miercuri, 6 noiembrie 2024

Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii


Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii


Rugăciunea I-a (luni)


Către Sfîntul Arhanghel Mihail


 Mare Arhanghele al lui Dumnezeu Mihaile, biruitorul demonilor, biruieşte-i şi zdrobeşte-i pe toţi vrăjmaşii mei văzuţi şi nevăzuţi. Şi roagă-L pre Domnul Atotţiitorul să mă mîntuiască de toate necazurile şi de orice boală, de rana aducătoare de moarte şi de moarte năprasnică, o, mare arhistrategule Mihaile, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Rugăciunea a II-a (marţi)


Către Sfîntul Arhanghel Gavriil


Arhanghelul Gavriil


 O, mare arhistrategule al lui Dumnezeu Gavriile! Tu i-ai binevestit Preacuratei Fecioare Maria zămislirea Fiului lui Dumnezeu. Vesteşte-mi şi mie, păcătosului, ceasul straşnic al morţii mele şi roagă-L pre Domnul Dumnezeu pentru păcătosul meu suflet ca să-mi ierte păcatele mele şi să nu mă oprească diavolii la vămi.


Arhanghelul Rafail


Rugăciunea a III-a (miercuri)


Către Sfîntul Arhanghel Rafail


 O, mare arhistrategule al lui Dumnezeu Rafaile! Tu eşti călăuză, doftor şi tămăduitor, povăţuieşte-mă spre mîntuire şi vindecă-mi bolile cele sufleteşti şi trupeşti. Du-mă la prestolul lui Dumnezeu şi roagă milostivirea Lui pentru sufletul meu păcătos, ca să mă ierte Domnul şi să mă păzească de oamenii răi de acum şi pînă în veac. Amin.


Rugăciunea a IV-a (joi)


Arhanghelul Uriil


Către Sfîntul Arhanghel Uriil


 O, mare arhistrategule al lui Dumnezeu Uriile! Tu eşti strălucirea focului Dumnezeiesc şi luminătorul celor întunecaţi de păcate: luminează mintea mea, inima mea, voinţa mea cu puterea Sfîntului Duh. Povăţuieşte-mă pe calea pocăinţei şi roagă-L pre Domnul Dumnezeu să mă izbăvească de iadul cel mai de jos şi de toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, întotdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Arhanghelul Selafiil


Rugăciunea a V-a (vineri)


Către Sfîntul Arhanghel Selafiil


 O, mare arhistrategule al lui Dumnezeu Selafiile! Tu îl rogi pre Dumnezeu pentru oamenii credincioşi, roagă îndurarea Lui şi pentru mine, păcătosul, ca să mă izbăvească Domnul de toate năpastele şi bolile şi de moarte năprasnică şi să mă învrednicească de Împărăţia Cerurilor împreună cu toţi sfinţii în vecii vecilor. Amin.


Arhanghelul Iegudiil


Rugăciunea a VI-a (sîmbătă)


Către Sfîntul Arhanghel Iegudiil


 O, mare arhistrategule al lui Dumnezeu Iegudiile! Tu eşti apărător plin de rîvnă a slavei lui Dumnezeu. Tu îndemni spre preaslăvirea Sfintei Treimi, îndeamnă-mă şi pre mine, trîndavul, să slăvesc pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfîntul Duh şi roagă-L pre Domnul Atotţiitorul ca să zidească întru mine inimă curată şi duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele şi cu duh stăpînitor să mă întărească a mă închina în duh şi adevăr Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Arhanghelul Varahiil


Rugăciunea a VII-a (duminică)


Către Sfîntul Arhanghel Varahiil


 O, mare arhistrategule al lui Dumnezeu Varahiile! Stînd înaintea prestolului lui Dumnezeu şi de acolo aducînd binecuvîntarea lui Dumnezeu în casele credincioşilor robilor Săi, cere de la Domnul Dumnezeu îndurare şi binecuvîntare caselor noastre, ca să ne binecuvînteze şi pre noi Domnului Dumnezeu din Sion şi din Muntele cel Sfînt al Lui şi să prisosească belşugul roadelor pămîntului. Să ne dăruiască nouă sănătate şi mîntuire şi întru toate bună sporire, biruinţă şi stăpînire asupra vrăjmaşilor şi să ne păzească întru mulţi ani, ca într-un gînd să slăvim pre Dumnezeu: pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


duminică, 1 septembrie 2024

Rugăciuni și Rozariul către Preasfântul Chip al lui Isus

Rugăciuni și Rozariul către Preasfântul Chip al lui Isus


Domnul Isus a cerut ca cerut ca aceste rugăciuni să fie recitate Duminica și în zilele de sărbătoare, în mod public (dacă este posibil) și de preferabil în fața Preasfântului Sacrament sau a unei imagini a Preasfântului Chip.


RUGĂCIUNE DE REPARAȚIE :

Iubitul meu Domn, prin Inima Neprihănită şi Îndurerată a Mariei, eu îţi ofer aceste rugăciuni ca reparație pentru păcatele care Îl ofensează pe Dumnezeu cel mai mult în vremurile acestea moderne: păcatul blasfemiei, al profanării zilei de Duminică şi a Sfintelor Sărbători de Poruncă.

Tatăl nostru, Bucură-te Marie şi Slavă Tatălui

RUGĂCIUNEA “SĂGEATA DE AUR”

Fie ca cel mai sfânt, cel mai sacru, cel mai adorabil, cel mai de nepătruns şi de nerostit Nume al lui Dumnezeu sa fie întotdeauna lăudat, binecuvântat, iubit, adorat şi slăvit în Cer, pe pământ şi sub pământ, de toate creaturile lui Dumnezeu şi de Inima Preasfântă a Domnului nostru Isus Cristos în Preasfântul Sacrament al Altarului. Amin

După ce a primit această rugăciune, Sora Maria Sfântului Petru a avut o viziune în care Preasfânta Inimă a lui Isus era străpunsă în mod minunat de această „Săgeată de aur”, în timp ce torente de haruri izvorau din ea pentru convertirea păcătoșilor. ( Celui care se roagă cu evlavie această rugăciune, prin prezenta îi este acordată o indulgență de 40 de zile – John J. Glennon Arhiepiscop de St. Louis, 13 Octombrie 1906. )

RUGĂCIUNE DE RECITAT FRECVENT ÎN TIMPUL ZILEI:

Veșnice Părinte îți ofer Chipul adorabil al Preaiubitului Tău Fiu pentru onoarea și slava Numelui Tău, pentru convertirea păcătoșilor și salvarea muribunzilor. Amin

O Isuse pentru meritele Sfântului Tău Chip, ai milă de noi și de lumea întreagă! ( se repetă de 3 ori)

Promisiunile Domnului nostru Isus Cristos pentru toți cei care cinstesc Preasfântul Său Chip
(dăruite Sorei Maria Sfântului Petru, călugăriță carmelitană din Tours, Franța)
1. Oferind Chipul Meu Tatălui Meu Veșnic, nimic nu va fi refuzat și se va obține convertirea multor păcătoși.
2. Prin Chipul Meu ei vor săvârşi minuni, vor potoli mânia lui Dumnezeu și vor atrage milostivirea asupra păcătoşilor.
3. Toţi cei care cinstesc Chipul Meu în spirit de ispășire, vor îndeplini slujba pioasei Veronica.
4. După cum ei vor avea grijă să facă ispășire Chipului Meu desfigurat de blasfemiatori, tot așa Eu voi avea grijă de sufletele lor care au fost desfigurate de păcat. Chipul Meu este Pecetea Dumnezeirii, care are puterea de a reproduce imaginea lui Dumnezeu în sufletele oamenilor.
5. Pe cei care prin cuvinte, rugăciuni sau scrieri Îmi apără cauza în Opera Ispășirii, în special pe preoţii Mei, îi voi apăra înaintea Tatălui Meu şi le voi dărui Împărăţia Mea.
6. Precum într-un regat ei pot obține tot ceea ce doresc cu o monedă gravată cu chipul Regelui, tot aşa în Împărăţia Cerului vor obţine tot ceea ce doresc cu prețioasa monedă a Chipului Meu Sfânt.
7. Cei care pe pământ contemplă Rănile Chipului Meu îl vor privi în Rai strălucind în slavă.
8. Vor primi în sufletele lor o strălucire vie şi necontenită a Dumnezeirii Mele astfel încât prin asemănarea cu Chipul Meu, să strălucească cu o splendoare aparte în Rai.
9. Îi voi apăra, îi voi păzi şi le voi încredinţa Perseverenţa Finală.

LITANIA PREASFÂNTULUI CHIP AL LUI ISUS

Doamne, miluieşte-ne,
Cristoase, miluieşte-ne,
Doamne, miluieşte-ne,
Cristoase, auzi-ne,
Cristoase, ascultă-ne,
Tată din cer, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,
Fiule, Răscumpărătorul lumii, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,
Duhule Sfânt, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,
Sfântă Treime, un singur Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi,

Sfânta Marie roaga te pentru noi Te salut, Te ador şi Te iubesc, o Faţă adorată a lui Isus, Dragul meu, Pecete nobilă a Dumnezeirii, mâniat din nou din cauza defăimătorilor. Îţi ofer prin inima Mamei Tale binecuvântate, închinarea tuturor Îngerilor şi Sfinţilor, cerându-Ţi plin de umilinţă să refaci şi să reînnoieşti în mine şi în toţi oamenii Faţa Ta desfigurată de păcat.
O, Faţă adorabilă, care ai fost adorată cu profund respect de Maria şi Iosif când Te-au văzut pentru prima dată, ai milă de noi.
O, Faţă adorabilă, care ai exaltat de bucurie în ieslea din Betleem pe Îngeri, păstori şi magi, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care ai străpuns cu o săgeată de iubire în Templu pe bătrânul sfânt Simeon şi pe
profetesa Ana, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care i-ai umplut de admiraţie pe învăţători atunci când ai apărut în Templu la doisprezece ani, ai milă...
O, Faţă adorabilă, de o frumuseţe eternă şi pururi proaspătă, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care eşti capodopera Sfântului Spirit, în care Părintele Veşnic îşi găseşte desfătarea, ai milă...O, Faţă adorabilă, care eşti oglinda de nedescris a
perfecţiunii divine, ai milă...
Faţă adorabilă a lui Isus, care Te-ai aplecat cu atâta milă pe Cruce, în ziua Patimilor Tale pentru mântuirea lumii! Apleacă-Te cu milă încă o dată astăzi către noi, bieţii păcătoşi. Aruncă o privire de compasiune asupra noastră şi dă-ne pacea Ta.
O, Faţă adorabilă, care ai strălucitca soarele şi ai luminat de slavă pe muntle Tabor, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care ai plâns şi Te-ai tulburat la mormântul lui Lazăr, ai milă...
O, Faţă adorabilă, întristată la vederea Ierusalimului şi care ai vărsat lacrimi din cauza acelei cetăţi lipsite de mulţumire, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care Te-ai înclinat până la pământ în Grădina Măslinilor şi ai fost învăluită de confuzie pentru păcatele noastre, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care ai fost acoperită cu sudoare de sânge, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care ai fost lovită de un slujitor netrebnic, acoperită cu un vălde ruşine şi profanată de mâinile pângărite ale duşmanilor Tăi, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care, cu o privire divină, ai rănit inima Sfântului Petru cu o săgeată a durerii şi iubirii, ai milă...
Ai milă de noi, o, Dumnezeul meu! Nu da la o parte rugăciunile noastre, când, în mijlocul necazurilor noastre, chemăm Numele Tău cel Sfânt şi căutăm cu dragoste şi încredere Faţa Ta adorabilă.
O, Faţă adorabilă, care ai fost spălatăşi unsă de Maria şi de femei sfinte şi acoperită cu un giulgiu, ai milă...O, Faţă adorabilă, care ai strălucit cu toată slava şi
frumuseţea în ziua Învierii, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care eşti ascunsă în Euharistie, ai milă...O, Faţă adorabilă, care vei apărea la sfârşitul
vremurilor pe nori cu mare putere şi slavă multă, ai milă...O, Faţă adorabilă, care vei face pe păcătoşi să
tremure, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care vei umple pe cei drepţi cu bucurie pentru totdeauna, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care meriţi toată reverenţa, tot omagiul şi toată adorarea noastră, ai milă...
O, Doamne, arată-ne Faţa Ta şi vom fi mântuiţi! O, Doamne, arată-ne Faţa Ta şi vom fi mântuiţi! O, Doamne, arată-ne Faţa Ta şi vom fi mântuiţi!

RUGĂCIUNE DE OFERIRE A SFINTEI FEŢE A LUI ISUS LUI DUMNEZEU TATĂL PENTRU A-I POTOLI SETEA DE JUSTIŢIE ŞI A-I ATRAGE MILA ASUPRA NOASTRĂ

Tată Atotputernic şi Veşnic, pentru că I-a plăcut Mântuitorului nostru Divin să reveleze omenirii din vremurile moderne puterea care se odihneşte pe Faţa Sa Sfântă, ne folosim acum noi înşine de această Comoară în nevoia noastră cea mare. Devreme ce Mântuitorul nostru Însuşi a promis că, prin ofranda către Tine a Sfintei Sale Feţe desfigurată în timpul Patimilor, noi putem avea acces la rezolvarea tuturor treburilor casei noastre, şi la faptul că nimic nu ni se va refuza, venim acum înaintea tronului Tău.
Părinte Etern, întoarce-Ţi privirea mâniată de la poporul nostru vinovat a cărui faţă s-a urâţit în ochii Tăi. Priveşte, în schimb, Faţa Preaiubitului Tău Fiu; pentru că aceasta este Faţa Celui în care Îţi găseşti desfătarea. Îţi aducem acum Faţa Sa Sfântă acoperită cu sânge, sudoare, praf, scuipat şi ruşine, ca răscumpărare pentru cele mai mari crime ale vremurilor noastre, care sunt ateismul, blasfemia şi profanarea zilelor Tale sfinte. Sperăm, astfel, să-Ţi potolim mânia pe drept aprinsă împotriva noastră. Apărătorul cu milă nemărginită îşi deschide gura să ne pledeze cauza; ascultă strigătele Lui, priveşte-I lacrimile, o, Dumnezeule, şi, prin meritele Sfintei Sale Feţe, ascultă-L atunci când intervine pentru noi, bieţi păcătoşi pierduţi.
“Bucură-te, fiica Mea, pentru că se apropie ceasul când se va naşte cea mai frumoasă lucrare de sub soare.”
- Domnul nostru către Sora Maria de Sf. Petru

RUGĂCIUNE CĂTRE PREASFÂNTUL CHIP:

Chip demn de adorație al Preaiubitului meu Isus! Te ador și Te iubesc cu toată puterea sufletului meu. Cu umilință, te rog să reconstitui imaginea lui Dumnezeu în mine. Dumnezeul Meu, creează în mine o inimă curată. Nu mă alunga de la Fața Ta! O Isuse al Meu, toate să se întâmple prin Tine, pentru Tine, spre gloria Ta, din iubire pentru tine. Amin.

Veșnice Părinte! Îți ofer Chipul demn de adorație al Fiului Tău Preaiubit spre gloria Numelui Tău Preasfânt și spre fericirea sufletului ... (sau sufletelor). Amin

Rugăciune de recitat zilnic

Veșnice Părinte, îți ofer Preasfântul Chip al lui Isus, acoperit de sânge, sudoare, praf și scuipat, ca ispășire pentru crimele comuniștilor și ale blasfemiatorilor și pentru profanările Numelui Tău Sfânt și ale zilei sfinte de Duminică. Amin.

RUGĂCIUNE PENTRU SFINȚIREA ZILEI DE DUMINICĂ:

Preaglorioase Patriarhe Sfinte Iosife, obține de la Domnul nostru Isus Cristos binecuvântarea Sa abundentă pentru toți cei care sfințesc Duminicile si Sarbătorile, iar celor care le profanează conștientizarea, cât mai este încă timp, a cât de mare este păcatul pe care ei îl comit și pedeapsa pe care o atrag asupra lor, atât în viața aceasta cât și în cea de apoi. Dăruiește-le lor o convertire grabnică!
O Preacredincioase Sfinte Iosife, care din tinerețe ai fost fidel în a păstra Legea lui Dumnezeu, dăruiește-ne ca să fie cât mai curând ziua în care toți creștinii se vor abține de la muncile interzise Duminica și în Zilele de sărbătoare și în care se vor dedica cu seriozitate mântuirii sufletului lor, dăruindu-i glorie lui Dumnezeu, care trăiește și domnește acum, pururea și în vecii vecilor. Amin (Papa Pius al X-lea)

RUGĂCIUNE CĂTRE FECIOARA MARIA PENTRU
CONVERTIREA  PĂCĂTOȘILOR :

Noi alergăm la patronajul tău, O Sfântă Maică a lui Dumnezeu. Primește-ne, o Mamă și Regină a noastră! Roagă-l pe Fiul Tău, Logodnicul și Mântuitorul sufletelor, pentru meritele suferințelor pe care le-a îndurat pe Sfântul Său Chip, să îndeplinească intențiile sale milostive asupra tuturor sărmanilor păcătoși, în mod special asupra dușmanilor Bisericii. Astfel toată omenirea să-l laude, și toate generațiile să te numească pe tine « Binecuvântată ». Tu ești tunelul iertării, tu ești Maica Harului, Tu ești speranța lumii. Ascultă-ne pe noi care plângem către tine!
Veșnice Părinte, îți oferim Preasfântul Chip al lui Isus la intențiile Neprihănitei Fecioare Maria!

RUGĂCIUNEA FERICITEI MARIA PIERINA DE MICHELI :

O Preasfânt Chip al dulcelui meu Isus, prin iubirea tandră și durerea de negrăit prin care te-a privit Binecuvântata Fecioară Maria în Pătimirea Ta dureroasă, fă ca sufletele noastre să se împărtășească de această mare iubire și durere și să îndeplinească mai desăvârșit Voința Sfântă a lui Dumnezeu. Amin

RUGĂCIUNEA SFINTEI TEREZA A PRUNCULUI ISUS :

O Isuse, care în amara ta Pătimire ai devenit « disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința », eu venerez Preasfântul Tău Chip unde cândva a strălucit frumusețea si dulceața chipului lui Dumnezeu, dar acum a devenit pentru mine ca și cum ar fi fața unui lepros! Cu toate acestea, sub aceste trăsături desfigurate, Eu recunosc infinita Ta dragoste si sunt consumat de dorința de a te iubi si de a te face iubit de toți oamenii.
Lacrimile pe care le-ai revărsat din abundență sunt pentru mine multe perle prețioase, pe care cu iubire le adun, pentru a răscumpăra sufletele sărmanilor păcătoși, prin valoarea lor infinită. O Isuse, al cărui Chip adorabil îmi zdrobește inima, te implor: fixează adânc înauntrul meu Dumnezeiasca ta Imagine, înflăcărează-mă cu Iubirea Ta și fă-mă vrednic să contemplu în cer Chipul Tău glorificat. Amin



Micul Rozar al Preasfântului Chip dăruit Sorei Maria Sfântului Petru
Scopul Rozariului Chipului Preasfânt este să onoreze cele 5 Răni ale lui Isus Cristos și să-I ceară lui Dumnezeu Triumful Bisericii Sale. Acest rozariu aduce omagiu Chipului Mântuitorului nostru Dumnezeiesc și Rănilor aduse pe acesta din timpul Pătimirii Sale Dureroase. Devoțiunea Chipului Preasfânt face reparație în mod special pentru blasfemiile și lipsa de respect față de Sfântul Nume al lui Dumnezeu și Profanarea zilelor de Duminică. Acest rozariu a fost compus de Sora Maria Sfântului Petru, o călugăriță carmelitană din Tours, Franța, urmând anumite revelații dăruite ei de către Domnul.
Sfântul Atanasie spunea că diavolii, fiind îndrebați de care vers din întreaga Scriptură sunt cei mai îngroziți au răspuns: “Acela la care se referă psalmul 68: « Când Dumnezeu Se ridică, duşmanii Lui să fie împrăştiaţi şi cei ce-L urăsc să fugă dinaintea feţei Sale ».” Ei au adăugat că acest vers i-a obligat dintotdeauna să fugă.
Simbolism:
1)
Crucea ne amintește de misterul Răscumpărării noastre.
2)
Cele 33 de bobițe reprezintă anii Domnului nostru pe pâmânt.
3)
Primele 30 de bobițe sunt dedicate vieții lui ascunse. Acestea sunt divizate în 5 grupuri a câte 6 bobițe pentru a onora cele 5 simțuri și pentru a face reparație pentru tot ceea ce a suferit El prin acestea în timpul Pătimirii Sale.
4)
Ultimele 3 bobițe, apropiate de cruce și de medalie, sunt dedicate anilor de viață publică a Domnului nostru Isus Cristos.
5)
„ Slavă Tatălui… ” este recitat de 7 ori în onoarea celor 7 cuvinte ale lui Isus pe cruce și a celor 7 dureri ale Neprihănitei Fecioare Maria.       

Cum să recităm Rozariul Chipului Preasfânt?

  


  + Faceți semnul crucii cu ajutorul crucifixului și spuneți:     

Pe cruce spuneti: -O Doamne, vino in ajutorul meu

–Doamne grabeste-te sa ma ajuti, urmat de Marire Tatalui si Fiului si Sfantului Spirit...

Pe prima bobita mare spuneti: „ Isuse al meu, indurare“ apoi Marire Tatalui si Fiului...

Pe urmatoarele 6 bobite mici: In onoarea simtului tactil al Domnului nostru Isus Cristos sa spunem: „Ridica-te O Doamne, fa ca dusmanii tai sa se imprastie, si toata aceasta ura sa fuga de la Fata Ta.

A 2 a bobita mare: „O Isuse al meu, indurare“ urmat de Marire Tatalui ...

Pe urmatoarele 6 bobite mici: In onoarea simtului auditiv al Domnului nostru sa spunem: „Ridica-te, O Doamne, fa ca dusmanii tai sa se imprastie, si toata aceasta ura sa fuga de la Fata Ta.“

Pe a 3 a bobita mare: „Isuse al meu, indurare“ urmat de Marire Tatalui...

Urmatoarele 6 bobite mici: In onoarea simtului vizual al Domnului nostru sa spunem: „Ridica-te, O Doamne...“

Pe a 4-a bobita mare: „Isuse al meu, indurare“ urmat de Marire Tatalui...

Urmatoarele 6 bobite mici: In onoarea simtului olfactiv Domnului nostru sa spunem: „Ridica-te, O Doamne..“

Pe a 5-a bobita mare: Isuse al meu, indurare urmat apoi de Marire Tatalui

Urmatoarele 6 bobite: In onoarea simtului gustativ Domnului nostru sa spunem: „Ridica-te, O Doamne..“

Pe a 6 a bobita mare: „Isuse al meu, indurare“ urmat de Marire Tatalui...

Pe urmatoarele 3 bobite mici: „In onoarea vietii publice a Domnului nostru sa spunem „Ridica-te, O Doamne...“


Pe medalia Chipului Preasfant: „Dumnezeule, Protectorul nostru, priveste la noi, si aruncati privirea asupra Fetei Cristosului Tau.

☀️☀️☀️☀️☀️☀️☀️☀️☀️☀️☀️☀️☀️☀️☀️☀️☀️

[ Mai multe rugaciuni pe site-ul: www.holyfacedevotion.com ]


Pentru un rozariu gratuit si binecuvantat contactati: Apostolii Inimii Imaculate a Mariei, PO Box 2407, Milford, CT 06460 USA

www.holyfacedevotion.com (cu aprobarea bisericii)

Cateva rugaciuni ce sunt recomandate sa fie spuse dupa rozariu :

1.Fie ca Domnul sa se ridice si sa imprastie dusmanii sai iar toti cei care il urasc sa dispara de la Fata Sa.

2.Fie ca Numele Sfant si Intreit al lui Dumnezeu sa le rastoarne toate planurile.

3.Fie ca Numele Sfant al Dumnezeului celui Viu sa-i divizeze prin neintelegeri.

4.Fie ca Numele Cutremurator al Dumnezeului Vesnic sa elimine ateismul lor.

5.Doamne, Eu nu doresc moartea pacatosului, ci sa fie convertit si sa traiasca. ‘Tata iarta-i caci nu stiu ce fac’

6.Rugaciunea "Sageata De aur" RUGĂCIUNEA “SĂGEATA DE AUR”

Fie ca cel mai sfânt, cel mai sacru, cel mai adorat, cel mai de nepătruns şi de nerostit Nume al lui Dumnezeu sa fie întotdeauna lăudat, binecuvântat, iubit, adorat şi slăvit în Cer, pe pământ şi sub pământ, de toate creaturile lui Dumnezeu şi de Inima Sacră a Domnului nostru, Isus Cristos, în cel mai Sfânt Sacrament al Altarului. Tata vesnic, iti ofer Chipul adorabil a Preaiubitului Tau fiu pentru onoarea si slava Numelui Tau, pentru convertirea pacatosilor si salvarea muribunzilor. Amin .

       

 

 


Domnul Isus a cerut ca cerut ca aceste rugăciuni să fie recitate Duminica și în zilele de sărbătoare, în mod public (dacă este posibil) și de preferabil în fața Preasfântului Sacrament sau a unei imagini a Preasfântului Chip.

RUGĂCIUNE DE REPARAȚIE :

Iubitul meu Domn, prin Inima Neprihănită şi Îndurerată a Mariei, eu îţi ofer aceste rugăciuni ca reparație pentru păcatele care Îl ofensează pe Dumnezeu cel mai mult în vremurile acestea moderne: păcatul blasfemiei, al profanării zilei de Duminică şi a Sfintelor Sărbători de Poruncă.

Tatăl nostru, Bucură-te Marie şi Slavă Tatălui

RUGĂCIUNEA “SĂGEATA DE AUR”

Fie ca cel mai sfânt, cel mai sacru, cel mai adorabil, cel mai de nepătruns şi de nerostit Nume al lui Dumnezeu sa fie întotdeauna lăudat, binecuvântat, iubit, adorat şi slăvit în Cer, pe pământ şi sub pământ, de toate creaturile lui Dumnezeu şi de Inima Preasfântă a Domnului nostru Isus Cristos în Preasfântul Sacrament al Altarului. Amin

După ce a primit această rugăciune, Sora Maria Sfântului Petru a avut o viziune în care Preasfânta Inimă a lui Isus era străpunsă în mod minunat de această „Săgeată de aur”, în timp ce torente de haruri izvorau din ea pentru convertirea păcătoșilor. ( Celui care se roagă cu evlavie această rugăciune, prin prezenta îi este acordată o indulgență de 40 de zile – John J. Glennon Arhiepiscop de St. Louis, 13 Octombrie 1906. )

RUGĂCIUNE DE RECITAT FRECVENT ÎN TIMPUL ZILEI:

Veșnice Părinte îți ofer Chipul adorabil al Preaiubitului Tău Fiu pentru onoarea și slava Numelui Tău, pentru convertirea păcătoșilor și salvarea muribunzilor. Amin

O Isuse pentru meritele Sfântului Tău Chip, ai milă de noi și de lumea întreagă! ( se repetă de 3 ori)

Promisiunile Domnului nostru Isus Cristos pentru toți cei care cinstesc Preasfântul Său Chip
(dăruite Sorei Maria Sfântului Petru, călugăriță carmelitană din Tours, Franța)
1. Oferind Chipul Meu Tatălui Meu Veșnic, nimic nu va fi refuzat și se va obține convertirea multor păcătoși.
2. Prin Chipul Meu ei vor săvârşi minuni, vor potoli mânia lui Dumnezeu și vor atrage milostivirea asupra păcătoşilor.
3. Toţi cei care cinstesc Chipul Meu în spirit de ispășire, vor îndeplini slujba pioasei Veronica.
4. După cum ei vor avea grijă să facă ispășire Chipului Meu desfigurat de blasfemiatori, tot așa Eu voi avea grijă de sufletele lor care au fost desfigurate de păcat. Chipul Meu este Pecetea Dumnezeirii, care are puterea de a reproduce imaginea lui Dumnezeu în sufletele oamenilor.
5. Pe cei care prin cuvinte, rugăciuni sau scrieri Îmi apără cauza în Opera Ispășirii, în special pe preoţii Mei, îi voi apăra înaintea Tatălui Meu şi le voi dărui Împărăţia Mea.
6. Precum într-un regat ei pot obține tot ceea ce doresc cu o monedă gravată cu chipul Regelui, tot aşa în Împărăţia Cerului vor obţine tot ceea ce doresc cu prețioasa monedă a Chipului Meu Sfânt.
7. Cei care pe pământ contemplă Rănile Chipului Meu îl vor privi în Rai strălucind în slavă.
8. Vor primi în sufletele lor o strălucire vie şi necontenită a Dumnezeirii Mele astfel încât prin asemănarea cu Chipul Meu, să strălucească cu o splendoare aparte în Rai.
9. Îi voi apăra, îi voi păzi şi le voi încredinţa Perseverenţa Finală.

LITANIA PREASFÂNTULUI CHIP AL LUI ISUS

Doamne, miluieşte-ne,
Cristoase, miluieşte-ne,
Doamne, miluieşte-ne,
Cristoase, auzi-ne,
Cristoase, ascultă-ne,
Tată din cer, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,
Fiule, Răscumpărătorul lumii, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,
Duhule Sfânt, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,
Sfântă Treime, un singur Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi,

Sfânta Marie roaga te pentru noi Te salut, Te ador şi Te iubesc, o Faţă adorată a lui Isus, Dragul meu, Pecete nobilă a Dumnezeirii, mâniat din nou din cauza defăimătorilor. Îţi ofer prin inima Mamei Tale binecuvântate, închinarea tuturor Îngerilor şi Sfinţilor, cerându-Ţi plin de umilinţă să refaci şi să reînnoieşti în mine şi în toţi oamenii Faţa Ta desfigurată de păcat.
O, Faţă adorabilă, care ai fost adorată cu profund respect de Maria şi Iosif când Te-au văzut pentru prima dată, ai milă de noi.
O, Faţă adorabilă, care ai exaltat de bucurie în ieslea din Betleem pe Îngeri, păstori şi magi, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care ai străpuns cu o săgeată de iubire în Templu pe bătrânul sfânt Simeon şi pe
profetesa Ana, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care i-ai umplut de admiraţie pe învăţători atunci când ai apărut în Templu la doisprezece ani, ai milă...
O, Faţă adorabilă, de o frumuseţe eternă şi pururi proaspătă, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care eşti capodopera Sfântului Spirit, în care Părintele Veşnic îşi găseşte desfătarea, ai milă...O, Faţă adorabilă, care eşti oglinda de nedescris a
perfecţiunii divine, ai milă...
Faţă adorabilă a lui Isus, care Te-ai aplecat cu atâta milă pe Cruce, în ziua Patimilor Tale pentru mântuirea lumii! Apleacă-Te cu milă încă o dată astăzi către noi, bieţii păcătoşi. Aruncă o privire de compasiune asupra noastră şi dă-ne pacea Ta.
O, Faţă adorabilă, care ai strălucitca soarele şi ai luminat de slavă pe muntle Tabor, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care ai plâns şi Te-ai tulburat la mormântul lui Lazăr, ai milă...
O, Faţă adorabilă, întristată la vederea Ierusalimului şi care ai vărsat lacrimi din cauza acelei cetăţi lipsite de mulţumire, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care Te-ai înclinat până la pământ în Grădina Măslinilor şi ai fost învăluită de confuzie pentru păcatele noastre, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care ai fost acoperită cu sudoare de sânge, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care ai fost lovită de un slujitor netrebnic, acoperită cu un vălde ruşine şi profanată de mâinile pângărite ale duşmanilor Tăi, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care, cu o privire divină, ai rănit inima Sfântului Petru cu o săgeată a durerii şi iubirii, ai milă...
Ai milă de noi, o, Dumnezeul meu! Nu da la o parte rugăciunile noastre, când, în mijlocul necazurilor noastre, chemăm Numele Tău cel Sfânt şi căutăm cu dragoste şi încredere Faţa Ta adorabilă.
O, Faţă adorabilă, care ai fost spălatăşi unsă de Maria şi de femei sfinte şi acoperită cu un giulgiu, ai milă...O, Faţă adorabilă, care ai strălucit cu toată slava şi
frumuseţea în ziua Învierii, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care eşti ascunsă în Euharistie, ai milă...O, Faţă adorabilă, care vei apărea la sfârşitul
vremurilor pe nori cu mare putere şi slavă multă, ai milă...O, Faţă adorabilă, care vei face pe păcătoşi să
tremure, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care vei umple pe cei drepţi cu bucurie pentru totdeauna, ai milă...
O, Faţă adorabilă, care meriţi toată reverenţa, tot omagiul şi toată adorarea noastră, ai milă...
O, Doamne, arată-ne Faţa Ta şi vom fi mântuiţi! O, Doamne, arată-ne Faţa Ta şi vom fi mântuiţi! O, Doamne, arată-ne Faţa Ta şi vom fi mântuiţi!

RUGĂCIUNE DE OFERIRE A SFINTEI FEŢE A LUI ISUS LUI DUMNEZEU TATĂL PENTRU A-I POTOLI SETEA DE JUSTIŢIE ŞI A-I ATRAGE MILA ASUPRA NOASTRĂ

Tată Atotputernic şi Veşnic, pentru că I-a plăcut Mântuitorului nostru Divin să reveleze omenirii din vremurile moderne puterea care se odihneşte pe Faţa Sa Sfântă, ne folosim acum noi înşine de această Comoară în nevoia noastră cea mare. Devreme ce Mântuitorul nostru Însuşi a promis că, prin ofranda către Tine a Sfintei Sale Feţe desfigurată în timpul Patimilor, noi putem avea acces la rezolvarea tuturor treburilor casei noastre, şi la faptul că nimic nu ni se va refuza, venim acum înaintea tronului Tău.
Părinte Etern, întoarce-Ţi privirea mâniată de la poporul nostru vinovat a cărui faţă s-a urâţit în ochii Tăi. Priveşte, în schimb, Faţa Preaiubitului Tău Fiu; pentru că aceasta este Faţa Celui în care Îţi găseşti desfătarea. Îţi aducem acum Faţa Sa Sfântă acoperită cu sânge, sudoare, praf, scuipat şi ruşine, ca răscumpărare pentru cele mai mari crime ale vremurilor noastre, care sunt ateismul, blasfemia şi profanarea zilelor Tale sfinte. Sperăm, astfel, să-Ţi potolim mânia pe drept aprinsă împotriva noastră. Apărătorul cu milă nemărginită îşi deschide gura să ne pledeze cauza; ascultă strigătele Lui, priveşte-I lacrimile, o, Dumnezeule, şi, prin meritele Sfintei Sale Feţe, ascultă-L atunci când intervine pentru noi, bieţi păcătoşi pierduţi.
“Bucură-te, fiica Mea, pentru că se apropie ceasul când se va naşte cea mai frumoasă lucrare de sub soare.”
- Domnul nostru către Sora Maria de Sf. Petru

RUGĂCIUNE CĂTRE PREASFÂNTUL CHIP:

Chip demn de adorație al Preaiubitului meu Isus! Te ador și Te iubesc cu toată puterea sufletului meu. Cu umilință, te rog să reconstitui imaginea lui Dumnezeu în mine. Dumnezeul Meu, creează în mine o inimă curată. Nu mă alunga de la Fața Ta! O Isuse al Meu, toate să se întâmple prin Tine, pentru Tine, spre gloria Ta, din iubire pentru tine. Amin.

Veșnice Părinte! Îți ofer Chipul demn de adorație al Fiului Tău Preaiubit spre gloria Numelui Tău Preasfânt și spre fericirea sufletului ... (sau sufletelor). Amin

Rugăciune de recitat zilnic

Veșnice Părinte, îți ofer Preasfântul Chip al lui Isus, acoperit de sânge, sudoare, praf și scuipat, ca ispășire pentru crimele comuniștilor și ale blasfemiatorilor și pentru profanările Numelui Tău Sfânt și ale zilei sfinte de Duminică. Amin.

RUGĂCIUNE PENTRU SFINȚIREA ZILEI DE DUMINICĂ:

Preaglorioase Patriarhe Sfinte Iosife, obține de la Domnul nostru Isus Cristos binecuvântarea Sa abundentă pentru toți cei care sfințesc Duminicile si Sarbătorile, iar celor care le profanează conștientizarea, cât mai este încă timp, a cât de mare este păcatul pe care ei îl comit și pedeapsa pe care o atrag asupra lor, atât în viața aceasta cât și în cea de apoi. Dăruiește-le lor o convertire grabnică!
O Preacredincioase Sfinte Iosife, care din tinerețe ai fost fidel în a păstra Legea lui Dumnezeu, dăruiește-ne ca să fie cât mai curând ziua în care toți creștinii se vor abține de la muncile interzise Duminica și în Zilele de sărbătoare și în care se vor dedica cu seriozitate mântuirii sufletului lor, dăruindu-i glorie lui Dumnezeu, care trăiește și domnește acum, pururea și în vecii vecilor. Amin (Papa Pius al X-lea)

RUGĂCIUNE CĂTRE FECIOARA MARIA PENTRU
CONVERTIREA  PĂCĂTOȘILOR :

Noi alergăm la patronajul tău, O Sfântă Maică a lui Dumnezeu. Primește-ne, o Mamă și Regină a noastră! Roagă-l pe Fiul Tău, Logodnicul și Mântuitorul sufletelor, pentru meritele suferințelor pe care le-a îndurat pe Sfântul Său Chip, să îndeplinească intențiile sale milostive asupra tuturor sărmanilor păcătoși, în mod special asupra dușmanilor Bisericii. Astfel toată omenirea să-l laude, și toate generațiile să te numească pe tine « Binecuvântată ». Tu ești tunelul iertării, tu ești Maica Harului, Tu ești speranța lumii. Ascultă-ne pe noi care plângem către tine!
Veșnice Părinte, îți oferim Preasfântul Chip al lui Isus la intențiile Neprihănitei Fecioare Maria!

RUGĂCIUNEA FERICITEI MARIA PIERINA DE MICHELI :

O Preasfânt Chip al dulcelui meu Isus, prin iubirea tandră și durerea de negrăit prin care te-a privit Binecuvântata Fecioară Maria în Pătimirea Ta dureroasă, fă ca sufletele noastre să se împărtășească de această mare iubire și durere și să îndeplinească mai desăvârșit Voința Sfântă a lui Dumnezeu. Amin

RUGĂCIUNEA SFINTEI TEREZA A PRUNCULUI ISUS :

O Isuse, care în amara ta Pătimire ai devenit « disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința », eu venerez Preasfântul Tău Chip unde cândva a strălucit frumusețea si dulceața chipului lui Dumnezeu, dar acum a devenit pentru mine ca și cum ar fi fața unui lepros! Cu toate acestea, sub aceste trăsături desfigurate, Eu recunosc infinita Ta dragoste si sunt consumat de dorința de a te iubi si de a te face iubit de toți oamenii.
Lacrimile pe care le-ai revărsat din abundență sunt pentru mine multe perle prețioase, pe care cu iubire le adun, pentru a răscumpăra sufletele sărmanilor păcătoși, prin valoarea lor infinită. O Isuse, al cărui Chip adorabil îmi zdrobește inima, te implor: fixează adânc înauntrul meu Dumnezeiasca ta Imagine, înflăcărează-mă cu Iubirea Ta și fă-mă vrednic să contemplu în cer Chipul Tău glorificat. Amin
Micul Rozar al Preasfântului Chip dăruit Sorei Maria Sfântului Petru
Scopul Rozariului Chipului Preasfânt este să onoreze cele 5 Răni ale lui Isus Cristos și să-I ceară lui Dumnezeu Triumful Bisericii Sale. Acest rozariu aduce omagiu Chipului Mântuitorului nostru Dumnezeiesc și Rănilor aduse pe acesta din timpul Pătimirii Sale Dureroase. Devoțiunea Chipului Preasfânt face reparație în mod special pentru blasfemiile și lipsa de respect față de Sfântul Nume al lui Dumnezeu și Profanarea zilelor de Duminică. Acest rozariu a fost compus de Sora Maria Sfântului Petru, o călugăriță carmelitană din Tours, Franța, urmând anumite revelații dăruite ei de către Domnul.
Sfântul Atanasie spunea că diavolii, fiind îndrebați de care vers din întreaga Scriptură sunt cei mai îngroziți au răspuns: “Acela la care se referă psalmul 68: « Când Dumnezeu Se ridică, duşmanii Lui să fie împrăştiaţi şi cei ce-L urăsc să fugă dinaintea feţei Sale ».” Ei au adăugat că acest vers i-a obligat dintotdeauna să fugă.
Simbolism:
1)
Crucea ne amintește de misterul Răscumpărării noastre.
2)
Cele 33 de bobițe reprezintă anii Domnului nostru pe pâmânt.
3)
Primele 30 de bobițe sunt dedicate vieții lui ascunse. Acestea sunt divizate în 5 grupuri a câte 6 bobițe pentru a onora cele 5 simțuri și pentru a face reparație pentru tot ceea ce a suferit El prin acestea în timpul Pătimirii Sale.
4)
Ultimele 3 bobițe, apropiate de cruce și de medalie, sunt dedicate anilor de viață publică a Domnului nostru Isus Cristos.
5)
„ Slavă Tatălui… ” este recitat de 7 ori în onoarea celor 7 cuvinte ale lui Isus pe cruce și a celor 7 dureri ale Neprihănitei Fecioare Maria.               https://mariaemijlocitoareatuturorharurilor.blogspot.com/2018/03/rugaciuni-catre-preasfantul-chip-al-lui.html?m=1

 

Rugăciuni pentru liderii națiunilor și pace

 

Mesaj din trecut pentru a fi meditat astăzi 18.02.2024

Rugăciune pentru a crește iubirea sfântă în inimi

"Isuse drag, crește Iubirea sfântă în inima mea, precum ai înmulțit pâinile și peștii. Preschimbă inima mea într-un vas pur al încrederii, așa cum ai transformat apa în cel mai bun vin. Privește în inima mea precum ai privit în inima femeii de la fântână și îndepărtează orice obstacol din inima mea față de Iubirea Sfântă. Amin.”

======== 

18 Februarie 2022 

Public 

Pentru încă o dată, eu (Maureen) văd o Flacără Măreață pe care am ajuns să o cunosc ca Inima Tatălui Ceresc. El spune: “Copii, calea spre a evita orice război în lume este înlocuirea agresiunii inimii cu Iubirea Sfântă. De aceea propagarea Cuvintelor Mele către voi este așa de importantă. Când vă vorbesc aici, Eu de fapt îi vorbesc fiecărei inimi din lume. Nimeni nu poate avea pacea - pacea adevărată - departe de Mine. Bunurile lumești - bogățiile, puterea, faima - sunt toate trecătoare. Dobândiți-vă locul în Cer prin practicarea Iubirii Sfinte.” 

"Exemplul vostru de Iubire Sfântă aduce suflete către Mine. S-ar putea să nu aflați până veți trece voi înșivă în veșnicie, ce mare influență a avut iubirea sfântă din inimile voastre asupra celorlalți. Amintiți-vă aceasta data viitoare când sunteți înclinați spre nerăbdare, îndoieli și indiferență. Trăind în Iubirea Sfântă, voi sunteți Instrumentele Mele în lume, în fiecare moment prezent.”

Citiți Galateni 6:7-10

Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu permite să fie luat în râs, căci ceea ce seamănă omul aceea va şi secera. Cine seamănă în trup va culege din trup putrezire; dar cine seamănă în Duh va culege din Duh viaţa veşnică. Să nu obosim în a face binele, căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom deveni leneşi! Aşadar, acum, cât avem timp, să facem bine tuturor şi mai ales celor de aceeaşi credinţă!

Rugăciuni pentru liderii națiunilor și pace


Rugăciune pentru ca liderii națiunilor să trăiască în Adevăr

O Inimă Preaîntristată a lui Isus, ai milă de liderii tuturor națiunilor. Ajută-i să trăiască în Adevăr și să nu abuzeze de autoritatea lor. Inspiră-i să conducă spre bunăstarea popoarelor lor. Nu lăsa ca războiul care este în inimi să se reverse în lume.

Acceptă rugăciunile și sacrificile mele, pentru victoria păcii în toate inimile. Amin. 

Rugăciune pentru convingerea universală a inimilor în Adevăr

Tată Ceresc, inundă inima lumii cu o convingere sinceră în Adevăr. Ajută fiecare suflet să accepte cu umilință starea sufletului său înaintea Ta. Oferă fiecărui suflet dorința de convertire în Iubire Sfântă. Amin.

Rugăciune pentru luminarea Inimii lumii

Sfinte arhanghel Mihail, viteaz luptător împotriva greșelilor, pune Scutul tău de Adevăr înaintea tuturor națiunilor lumii. Luminează inima fiecărui lider guvernamental, pentru a putea vedea căile prin care Satan separă omenirea de Voința lui Dumnezeu. Cu Sabia ta de Adevăr, dăruiește tuturor oamenilor lumina de a înțelege că fiecare viață umană este o creație prețioasă a lui Dumnezeu și că ea nu trebuie niciodată distrusă. Ajută-ne ca nicio lege care încurajează sau protejează păcatul să nu fie promulgată. Cu sabia și Scutul tău de Adevăr, plasează-l pe Dumnezeu în centrul tuturor inimilor și fă ca El să devină liderul tuturor națiunilor. Amin.

Sursa: holylove.org

Rugăciuni


Sursa: holylove.org 

Invocare către Sfinții îngeri

Iubiți îngeri cerești, toți cei care trăiți în Cer și cei care ne însoțiți pe pământ, călăuziți-ne. Slujiți vă rugăm pentru nevoile umanității. Fiți pentru noi o legătură între Dumnezeu și om. Protejați tabernacolele din întreaga lume precum și inimile noastre, în fața oricărui atac al Celui Rău. Iubiți îngeri, duceți toate nevoile și cererile noastre în Cer și puneți-le la Altarul Divin al Preasfintei Inimi a lui Isus. Amin.

Rugăciune către Tatăl Ceresc

Tată Ceresc, îți încredințez în această zi voința și inima mea. În schimb îți cer ca bunăvoința ta să acționeze în toate gândurile, cuvintele și faptele mele. Ține-mă puternic la sânul Voinței Tale Divine ca astfel să nu îți provoc nicio neplăcere. Dăruiește-mi Milostivirea Ta în fiecare nevoie a mea. Amin.

duminică, 18 august 2024

SFÂNTUL ROZARIU: MEDITAT"

  MISTERELE DE LUMINĂ PENTRU                         ZIUA DE JOI."






Semnul sfintei crucii,

În numele Tatălui
și al Fiului
și al Sfântului Duh. Amin.  

CONTINUAM CU 

Crezul

[ Simbolul apostolilor ] 

Cred în Dumnezeu, Tatăl
atotputernicul, creatorul cerului
și al pământului.
Și în Isus Cristos, Fiul său unic, Domnul nostru, care s-a zămislit de la Duhul Sfânt, s-a născut din Maria Fecioară;
a pătimit sub Ponțiu Pilat, s-a răstignit, a murit și s-a îngropat; a coborât în iad, a treia zi a înviat din morți;
s-a suit la ceruri, șade de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul; de unde are să vie să judece pe vii și pe morți.
Cred în Duhul Sfânt;
sfânta Biserică Catolică;
împărtășirea sfinților,
iertarea păcatelor,
învierea morților
și viața veșnică.
Amin. 

La 2, la fiecare bobiţă mare, se spune Tatăl Nostru

Tatăl nostru care eşti în ceruri,
sfinţească-se numele Tău,
vie împărăţia Ta, facă-se voia ta,
precum în cer aşa şi pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele,
dă-ne-o nouă astăzi
şi ne iartă nouă greşelile noastre
precum şi noi iertăm greşiţilor noştri
şi nu ne duce pe noi în ispită
ci ne izbăveşte de cel rău, Amin

La 3, la fiecare bobiţă mică, se spune Născătoare de Dumnezeu (Bucură-te, Marie)

În ritul bizantin: Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că L-ai născut pe Cristos, Mântuitorul sufletelor noastre. – Preasfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.

În ritul latin: Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, Isus. – Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!...

(Rugăciunea îngerului de la Fatima)

 O, Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în ceruri toate sufletele, mai ales pe cele care au mai mare nevoie de mila Ta


PRIMUL MISTER DE LUMINĂ  

 Isus este botezat în Iordan.

Ascultarea Cuvântului


In zilele acelea, Isus a fost botezat de Ioan în Iordan.  Și în data ce s-a ridicat din apă,  a văzut cerurile deschise și duhul sfânt, că un porumbel, coborând asupra lui. Și din cer să auziț un glas: ,, Tu ești Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit bucuria". ( Cf. Mc 1 )

Tatăl nostru... 10 Bucură-te Marie...,

Slavă Tatălui...

(Rugăciunea îngerului de la Fatima)

 O, Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în ceruri toate sufletele, mai ales pe cele care au mai mare nevoie de mila Ta

C. Regină Păcii și a familiei

T.  Roagă-te pentru noi.


AL DOILEA MISTER DE LUMINA 

Isus se prezintă la nuntă din Cana

(Ioan 2:1-11)

[1]A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea. Mama lui Isus era acolo.
[2]Și la nuntă a fost chemat și Isus cu ucenicii Lui.
[3]Când s-a isprăvit vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin.”
[4]Isus i-a răspuns: „Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.”
[5]Mama lui a zis slugilor: „Să faceţi orice vă va zice.”
[6]Și acolo erau șase vase de piatră, puse după obiceiul de curăţire al iudeilor; și în fiecare vas încăpeau câte două sau trei vedre.
[7]Isus le-a zis: „Umpleţi vasele acestea cu apă.” Și le-au umplut până sus.
[8]„Scoateţi acum”, le-a zis El, „și aduceţi nunului.” Și i-au adus.
[9]Nunul, după ce a gustat apa făcută vin (el nu știa de unde vine vinul acesta, slugile însă, care scoseseră apa, știau), a chemat pe mire
[10]și i-a zis: „Orice om pune la masă întâi vinul cel bun și, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puţin bun, dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum.”
[11]Acest început al semnelor Lui l-a făcut Isus în Cana din Galileea. El Și-a arătat slava Sa, și ucenicii Lui au crezut în El.

Tatăl nostru... 10 Bucură-te Marie...,

Slavă Tatălui...

(Rugăciunea îngerului de la Fatima)

 O, Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în ceruri toate sufletele, mai ales pe cele care au mai mare nevoie de mila Ta

C. Regină Păcii și a familiei

T.  Roagă-te pentru noi.


AL TREILEA MISTER DE LUMINĂ 

Isus vesteste împărăția lui Dumnezeu.

(Marcu 1:14-15)

[14]După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu.
[15]El zicea: „S-a împlinit vremea și Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă și credeţi în Evanghelie.”

Tatăl nostru... 10 Bucură-te Marie...,

Slavă Tatălui...

(Rugăciunea îngerului de la Fatima)

 O, Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în ceruri toate sufletele, mai ales pe cele care au mai mare nevoie de mila Ta

C. Regină Păcii și a familiei

T.  Roagă-te pentru noi.


AL PATRULEA MISTER DE LUMINĂ

Schimbarea la fața

(Marcu 9:2-9)

[2]După șase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și i-a dus singuri de o parte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la faţă înaintea lor.
[3]Hainele Lui s-au făcut strălucitoare și foarte albe, de o albeaţă pe care niciun înălbitor de pe pământ n-o poate da.
[4]Ilie li s-a arătat împreună cu Moise și sta de vorbă cu Isus.
[5]Petru a luat cuvântul și a zis lui Isus: „Învăţătorule, este bine să stăm aici, să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.”
[6]Căci nu știa ce să zică, atât de mare spaimă îi apucase.
[7]A venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui. Și din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi!”
[8]Îndată, ucenicii s-au uitat împrejur și n-au mai văzut pe nimeni, decât pe Isus singur cu ei.
[9]Pe când se coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut, până va învia Fiul omului dintre cei morţi.

Tatăl nostru... 10 Bucură-te Marie...,

Slavă Tatălui...

(Rugăciunea îngerului de la Fatima)

 O, Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în ceruri toate sufletele, mai ales pe cele care au mai mare nevoie de mila Ta

C. Regină Păcii și a familiei

T.  Roagă-te pentru noi.


Al CINCELEA MISTER DE LUMINA

Isus instituie Euharistia

(Matei 26:26-29)

[26]Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.”
[27]Apoi a luat un pahar și, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el,
[28]căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.
[29]Vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.”

Tatăl nostru... 10 Bucură-te Marie...,

Slavă Tatălui...

(Rugăciunea îngerului de la Fatima)

 O, Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în ceruri toate sufletele, mai ales pe cele care au mai mare nevoie de mila Ta

C. Regină Păcii și a familiei

T.  Roagă-te pentru noi.


BUCURĂ-TE REGINA


Bucură-te Regină, maica milei, viaţa, mângâierea şi nădejdea noastră, bucură-te. Către tine strigăm surghiuniţi fii ai Evei. Către tine suspinăm, gemând şi plângând în această vale de lacrimi. Aşadar, mijlocitoarea noastră, întoarce spre noi ochii tăi cei milostivi şi după surghiunul acesta, arată-ni-l nouă pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tău. O milostivă, o blândă, o dulce Fecioară Maria.


LITANIA LAURETANĂ

Doamne, miluieşte-ne,
Cristoase, miluieşte-ne,
Doamne, miluieşte-ne,
Cristoase, auzi-ne,
Cristoase, ascultă-ne,
Tată din cer, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,
Fiule, Răscumpărătorul lumii, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,
Duhule Sfânt, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,
Sfântă Treime, un singur Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfântă Marie, roagă-te pentru noi!
Sfântă Născătoare de Dumnezeu, *
Sfântă Fecioară a fecioarelor, *
Maica lui Cristos, *
Maica Bisericii, *
Maica harului dumnezeiesc, *
Maică nepătată, *
Maică preacurată, *
Maică neprihănită, *
Maică pururea Fecioară, *
Maică vrednică de iubire, *
Maică minunată, *
Maica bunului sfat, *
Maica Creatorului, *
Maica Mântuitorului, *
Fecioară preaînţeleaptă, *
Fecioară vrednică de cinste, *
Fecioară vrednică de laudă, *
Fecioară puternică, *
Fecioară miloasă, *
Fecioară credincioasă, *
Oglinda dreptăţii, *
Tronul înţelepciunii, *
Pricina bucuriei noastre, *
Vas duhovnicesc, *
Vas vrednic de cinste, *
Vas vestit de cucernicie, *
Trandafir tainic, *
Turnul lui David, *
Turn de fildeş, *
Casă de aur, *
Chivotul legii, *
Poarta cerului, *
Steaua dimineţii, *
Tămăduitoarea bolnavilor, *
Scăparea păcătoşilor, *
Mângâietoarea mâhniţilor, *
Ajutorul creştinilor, *
Regina îngerilor, *
Regina patriarhilor, *
Regina profeţilor, *
Regina apostolilor, *
Regina martirilor, *
Regina mărturisitorilor, *
Regina fecioarelor, *
Regina tuturor sfinţilor, *
Regină zămislită fără de prihană strămoşească, *
Regină înălţată cu trupul la cer, *
Regina preasfântului Rozariu, *
Regina păcii, *
Regina familiei, *
Regina României, *
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, iartă-ne, Doamne,
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, ascultă-ne, Doamne,
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, miluieşte-ne pe noi!

V. Roagă-te pentru noi, regina preasfântului Rozariu.
R. Ca să ne facem vrednici de făgăduinţele lui Isus Cristos.

Să ne rugăm:
Dumnezeule, al cărui Unul-născut prin viaţa, moartea şi învierea sa ne-a pregătit răsplata mântuirii veşnice, dă-ne, te rugăm, harul ca, cinstind aceste mistere, prin Rozariul preasfintei Fecioare Maria să imităm ceea ce ele cuprind şi să dobândim ceea ce ele făgăduiesc, prin acelaşi Cristos, Domnul nostru. Amin


Rozariul se încheie cu Semnul Sfintei Cruci.

                                 
RUGĂCIUNEA SALUTULUI (recitată de 3 ori după un rozariu, corespunde echivalentului a 9 rozarii)

Dumnezeu Te salută, o, Marie. Dumnezeu Te salută, o, Marie. Dumnezeu Te salută, o, Marie. O, Marie, eu te salut de treizeci şi trei de mii de ori (33.000), după cum Te-a salutat Sfântul Arhanghel Gabriel. E bucurie pentru Inima Ta şi, de asemenea, pentru inima mea, că Arhanghelul Ţi-a adus salutul lui Cristos.


RUGACIUNEA DE MEMORARE A SFANTULUI BERNARD



Adu-ti aminte, o preablanda Fecioara Marie, că nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea ta, cel care a cerut ajutorul si mijlocirea ta. Însuflețit de o astfel de încredere, alerg la tine,o, Maică, Fecioara a fecioarelor. La tine vin si stau gemând înaintea ta că un păcătos. Maica a Cuvântului, nu dispretui cuvintele mele, ci auzi-ma cu mila si asculta-ma. Amin.

joi, 8 august 2024

ROZARIUL MEDITAT Misterele de bucurie


ROZARIUL MEDITAT

Misterele de bucurie
(Luni și Sâmbătă)

Rugăciune
Părinte Sfânt, de la tine ne vine orice dar de lumină şi adevăr. Te rugăm revarsă asupra noastră pe Duhul tău Sfânt. Prin el Fecioara Maria a devenit Mama lui Isus. El a umplut inima Elisabetei pentru ca să-l recunoască pe Fiul tău în Maria.
El era steaua care i-a călăuzit pe păstorii din Betleem. El l-a condus pe Simeon ca să vadă în Isus pe cel care vine pentru mântuirea lumii.
La lumina lui, Maria, a meditat şi a înţeles misterul lui Isus. Părinte bun, Duhul Sfânt să ne deschidă şi nouă ochii inimii, pentru ca, meditând aceste mistere, să-l cunoaştem pe Isus, Fiul tău şi Domnul nostru, să-l iubim şi să-l lăudăm împreună cu Maria şi cu tine în vecii vecilor. Amin.






Se începe Rozariul cu Semnul Sfintei Cruci: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit (Duh). Amin.

La 1, unde este Crucea, se spune Crezul Apostolic.


Cred în Dumnezeu, Tatăl
atotputernicul, creatorul cerului
și al pământului.
Și în Isus Cristos, Fiul său unic, Domnul nostru, care s-a zămislit de la Duhul Sfânt, s-a născut din Maria Fecioară;
a pătimit sub Ponțiu Pilat, s-a răstignit, a murit și s-a îngropat; a coborât în iad, a treia zi a înviat din morți;
s-a suit la ceruri, șade de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul; de unde are să vie să judece pe vii și pe morți.
Cred în Duhul Sfânt;
sfânta Biserică Catolică;
împărtășirea sfinților,
iertarea păcatelor,
învierea morților
și viața veșnică.
Amin. 

La 2, la fiecare bobiţă mare, se spune Tatăl Nostru

Tatăl nostru care eşti în ceruri,
sfinţească-se numele Tău,
vie împărăţia Ta, facă-se voia ta,
precum în cer aşa şi pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele,
dă-ne-o nouă astăzi
şi ne iartă nouă greşelile noastre
precum şi noi iertăm greşiţilor noştri
şi nu ne duce pe noi în ispită
ci ne izbăveşte de cel rău, Amin

La 3, la fiecare bobiţă mică, se spune Născătoare de Dumnezeu (Bucură-te, Marie)

În ritul bizantin: Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că L-ai născut pe Cristos, Mântuitorul sufletelor noastre. – Preasfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.

În ritul latin: Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, Isus. – Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!...

(Rugăciunea îngerului de la Fatima)

 O, Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în ceruri toate sufletele, mai ales pe cele care au mai mare nevoie de mila Ta

1. Fecioara Maria a zămislit de la Duhul Sfânt.
Primeşte, o Fecioară Marie, Cuvântul Domnului care ţi-a fost trimis prin intermediul îngerului: vei zămisli şi vei naşte pe cel care este şi Dumnezeu şi om, şi astfel vei fi proclamată binecuvântată între toate femeile.

Lectură din Evanghelia după sfântul Luca (1,26-35.38)
"Îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, cu numele de Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.
Intrând îngerul la ea, i-a zis: "Bucură-te, tu, care eşti plină de har; Domnul este cu tine; tu eşti binecuvântată între femei". Ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi se întreba în sine: "Ce poate să însemneze salutul acesta?" Îngerul i-a zis: "Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Iată, vei zămisli şi vei naşte un fiu şi numele lui va fi Isus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema; Domnul Dumnezeu îi va da lui tronul lui David, Tatăl său şi va domni peste casa lui David în veci şi împărăţia lui nu va avea sfârşit". Atunci a zis Maria: "Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău". Şi îngerul a plecat de la ea.

Tatăl nostru... 10 Bucură-te Marie...,

Slavă Tatălui...

(Rugăciunea îngerului de la Fatima)

 O, Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în ceruri toate sufletele, mai ales pe cele care au mai mare nevoie de mila Ta

C. Regină Păcii și a familiei

T.  Roagă-te pentru noi.


2 .Sfânta Fecioară Maria o vizitează pe verişoara sa Elisabeta şi-l laudă pe Domnul care a ales-o ca Mamă.
Fericită este cea care a crezut în împlinirea tuturor cuvintelor spuse ei, din partea Domnului.

Lectură din Evanghelia după sfântul Luca (1,39-48)
În zilele acelea Maria a pornit în grabă către o cetate din ţinutul muntos al Iudeii. Ajunsă acolo, a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta.
Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat pruncul în sânul ei. Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas puternic:
"Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul trupului tău. Şi de unde mie fericirea aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Căci iată, cum au ajuns la urechile mele cuvintele salutului tău, a tresărit de bucurie pruncul în sânul meu. Fericită eşti tu care ai crezut că se vor împlini cele spuse ţie de Domnul!"
Atunci Maria a răspuns:
"Sufletul meu preamăreşte pe Domnul, şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu.
Căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, al cărui nume este sfânt. Milostivirea lui dăinuieşte din neam în neam, peste cei care se tem de dânsul.
El arată puterea braţului său; risipeşte pe cei mândri în inima lor. Dă jos de pe tronuri pe cei puternici şi-i înalţă pe cei smeriţi. Pe cei flămânzi îi copleşeşte cu bunuri, iar pe cei bogaţi îi lasă cu mâinile goale.
A sprijinit pe slujitorul său Israel, amintindu-şi de îndurarea sa, după cum a promis părinţilor noştri, lui Avram şi urmaşilor lui în veci".
Şi a rămas Maria trei luni împreună cu Elisabeta; apoi s-a întors acasă

Tatăl nostru... 10 Bucură-te Marie...,

Slavă Tatălui...

(Rugăciunea îngerului de la Fatima)

 O, Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în ceruri toate sufletele, mai ales pe cele care au mai mare nevoie de mila Ta

C. Regină Păcii și a familiei

T.  Roagă-te pentru noi.


3. Maria îl naşte pe Isus, iar îngerii vestesc slava lui Dumnezeu şi pace oamenilor.
Regele cerului a binevoit să se nască pentru noi din Fecioara Maria, ca să-l readucă în împărăţia cerului pe omul pierdut prin păcat.

Lectură din Evanghelia după sfântul Luca (2,1-14)
În zilele acelea s-a dat un decret din partea împăratului August, care poruncea să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius era guvernator al Siriei. Şi toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, s-a dus în Iudea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David. El venea să se înscrie împreună cu Maria, soţia lui, care era însărcinată. Şi pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca să nască. Şi a născut pe Fiul său Întâiul-născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, căci nu se mai găsise loc pentru ei în casa de oaspeţi.
În ţinutul acela erau pe câmp păstori care făceau de strajă noaptea păzindu-şi turma.
Şi iată, le-a apărut un înger al Domnului, şi slava Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinşi de mare frică.
Îngerul le-a zis: "Nu vă temeţi căci iată, vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: astăzi în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul. Iată semnul după care-l veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat în iesle". Şi deodată, împreună cu îngerul s-a auzit mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: "Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bunăvoinţă!".

Tatăl nostru... 10 Bucură-te Marie...,

Slavă Tatălui...

(Rugăciunea îngerului de la Fatima)

 O, Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în ceruri toate sufletele, mai ales pe cele care au mai mare nevoie de mila Ta

C. Regină Păcii și a familiei

T.  Roagă-te pentru noi.


4. Prezentându-l pe Isus în templu, Maria îl oferă lui Dumnezeu şi oamenilor.
Primeşte-l pe Domnul pe care Maria l-a zămislit, l-a născut şi pe care, fecioara, după naştere, l-a adoptat.

Lectura din Evanghelia după sfântul Luca (2,22-23)
Când au sosit zilele fixate de Legea lui Moise pentru curăţire, Iosif şi Maria l-au adus pe Isus la Ierusalim, ca să-l pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului, ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului.

Tatăl nostru... 10 Bucură-te Marie...,

Slavă Tatălui...

(Rugăciunea îngerului de la Fatima)

 O, Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în ceruri toate sufletele, mai ales pe cele care au mai mare nevoie de mila Ta

C. Regină Păcii și a familiei

T.  Roagă-te pentru noi.



5. Maria şi Iosif îl regăsesc în templu pe copilul Isus rămas la Ierusalim.
Ceea ce se păstrează cu mare iubire se pierde cu mare durere; de aceea Maria a suferit pierzându-l pe Isus, dar s-a bucurat regăsindu-l.

Lectură din evanghelia după sfântul Luca (2,41-51)
În fiecare an părinţi lui Isus mergeau de sărbătoarea Paştelui la Ierusalim. Când copilul avea doisprezece ani, ei au mers la Ierusalim ca de obicei. Terminându-se zilele de sărbătoare, pe când se întorceau acasă, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinţii lui n-au băgat de seamă. Socotind că este împreună cu tovarăşii lor de drum, au mers cale de o zi înainte de a-l căuta printre rude şi cunoscuţi. Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim continuând să-l caute. După trei zile, l-au găsit în templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. Toţi care-l auzeau rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile lui. Văzându-l, părinţii lui au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a zis: "Fiul meu, de ce ne-ai făcut nouă aceasta? Cât de îngrijoraţi am fost căutându-te, tatăl tău şi cu mine". Dar el le-a zis: "Cum de m-aţi căutat? Nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui meu?" Dar ei n-au înţeles cele spuse de el. El a coborât cu ei, a venit la Nazaret, şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate acestea în inima ei.

Tatăl nostru... 10 Bucură-te Marie...,

Slavă Tatălui...

(Rugăciunea îngerului de la Fatima)

 O, Isuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în ceruri toate sufletele, mai ales pe cele care au mai mare nevoie de mila Ta

C. Regină Păcii și a familiei

T.  Roagă-te pentru noi.


BUCURĂ-TE REGINA



Bucură-te Regină, maica milei, viaţa, mângâierea şi nădejdea noastră, bucură-te. Către tine strigăm surghiuniţi fii ai Evei. Către tine suspinăm, gemând şi plângând în această vale de lacrimi. Aşadar, mijlocitoarea noastră, întoarce spre noi ochii tăi cei milostivi şi după surghiunul acesta, arată-ni-l nouă pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tău. O milostivă, o blândă, o dulce Fecioară Maria.


LITANIA LAURETANĂ

Doamne, miluieşte-ne,
Cristoase, miluieşte-ne,
Doamne, miluieşte-ne,
Cristoase, auzi-ne,
Cristoase, ascultă-ne,
Tată din cer, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,
Fiule, Răscumpărătorul lumii, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,
Duhule Sfânt, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi,
Sfântă Treime, un singur Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfântă Marie, roagă-te pentru noi!
Sfântă Născătoare de Dumnezeu, *
Sfântă Fecioară a fecioarelor, *
Maica lui Cristos, *
Maica Bisericii, *
Maica harului dumnezeiesc, *
Maică nepătată, *
Maică preacurată, *
Maică neprihănită, *
Maică pururea Fecioară, *
Maică vrednică de iubire, *
Maică minunată, *
Maica bunului sfat, *
Maica Creatorului, *
Maica Mântuitorului, *
Fecioară preaînţeleaptă, *
Fecioară vrednică de cinste, *
Fecioară vrednică de laudă, *
Fecioară puternică, *
Fecioară miloasă, *
Fecioară credincioasă, *
Oglinda dreptăţii, *
Tronul înţelepciunii, *
Pricina bucuriei noastre, *
Vas duhovnicesc, *
Vas vrednic de cinste, *
Vas vestit de cucernicie, *
Trandafir tainic, *
Turnul lui David, *
Turn de fildeş, *
Casă de aur, *
Chivotul legii, *
Poarta cerului, *
Steaua dimineţii, *
Tămăduitoarea bolnavilor, *
Scăparea păcătoşilor, *
Mângâietoarea mâhniţilor, *
Ajutorul creştinilor, *
Regina îngerilor, *
Regina patriarhilor, *
Regina profeţilor, *
Regina apostolilor, *
Regina martirilor, *
Regina mărturisitorilor, *
Regina fecioarelor, *
Regina tuturor sfinţilor, *
Regină zămislită fără de prihană strămoşească, *
Regină înălţată cu trupul la cer, *
Regina preasfântului Rozariu, *
Regina păcii, *
Regina familiei, *
Regina României, *
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, iartă-ne, Doamne,
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, ascultă-ne, Doamne,
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, miluieşte-ne pe noi!

V. Roagă-te pentru noi, regina preasfântului Rozariu.
R. Ca să ne facem vrednici de făgăduinţele lui Isus Cristos.

Să ne rugăm:
Dumnezeule, al cărui Unul-născut prin viaţa, moartea şi învierea sa ne-a pregătit răsplata mântuirii veşnice, dă-ne, te rugăm, harul ca, cinstind aceste mistere, prin Rozariul preasfintei Fecioare Maria să imităm ceea ce ele cuprind şi să dobândim ceea ce ele făgăduiesc, prin acelaşi Cristos, Domnul nostru. Amin


Rozariul se încheie cu Semnul Sfintei Cruci.

                                 
RUGĂCIUNEA SALUTULUI (recitată de 3 ori după un rozariu, corespunde echivalentului a 9 rozarii)

Dumnezeu Te salută, o, Marie. Dumnezeu Te salută, o, Marie. Dumnezeu Te salută, o, Marie. O, Marie, eu te salut de treizeci şi trei de mii de ori (33.000), după cum Te-a salutat Sfântul Arhanghel Gabriel. E bucurie pentru Inima Ta şi, de asemenea, pentru inima mea, că Arhanghelul Ţi-a adus salutul lui Cristos.


RUGACIUNEA DE MEMORARE A SFANTULUI BERNARD



Adu-ti aminte, o preablanda Fecioara Marie, că nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea ta, cel care a cerut ajutorul si mijlocirea ta. Însuflețit de o astfel de încredere, alerg la tine,o, Maică, Fecioara a fecioarelor. La tine vin si stau gemând înaintea ta că un păcătos. Maica a Cuvântului, nu dispretui cuvintele mele, ci auzi-ma cu mila si asculta-ma. Amin.




Imnul de Deum

     Rugăciune De Laudă : Sfănt, sfănt, sfănt este Domnul, Dumnezeu atotputernic, care este, care era și care va veni ; și să-l lăudăm și să...