla mântuirea prin meritele patimilor Tale,  dar și osânda atâtor nelegiuiți, care din vina lor se vor prăbuși în veșnica pierzanie. Prin adâncul de nepătruns al îndurării Tale, în care ai simțit o mângâiere atât de profundă pentru noi, păcătoșii şi rătăciţii, milă pe care ai arătat-o și tâlharului de lângă Tine atunci când i-ai spus: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai”, Te rog să-mi arăți și mie îndurare în ceasul morţii.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


6. Testamentul lui Cristos pe Cruce

       O Isuse, Rege şi prieten al sufletului, care singur ești vrednic de toată iubirea şi de tot dorul! Adu-ţi aminte de durerea simțită atunci când părăsit de toți prietenii Tăi, atârnai pe Cruce, în goliciune și mizerie, negăsind nicio mângâiere în afară de iubita Ta Mamă, care, în amărăciunea sufletului său, Îți stătea alături în sfântă fidelitate. Tu ai încredinţat-o Apostolului Tău şi i l-ai dat pe el ca fiu în locul Tău spunând: ,,Femeie, iată fiul tău”, ,,iar Apostolului: ,,Iată Mama ta”. Pentru sabia durerii care i-a străpuns atunci sufletul, Te rog, o Isuse, să-mi dăruieşti în toate strâmtorările trupului şi ale sufletului, mai ales în ceasul morții, îndurarea și mângâierea Ta.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


7. Setea lui Cristos

       O Isuse, Izvor al bunătății nesecate, care ai spus: „Mi-e sete”, dintr-o adâncă dorință după mântuirea neamului omenesc, aprinde în inimile noastre dorul după toate practicile adevăratei virtuți. Stinge în noi pe deplin toate poftele simțurilor, toate plăcerile rele și toată setea de desfătare.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


8. Băutura lui Cristos

       O Isuse, bucuria de nestins a sufletelor dăruite ţie! Prin amărăciunea oțetului cu fiere pe care l-ai gustat pentru mine, dă-mi harul să Te primesc cu vrednicie în ceasul morții, spre mântuirea şi mângâierea sufletului meu.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


9. Strigătul înfricoșat al lui Cristos pe Cruce

       O Dumnezeule, care ești putere stăpânitoare şi bucurie a sufletului! Adu-ţi aminte de chinul şi strâmtorarea suferite atunci când, apropiindu-se cumplita Ta moarte, ai strigat cu glas puternic: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai pedepsit?”. Prin această spaimă a părăsirii aparente, prin care ne-ai mântuit de părăsirea eternă, Te rog Doamne, Dumnezeul nostru, să nu mă părăsești niciodată în strâmtorările mele.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


10. Multele răni ale lui Cristos

     O Isuse, început şi sfârşit, putere şi viaţă! Adu-ţi aminte că Tu Te-ai cufundat pentru noi din creștet până în tălpi în marea suferințelor. Prin mărimea şi adâncimea rănilor Tale dureroase, învaţă-mă pe mine cel cufundat în păcat, şi urmez cu adevărată ascultare plină de iubire poruncile Tale.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


11. Adâncile răni ale lui Cristos

       O Isuse, abis de îndurare! Pentru adâncimea rănilor Tale, care ţi-au pătruns până la măduva oaselor, Te rog să mă scoți din abisul păcatelor mele. Ascunde sufletul meu în sfintele Tale răni, din faţa mâniei Tale care pedepsește, ca să nu fiu găsit de dreptatea Ta.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


12. Sângerândele răni ale lui Cristos

       O Isuse, imagine strălucitoare a Adevărului, semn al unității și legătură a iubirii! Adu-ți aminte de nenumăratele răni care ți-au acoperit tot Trupul şi l-au înroșit cu Sângele Tău sfânt. Adu-ţi aminte de suferințele de neînchipuit pe care le-ai îndurat pentru noi în acest Trup preasfânt. Ce ai fi putut să faci mai mult decât ai făcut? Te rog, o bune Isuse, să scrii cu prețiosul Tău Sânge toate aceste răni în inima mea, pentru ca să citesc mereu în ea Patima și moartea Ta, și să-ți rămână recunoscător şi credincios până la sfârșit.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


13. Cea din urmă spaimă a lui Cristos

       O Isuse, Rege nemuritor și neînvins! Adu-ți aminte de durerile suferite atunci când Te-au părăsit , cu desăvârșire toate puterile trupului și ai spus cu capul aplecat: „S-a săvârșit”. Prin această spaimă de moarte, îndură-te de mine în ceasul din urmă, când sufletul meu va fi strâmtorat, iar spiritul meu aplecat în umilință.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


14. Moartea lui Cristos

       O Isuse, Unule Născut al preamăritului Tată, Chipul și asemănarea  înțelepciunii Sale! Adu-ți aminte de acea dăruire plină de duioșie cu care ai strigat: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez sufletul!” Apoi, cu Trupul sfâșiat, cu Inima zdrobită, ai desăvârșit îndurarea Ta asupra noastră și astfel Ţi-ai dat Sufletul. Prin această moarte prețioasă, Te rog pe Tine Isuse, ascultător până la moarte, întărește-mă în lupta împotriva lui satan, a lumii și a cărnii. Ajută-mă să mor pentru lume și să trăiesc pentru Tine. Primește sufletul meu cu iubire îndurătoare, atunci când, în ceasul morții, se va întoarce din pelerinajul său.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


15. Cea din urmă și deplină sângerare a lui Cristos

       O Isuse, viță adevărată și roditoare în care suntem sădiți! Adu-ți aminte de acea revărsare deplină a Sângelui Tău pe care l-ai vărsat asemenea mustului din strugurele zdrobit, atunci când ai lăsat să izvorască din Coasta Ta deschisă prin lance, Sânge și Apă cu atâta abundență, încât nu a mai rămas nicio picătură, în timp ce Trupul Tău cel sfânt atârna sus pe Cruce. Prin această vărsare a Sângelui Tău, întărește-mi sufletul în ultima luptă a morții și lasă-l să apară Înaintea Ta, curățit de toate petele.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


Rugăciune de încheiere


       Primeşte Isuse această rugăciune, în acea iubire imensă cu care ai îndurat pentru noi toate rănile Sfântului Tău Trup. Îndură-te de mine şi de toți cei împovăraţi de păcat. Dăruieşte tuturor sufletelor credincioase, atât celor din viaţă cât şi celor adormite, îndurare, iertare şi viaţa veşnică.

Amin!


ღ ღ ღ


Cele 7 rugăciuni revelate Sfintei Brigitta


     Divinul Mântuitor i-a mai descoperit Sfintei Brigitta următoarea făgăduință:

„Să ştiţi că acelora care timp de 12 ani vor spune 7 Tatăl Nostru şi 7 Născătoare de Dumnezeu în cinstea Preţiosului Sânge în fiecare zi, le voi acorda 5 haruri:

– nu vor ajunge în purgatoriu,
– îi voi lua în numărul martirilor, ca şi cum şi-ar fi vărsat sângele pentru credință,
– voi păstra trei suflete la alegere dintre rudele lor în harul sfințitor,
– sufletele rudelor lor directe până la al 4-lea grad nu vor ajunge în iad,
– cu o lună înainte de moarte vor fi anunţaţi.

     Dacă cel care le spune moare cumva înainte de împlinirea celor 12 ani, Eu voi considera că aceste condiții necesare au fost deja împlinite”.

Rugăciune de început

       O, Isuse, doresc să spun acum de şapte ori Tatăl Nostru, în unire cu acea iubire prin care ai sfințit această rugăciune în Inima Ta. Primește-o de pe buzele mele în Inima Ta dumnezeiască. Îmbunătăţeşte-o şi desăvârşte-o într-atât încât să aducă Preasfintei Treimi tot atâta cinstire și bucurie, câtă I-ai adus Tu pe pământ prin această rugăciune. Fie ca ea să se reverse asupra Sfintei Tale firi omeneşti, spre glorificarea dureroaselor Tale răni şi a Preţiosului Sânge pe care l-ai vărsat prin ele.

l. Circumciziunea

     Părinte veșnic, prin mâinile neprihănite ale Mariei şi prin Inima Dumnezeiască a lui Isus, Îți ofer cele dintâi răni, cele dintâi dureri şi cea dintâi vărsare de sânge a lui Isus, ca ispăşire pentru
păcatele tinereții, ale mele şi ale tuturor oamenilor, ca pavăză împotriva celor dintâi păcate de moarte, mai ales intre rudele mele.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


2. Patimile de pe Muntele Măslinilor

       Părinte veșnic,  prin mâinile neprihănite ale Mariei şi prin Inima Dumnezeiască a lui Isus, Îți ofer cumplitele suferinţe ale Inimii lui Isus de pe Muntele Măslinilor şi fiecare picătură a sudorii
Sale insângerate, ca ispăşire pentru păcatele inimii mele şi ale tuturor oamenilor, ca pavăză, împotriva acestor păcate şi pentru înmulțirea iubirii de Dumnezeu şi de aproapele.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


3. Biciuirea

       Părinte veşnic, prin mâinile neprihănite ale Mariei şi prin Inima Dumnezeiască a lui Isus, Îți ofer  miile de răni, cumplitele dureri şi prețiosul Sânge al lui lsus din urma biciuirii, ca ispăşire pentru păcatele trupești ale mele şi ale tuturor oamenilor, ca pavăză împotriva acestor păcate şi pentru păstrarea nevinovăţiei, mai ales între rudele mele.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


4. Încununarea cu spini

       Părinte veşnic, prin mâinile neprihănite ale Mariei şi prin Inima Dumnezeiască a lui Isus, Îți ofer rănile, durerile şi preţiosul Sânge al lui Isus din urma încununării cu spini,  ca ispășire pentru păcatele spiritului, ale mele şi ale tuturor oamenilor, ca pavăză împotriva acestor păcate şi pentru răspândirea Împărăției lui Cristos pe pământ.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


5. Purtarea Crucii 

       Părinte veșnic, prin mâinile neprihănite ale Mariei şi prin Inima Dumnezeiască a lui Isus, Îți ofer patimile lui Isus de pe drumul Crucii, mai ales Sfânta Sa rană de pe umăr şi preţiosul Sânge care a curs din ea, ca ispășire pentru răzvrătirea împotriva Crucii, a mea şi a tuturor oamenilor, pentru orice nemulțumire împotriva sfintelor Tale orânduiri şi pentru celelalte păcate ale limbii, ca pavăză împotriva acestor păcate şi pentru o adevărată dragoste de Cruce.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


6. Răstignirea

        Părinte veșnic, prin mâinile neprihănite ale Mariei şi prin Inima Dumnezeiască a lui Isus, Îți ofer pe Dumnezeiescul Tău Fiu de pe Cruce, răstignirea şi înălțarea Sa pe lemnul Crucii, rănile Sale de la mâini şi picioare şi cele trei izvoare de Sfânt Sânge izvorâte din ele pentru noi, sărăcia Sa extremă, ascultarea Sa desăvârșită, toate chinurile Sale trupești şi sufletești, prețioasa Sa moarte şi reînnoirea ei nesângeroasă la toate Sfintele Liturghii de pe pământ, ca ispășire pentru toate încălcările sfintelor voturi şi regulamente călugărești, ca ispăşire pentru păcatele mele şi ale lumii, pentru bolnavi şi muribunzi, pentru sfințirea preoților şi a laicilor, pentru intențiile Sfântului Părinte în vederea restabilirii familiilor creștine, pentru putere în credință, pentru patria noastră şi pentru unirea popoarelor în Cristos şi Biserica Sa, ca şi pentru poporul evreu.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


7. Deschiderea Sfintei Coaste

       Părinte veșnic, pentru nevoile Sfintei Biserici şi ca ispăşire pentru păcatele tuturor oamenilor, primește prețiosul Sânge şi Apa care au curs din rana Divinei Inimi a lui Isus. Iartă-ne și îndură-Te de noi toţi! Sânge al lui Cristos, cel din urmă sfânt conținut al Inimii Sale Preasfinte, spală-mă de toată vina pentru păcatele mele şi ale altora! Apa coastei lui Cristos, spală-mă de toate pedepsele pentru păcatele mele şi stinge, pentru mine şi pentru toate sufletele sărmane, flăcările Purgatoriului.

Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu


Amin!


ღ ღ ღ


LITANIA ÎN CINSTEA INIMII

 LITANIA ÎN CINSTEA INIMII PREASFINTE A LUI ISUS



Doamne, miluieşte-ne,

Cristoase, miluieşte-ne,

Doamne, miluieşte-ne,

Cristoase, auzi-ne,

Cristoase, ascultă-ne,

Tată din cer, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,

Fiule, Răscumpărătorul lumii, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,

Duhule Sfânt, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,

Sfântă Treime, un singur Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi,

Inima lui Isus, Fiul Tatălui cel veşnic, miluieşte-ne pe noi, (*)

Inima lui Isus, plăsmuită de Sfântul Duh în sânul Mamei, pururea Fecioare,*

Inima lui Isus, unită întru fiinţă cu Cuvântul lui Dumnezeu,*

Inima lui Isus, nemărginită întru maiestate, *

Inima lui Isus, locuinţă sfântă a lui Dumnezeu, *

Inima lui Isus, chivotul celui preaînalt, *

Inima lui Isus, casa lui Dumnezeu şi poarta cerului,*

Inima lui Isus, focar arzător al dragostei, *

Inima lui Isus, sălaşul dreptăţii şi al iubirii, *

Inima lui Isus, plină de bunătate şi de dragoste,*

Inima lui Isus, noianul tuturor virtuţilor, *

Inima lui Isus, preavrednică de toată lauda, *

Inima lui Isus, regele şi centrul tuturor inimilor,*

Inima lui Isus, în care sunt toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei, *

Inima lui Isus, în care locuieşte toată plinătatea dumnezeirii*

Inima lui Isus, în care Tatăl a binevoit, *

Inima lui Isus, dorul munţilor veşnici, *

Inima lui Isus, răbdătoare şi de mare milă, *

Inima lui Isus, darnică faţă de toţi cei care te cheamă, *

Inima lui Isus, izvorul vieţii şi al sfinţeniei, *

Inima lui Isus, împăcare pentru păcatele noastre,*

Inima lui Isus, copleşită de ocări, *

Inima lui Isus, zdrobită pentru fărădelegile noastre,*

Inima lui Isus, ascultătoare până la moarte, *

Inima lui Isus, străpunsă de suliţă,*

Inima lui Isus, izvorul a toată mângâierea,

Inima lui Isus, viaţa şi învierea noastră, *

Inima lui Isus, pacea şi împăcarea noastră, *

Inima lui Isus, jertfa păcătoşilor, *

Inima lui Isus, mântuirea celor ce nădăjduiesc în tine, *

Inima lui Isus, fericirea tuturor sfinţilor, *

Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, iartă-ne, Doamne,

Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii,

ascultă-ne, Doamne,

Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii,

miluieşte-ne pe noi.

V. Isuse cu Inima blândă şi smerită,

R. Fă inima noastră asemenea cu Inima ta.

Să ne rugăm:

Atotputernice, veşnice Dumnezeule, priveşte spre Inima preaiubitului tău Fiu şi spre laudele şi îndestulările pe care ţi le aduce în numele păcătoşilor, şi împăcat fiind prin ele, iartă-i pe cei ce-ţi cer milostivirea în numele aceluiaşi Fiu al tău, Isus Cristos, care cu tine vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. Amin

Imnul de Deum

     Rugăciune De Laudă : Sfănt, sfănt, sfănt este Domnul, Dumnezeu atotputernic, care este, care era și care va veni ; și să-l lăudăm și să...