sâmbătă, 26 iunie 2021

Rugăciuni la Sfântul Sacrament

   

26, IUNIE 2021


Rugăciuni la Sfântul Sacrament 




Rugăciune de închinare

Doamne Isuse Cristoase, Dumnezeu ascuns în preasfântul Sacrament, noi credem şi mărturisim prezenţa ta în sfânta Taină a altarului. Tu însuţi ai spus: "Acesta este trupul meu". De aceea te adorăm cu cel mai adânc respect, împreună cu îngerii şi sfinţii din cer. O, Doamne, întăreşte şi măreşte în noi credinţa şi iubirea faţă de acest Sacrament vrednic de adorare.

Te salutăm, trup preasfânt al Mântuitorului nostru, ostie curată şi vie, care s-a jertfit pe lemnul crucii, te adorăm în numele tuturor creaturilor. Te salutăm pe tine, Cuvânt veşnic al Tatălui, adevărata pâine cerească, hrana sufletelor, mângâierea inimilor noastre, jertfa cea sfântă, care a împăcat cerul cu pământul.

Te salutăm, ascunsă sub aceste specii, o dumnezeire şi natură omenească a lui Isus, vrednică de cea mai adâncă veneraţie. Te lăudăm şi te preamărim, pâine vie a sufletelor, darul cel mai preţios dăruit oamenilor de Dumnezeu. Tu eşti Sacramentul iubirii şi al milostivirii, prin care noi păcătoşii şi toţi păcătoşii putem primi haruri şi ne putem sfinţi.

Tu eşti adevărata arcă a Noului Testament, în care se păstrează mana cea vie sau pâinea cerească, tu eşti forţa celor slabi, vindecarea bolnavilor, mângâierea mâhniţilor. Preabunule Isuse, îţi mulţumim din toate puterile pentru iubirea cu care ai înfiinţat acest preasfânt Sacrament, spre bucuria cerului şi a pământului.

O, Isuse din preasfântul Sacrament, iubirea, bucuria şi speranţa noastră, mijlocitorul şi împăciuitorul nostru, împacă-ne cu Tatăl ceresc. Mielule nepătat al lui Dumnezeu, care ai fost jertfit pentru noi pe lemnul crucii, jertfeşte-te din nou Tatălui ceresc pentru păcatele noastre. Oferă-i toate virtuţile şi faptele de sfinţenie ale vieţii tale şi toată amărăciunea suferinţelor tale, pentru ca noi să fim iertaţi pe deplin şi să ducem o viaţă sfântă.

Voim să reparăm azi în public toate Împărtăşaniile sacrilege, toate batjocurile primite de tine în preasfântul Sacrament al altarului, toate actele nedemne îndreptate împotriva ta în sacramentul Euharistiei. Revarsă din tabernacol belşugul harurilor tale asupra întregii omeniri, asupra sfintei Biserici, mireasa ta, asupra conducătorilor bisericeşti şi lumeşti, fie-ţi milă de cei păcătoşi şi de toţi cei îndepărtaţi de tine şi atrage la altarul tău toate sufletele. Iar pe noi care suntem aici prezenţi, păstrează-ne cât mai aproape de tine, acum şi în veşnicie. Amin.



Doamne Isuse Cristoase, care, din iubire către oameni, te afli zi şi noapte în acest Sacrament, aşteptând, chemând şi primind, plin de milostivire şi de dragoste, pe toţi cei care vin să te viziteze, eu cred că tu eşti de faţă în Sacramentul altarului. Mă închin ţie, recunoscând adâncul nimicniciei mele şi-ţi mulţumesc pentru toate harurile primite. Mai cu seamă îţi mulţumesc că mi te-ai dăruit în acest Sacrament sfânt, că mi-ai dat ca mijlocitoare pe Maica ta preasfântă şi că m-ai chemat să te vizitez în biserica aceasta.

Mă închin astăzi inimii tale preaiubitoare, ca să-ţi mulţumesc pentru acest dar mare, apoi ca să ispăşesc jignirile ce ţi s-au adus în acest sfânt Sacrament şi ca să-ţi aduc închinare în acele locuri unde eşti mai puţin cinstit sau chiar uitat cu totul în sacramentul Euharistiei.

Isuse al meu, te iubesc din toată inima. Îmi pare rău că am mâniat de atâtea ori marea ta bunătate. Mă hotărăsc cu ajutorul tău, să nu te mai supăr în viitor, iar acum mă consfinţesc cu totul ţie, aşa sărman cum sunt. Renunţ la voinţa mea şi la tot ce-mi aparţine şi ţi le dăruiesc. Fă de acum înainte cu mine ceea ce-ţi place ţie. Îţi cer şi voiesc numai dragostea ta sfântă, statornicia în bine până la sfârşit şi îndeplinirea desăvârşită a voinţei tale.

Mă rog pentru sufletele din purgator, mai cu seamă pentru acelea care au cinstit preasfânta Euharistie şi pe preacurata Fecioară Maria. Adu-ţi aminte şi de sărmanii păcătoşi.

Unesc, Mântuitorul meu preaiubit, dorinţele mele cu dorinţele inimii tale preaiubitoare şi, astfel unite, le jertfesc Tatălui tău şi îl rog în numele tău să le primească pentru iubirea pe care ţi-o poartă şi să-mi asculte ruga. Amin.




Către Isus în preasfântul Sacrament

Iată până unde a ajuns iubirea ta nemărginită, preaiubitul meu Isus! Tu mi-ai pregătit un ospăţ dumnezeiesc din trupul şi sângele tău preascump, spre a te dărui cu totul mie. Ce te-a determinat la o faptă de dragoste aşa de mare? Fără îndoială că nimic altceva decât inima ta preaiubitoare. Inimă vrednică de închinare a lui Isus al meu, focar preafierbinte al iubirii dumnezeieşti, primeşte sufletul meu în rana ta preasfântă, ca în această şcoală a dragostei dumnezeieşti să învăţ a iubi din nou pe Dumnezeu care mi-a dat dovezi aşa de minunate despre iubirea sa. Amin.





Închinare preasfântului Sacrament

Isuse, Mântuitorul şi Dumnezeul nostru, vrednic de închinarea îngerilor şi a oamenilor, tu, care de bunăvoie ai îngăduit să fii legat, judecat, osândit şi dus la moarte ca să răscumperi şi să mântuieşti pe oameni. Tu, care din iubire nespusă pentru fraţii tăi rătăciţi ai rămas în Taina sfântă euharistică spre a-i atrage şi cuceri cu iubirea ta, priveşte, te rugăm, la inima ta înflăcărată, care s-a jertfit pentru noi şi la mila fără de margini pe care ne-ai arătat-o şi dăruieşte-ne iertarea păcatelor.

Spală-ne, Doamne, sufletul în sângele tău preascump şi încălzeşte-ne inima cu razele harurilor tale din Taina euharistică, pentru ca dovedindu-ţi dragostea noastră, prin păzirea poruncilor tale, să ne învrednicim a te iubi de-a pururi în patria cerească şi de a preamări milostivirea ta.

Dumnezeule, care ne-ai lăsat în acest sacrament minunat amintirea patimilor tale, fă-ne, te rugăm, ca astfel să cinstim sfântul mister al trupului şi sângelui tău, încât să simţim necontenit în noi roadele răscumpărării tale, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.


Act de ispăşire

Isuse, Dumnezeul şi Mântuitorul meu, te iubesc din toată inima, cu adâncul respect pe care mi-l inspiră credinţa. Tu eşti Dumnezeu adevărat şi om adevărat, ascuns în sfântul Sacrament.

Mă închin ţie şi vreau să ispăşesc toate necinstirile, batjocurile şi sacrilegiile ce ţi se aduc în preasfântul Sacrament al altarului. Te ador, Dumnezeul meu.

Ştiu că închinarea mea nu este aceea pe care o meriţi şi pe care ţi-o datorez. Totuşi, vreau să ţi-o aduc aşa cum pot, şi aş dori să te pot adora precum te adoră îngerii în cer. Isuse al meu, doresc ca toţi să te cunoască, să ţi se închine fără încetare, mulţumindu-ţi în preasfântul şi dumnezeiescul Sacrament. Amin

Invocaţii

Să fie lăudată preasfânta inimă a lui Isus în preasfântul Sacrament!
Inimă a lui Isus, în preasfântul Sacrament, care arzi de iubire pentru noi, aprinde inimile noastre de iubire către tine!
Isuse, care eşti ascuns în preasfântul Sacrament, miluieşte-ne pe noi!
Laudă şi mulţumire să fie acum şi fără încetare preasfântului şi dumnezeiescului Sacrament! .





Rugaciune

Cu acel respect adânc pe care mi-l inspiră credinţa, te iubesc din toată inima, Isuse Cristoase, Dumnezeul şi Mântuitorul meu, şi te ador în preasfântul Sacrament al altarului, ca să îndrept toată necinstirea pe care, din nefericire, am făcut-o vreodată, precum şi pe toate acelea pe care le-au săvârşit alţii şi le vor mai face în viitor. Mă închin deci ţie, şi te ador din toată inima, atât în locul creştinilor care nu ţi se închină şi nu te iubesc, cât şi pentru a dobândi întoarcerea păcătoşilor şi a celor necredincioşi. Da, Isuse, să fii deci cunoscut de toţi, adorat, iubit şi binecuvântat în orice moment, în preasfântul şi dumnezeiescul Sacrament. Amin.





Mă închin ţie, Părinte veşnic, şi îţi mulţumesc pentru iubirea nesfârşită cu care ai binevoit să trimiţi pe Fiul tău, unul născut, ca să răscumpere şi să se facă hrana sufletului nostru. Îţi ofer toate închinările şi mulţumirile pe care ţi le aduc îngerii şi sfinţii din cer şi sufletele drepţilor de pe pământ.

Te laud, te iubesc şi-ţi mulţumesc cu toată lauda, iubirea şi mulţumirea cu care te laudă, te iubeşte şi-ţi mulţumeşte însuşi Fiul tău în sacramentul Euharistiei şi te rog să faci ca şi el să fie cunoscut de toţi, iubit, cinstit şi primit cu vrednicie în acest sacrament dumnezeiesc.

Tatăl nostru... Bucură-te, Marie... Slavă Tatălui.....

Mă închin ţie, Fiule veşnic, şi îţi mulţumesc pentru iubirea nesfârşită cu care te-ai întrupat pentru mine, te-ai născut într-un grajd, ai crescut într-un atelier, ai suferit foame, sete, frig, necazuri, trudă, dispreţ, prigoniri, biciuiri, spini, cuie şi moartea pe lemnul crucii. Îţi mulţumesc împreună cu toată Biserica luptătoare şi cu cea biruitoare, pentru nemărginita ta iubire cu care ai orânduit preasfântul Sacrament, ca hrană a sufletului nostru.

Mă închin ţie, în toate ostiile consacrate din lume şi îţi mulţumesc în numele celor care nu te cunosc şi nu-ţi mulţumesc. Aş vrea să-mi pot da viaţa ca să fii cunoscut, iubit şi cinstit în acest Sacrament al iubirii şi pentru a împiedica necinstirile care se săvârşesc.

Te iubesc, o Isuse al meu, şi doresc să te iubesc şi să te primesc cu iubirea, curăţia şi simţămintele preasfintei tale Mame şi cu iubirea şi desăvârşirea preasfintei tale inimi. O, preaiubit mire al inimii mele, săvârşeşte acele lucrări pentru care tu vii în mine în sacramentul Euharistiei şi fă mai degrabă să mor decât să te primesc cu nevrednicie.

Tatăl nostru... Bucură-te, Marie... Slavă Tatălui..

 Mă închin ţie, Duhule veşnic, şi-ţi mulţumesc pentru iubirea nesfârşită, cu care ai săvârşit taina nespusă a Întrupării şi pentru acea dragoste nesfârşită cu care ai plăsmuit din sângele preacurat al preasfintei Fecioare Maria, trupul preasfânt al lui Isus, spre a-l da apoi în sacramentul Euharistiei drept hrană sufletului meu. Te rog să-mi luminezi mintea şi să curăţi inima mea şi a tuturor oamenilor, pentru a cunoaşte această mare binefacere a iubirii şi pentru a primi cu vrednicie preasfântul Sacrament.

Tatăl nostru... Bucură-te, Marie... Slavă Tatălui..





Patru sunt chesasiile păci


1. Fiul meu, iată că a sosit clipa cînd te voi îndruma pe calea păcii şi a adevăratei libertăţi.

2. Fă, Doamne, după cuvîntul tău, căci nici o plăcere nu poate fi, pentru mine, mai mare.

3. Dă-ţi, fiul meu, toată silinţa să faci mai curînd voia altuia decît voia ta. Să-ţi placă să te bucuri mai curînd de puţin decît de zestre mare. Caută-ţi întotdeauna un loc mai jos şi pune-te mereu mai prejos de ceilalţi. Alege întotdeauna voinţa lui Dumnezeu şi roagă-te ca ea să se îndeplinească fără precupeţire şi în sufletul tău. Cel ce face astfel păşeşte pe calea păcii şi liniştii.

4. Doamne, pe cît de scurte aceste cîteva cuvinte, pe atît de pline de miez pentru propăşirea mea întru desăvîrşire! Nu vorbe multe, ci pline de rost, de rod şi de înţeles. De-aş putea să le păzesc cu sfinţenie, nu m-aş tulbura cu atîta uşurinţă. Într-adevăr, de cîte ori mă neliniştesc şi mă simt abătut, îmi dau seama că, de fapt, n-am făcut altceva decît să mă îndepărtez de la această învăţătură. Tu, însă, care poţi face orice şi care ţii atît de mult la propăşirea sufletului, sporeşte harul în mine, să pot fi la înălţimea cuvîntului tău şi să-mi desăvîrşesc mîntuirea.

Rugăciune pentru îndepărtarea gîndurilor rele

5. Doamne Dumnezeul meu, nu te îndepărta de mine; Dumnezeule, îndreaptă-ţi privirea şi ajutorul spre mine (Ps 70, 12): căci iată, au năvălit asupra mea fel de fel de gînduri şi temeri chinuitoare. Cum să scap nevătămat de ele? Cum să le înfrîng?

6. Voi păşi înaintea ta - zice Domnul - pe mai marii falnici ai lumii îi voi smeri (Is 45, 2). Voi deschide lacătele carcerei tale şi-ţi voi descoperi tainiţa celor mai ascunse lucruri.

7. Fă, Doamne, precum spui; şi se vor spulbera, în faţa privirii tale, toate gîndurile rele. Aceasta-i singura mea nădejde: să pot alerga la tine, în orice amărăciune, să-mi pun toată încrederea în tine, să te strig în ajutor din adîncul inimii şi, în răbdare, să aştept oblăduirea mîngîierii tale.






Rugăciune pentru luminarea cugetului

8. Luminează-mă, bunule Isuse, cu darul lăuntric al razei tale şi risipeşte din lăcaşul inimii mele umbra oricărei bezne. Înfrînează gîndurile mele rătăcitoare, spulberă ispitele care năvălesc asupra cugetului meu. Luptă cu toată puterea, în numele meu, alungă fiara - vreau să spun focul poftelor pîrjolitoare -, ca pacea să se întemeieze pe tăria ta (Ps 121, 7) şi mulţimea laudelor tale să se înalţe în lăcaşul cel sfînt - adică într-o conştiinţă curată. Porunceşte Tu vîrtejului şi furtunii; spune Tu talazurilor - Staţi; şi viforului: - Nu sufla; şi se va face linişte mare.

9. Trimite lumina ta şi adevărul (Ps 42, 3), ca să strălucească asupra întregului pămînt: căci un pămînt sterp şi pustiu rămîn, dacă nu primesc roua luminilor tale. Revarsă harul tău de sus, spală inima mea cu stropii veniţi din cer; deschide zăgazurile tale, revarsă asupra ţărînii uscate darul apei, ca glia să rodească belşug de bunătate. Înalţă cugetul meu împovărat de jugul atîtor păcate şi trage către înalt toate dorinţele mele, ca, atingînd o dată dulceaţa fericirii cereşti, să nu mai simtă decît dezgust pentru cele pămînteşti.

10. Scapă-mă şi smulge-mă din braţele oricăror alintări trecătoare, venite din partea făpturilor, căci nimic pe lume nu poate stinge şi alina dorinţa mea arzătoare. Leagă-mă de tine prin legătura strînsă a dragostei, căci Tu singur poţi îndestula pe cel ce te iubeşte, şi, în afara ta, zadarnice şi amăgitoare rămîn toate.


Sursa: Imitatiunea lui Cristos.

De Thomas a Kempis.



Sa nu dăm niciodată uitări mulțimea binefacerilor lui Dumnezeu




1. Deschide, Doamne, inima mea asupra legii tale şi fă să pot umbla pe cărările poruncilor tale. Fă să pot înţelege voinţa ta şi, cu multă ascultare şi cu toată luarea aminte, să pot purta pururi în mine amintirea tuturor binefacerilor tale şi a fiecăreia în parte, ca astfel să-ţi pot aduce mereu prinosul cuvenit de mulţumire. Nu pot să nu recunosc că nu sînt în stare să-ţi aduc mulţumire cum se cuvine nici măcar pentru cea mai mică dintre binefacerile tale. Sînt mult mai prejos decît toate bucuriile pe care mi le împărtăşeşti şi, ori de cîte ori mă gîndesc la mărirea ta, mintea şi sufletul amuţesc în mine.

2. Toate cîte le avem, - de la trup şi de la suflet, tot ceea ce ne este dat să avem, pe din afară sau pe dinăuntru, de la fire sau de la har, - toate sînt binefaceri izvorîte din tine, toate vorbesc despre bunătatea, dărnicia şi sfinţenia ta, de la care purcede tot lucrul de care noi, făpturile tale, ne bucurăm. Şi chiar dacă unii primesc mai multe, alţii mai puţine, toate, oricum, purced de la tine, şi nici o fărîmă din nimic nu poate veni nimănui decît tot de la tine. Iar cel ce primeşte cumva o parte mai mare, nu se poate făli ca şi cînd şi-ar fi primit darul de la sine, nu se poate înălţa pe sine peste ceilalţi, nu poate, pe cei mai puţin avuţi decît el, să-i jignească: mai mare şi mai bun cu adevărat este cel care îşi însuşeşte cel mai puţin din ceea ce are şi care, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate, se umileşte pe sine din toată inima. Tot astfel, cel ce se pune pe sine mai prejos decît toţi ceilalţi, socotindu-se cel mai puţin vrednic din toţi, acela e cel mai vrednic şi cel mai în măsură să primească darurile cele mai mari.

3. Cel ce primeşte mai puţin nu trebuie să se întristeze nici să se supere sau să fie invidios: pe tine, Dumnezeule, el trebuie şi mai mult să te caute şi bunătatea ta să ţi-o laude mai mult încă, deoarece împarţi cu atîta mărinimie, în dreapta şi în stînga, fără să te uiţi la vrednicia anume a cuiva. Toate purced de la tine: iată de ce, în toate, se cade să fii lăudat. Tu ştii cel mai bine ceea ce-i mai potrivit şi mai prielnic fiecăruia: Tu ştii de ce cutare se cade să primească oblăduire mai multă, cutare mai puţină; acestea toate sînt rosturi pe care nu noi, ci Tu le ştii şi le cumpăneşti, căci vredniciile fiecăruia doar ţie îţi sînt întru totul cunoscute.

4. Iată de ce, Doamne Dumnezeul meu, văd un mare bine în faptul că nu am parte de belşug de daruri bătătoare la ochi, care să atragă asupra mea cinstea şi uimirea celorlalţi; ca, văzînd sărăcia şi nemernicia mea, să nu iau nimic din ceea ce mi se întîmplă drept o pacoste sau o pricină de a fi ursuz, posac ori trist; ci dimpotrivă, să mă bucur şi să fiu voios; căci Tu, Doamne, ţi-ai ales prieteni şi slujitori dintre cei săraci şi smeriţi, din rîndul celor dispreţuiţi de lumea aceasta. Cea mai bună dovadă sînt înşişi apostolii tăi, pe care i-ai rînduit mai mari peste întregul pămînt (Ps 44, 17). Şi, cu toate acestea, viaţa lor pe pămînt a fost fără vrajbă, curată şi umilă în totul, ştiut fiind că s-au bucurat chiar să sufere batjocură pentru numele tău (Fapte 5, 41) şi că au îmbrăţişat cu multă dragoste tocmai acele lucruri de care lumea se îngrozeşte.


5. Nimic, într-adevăr, nu trebuie să aducă mai multă bucurie celui care te iubeşte şi îţi cunoaşte binefacerile decît tocmai îndeplinirea voinţei tale şi primirea fără şovăire a hotărîrilor luate de tine din vecie; pînă într-atît încît omul să primească bucuros să fie ultimul, acolo unde oricine şi-ar dori să fie primul; să fie împăcat şi mulţumit la fel de bine cu locul de pe urmă cum ar fi cu locul din frunte; să nu se simtă jignit de înjosiri şi ocări; să ţină la bunul său nume la fel de puţin pe cît ar ţine altul de mult la faimă şi glorie. Pentru că voia ta şi cinstea numelui tău se cade să treacă mai înainte de orice: ele trebuie să dea sufletului mai multă mîngîiere şi plăcere decît toate darurile şi binefacerile primite pînă acum sau de acum încolo.

Sursa: Imitatiunea lui Cristos.

de Thomas a Kempis

Rugăciuni la sfânta Rita



SFÂNTA RITA (22 mai) Rugăciuni în cinstea sfintei Rita

Preasfântă şi nedespărţită Treime,

Tată, Fiule şi Duhule Sfânt,

trei persoane într-un singur Dumnezeu,

cu umilinţă îngenunchem

înaintea preasfântului şi preaînaltului tău tron.

Te adorăm adânc şi îţi mulţumim pentru atâtea haruri,

favoruri şi binefaceri pe care le-ai dat servitoarei tale,

sfânta Rita, care, cât a trăit în această lume,

nu a căutat altceva în starea ei de fecioară,

de femeie căsătorită, de văduvă şi de călugăriţă,

decât să te iubească şi să-ţi servească cu credinţă.

La tine îi erau gândurile, despre tine vorbea,

pentru tine lucra continuu, spre tine îndreptată orice faptă,

spre lauda măririi tale.

Aşadar, pentru bunătatea şi blândeţea ta cea mare,

binevoieşte, Doamne, şi, prin mijlocirea minunatei sfinte Rita,

mângâie-ne pe toţi care suntem făpturile tale,

prin creaţie, prin răscumpărare şi prin providenţă

şi dă-ne acele haruri de care avem nevoie

şi pe care neîncetat cu stăruinţă le cerem.

Dobândirea lor poate să fie împiedicată

de puţina noastră credinţă şi multele păcate,

tu însă sporeşte-ne credinţa, dă-ne o vie durere pentru păcate

şi o hotărâre tare pentru a nu te mai supăra.

Alergăm cu mare încredere la atotputernicia ta,

o, veşnice Părinte,

la înţelepciunea ta, o, veşnice Cuvânt,

la iubirea ta, o, Duhule Sfinte.

Tu, Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru,

Tatăl, Creatorul şi Răscumpărătorul nostru,

Dătătorul vieţii noastre,

în care deopotrivă şi fără deosebire

atotputernicia, înţelepciunea, iubirea, bunătatea,

mila şi toate desăvârşirile

minunat şi din plin strălucesc şi luminează,

binevoieşte a ne da mângâiere în necazuri şi greutăţi.

Da, o vei face prin nelipsita şi preamarea ta bunătate

şi prin meritele sfintei noastre Rita,

căci tu, Dumnezeul nostru,

ne-ai asigurat de dumnezeiasca ta dărnicie,

precum cu tărie credem

că nu este nimeni care să fi alergat la tine cu credinţă vie

şi a cărui cerere să nu fi fost cu bunătate împlinită.

Pentru aceasta, din toată inima noastră repetăm:

în tine, Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru,

ne punem toată speranţa

cu siguranţa că nu vom fi în veci ruşinaţi.

Binecuvântată să fie Preasfânta Treime şi nedespărţita unire.

Darul Domnului nostru Isus Cristos

şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl

şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu noi toţi. Amin.


       

O, sfântă Rita, te aleg astăzi

pentru tot restul vieţii mele

drept mijlocitoare în toate nevoile mele trupeşti şi sufleteşti

şi mă hotărăsc ca un copil adoptiv

să te venerez cu evlavie şi, după puterile mele,

să-ţi răspândesc cultul.

O, Dumnezeule atotputernic şi milostiv,

care ai binevoit să dăruieşti sfintei Rita

harul unei iubiri atât de mari

încât să-şi iubească până şi duşmanii

şi în plus să poarte în inimă şi pe fruntea sa

semnele iubirii şi pătimirii Fiului tău,

dă-ne, te rugăm, şi nouă harul ca,

prin mijlocirea şi meritele ei, să ştim şi noi

să-i iertăm pe duşmanii noştri şi să contemplăm

durerile şi suferinţele Domnului nostru Isus Cristos

ca astfel să fim vrednici de a primi răsplata promisă

celor blânzi şi celor ce plâng.

Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

O, sfântă Rita, cerul s-a întunecat deasupra mea,

rugăciunea nu mai pătrunde până la tronul lui Dumnezeu.

Ştiu preabine că păcatele sunt cauza unică

a pedepselor care mă lovesc.

Curajul de a mă îndrepta către Isus cel răstignit este slăbit,

deoarece de atâtea ori am dispreţuit mila sa

şi acum îi simt mânia teribilă.

Mâna sa apasă greu asupra mea.

Văd că nu merit iertare şi, cu inima îndurerată,

îmi deplâng starea nenorocită.

Spune tu, o, sfântă Rita, oare trebuie să pierd orice speranţă?

Nu! Isus ne-a dat prin tine o protectoare puternică

pentru ca să dobândeşti de la el iertarea păcatelor mele grele

şi voinţa fermă de a nu-l mai supăra.

Cu această hotărâre în inimă şi pe buze,

mă îndrept către tine, o, sfântă Rita, făcătoare de minuni,

şi te rog să obţii de la Isus harul atât de trebuincios

în încercarea în care mă aflu ostenit(ă),

dezolat(ă) şi părăsit(ă) de toţi.

Ajunge un singur cuvânt al tău, o, sfântă Rita,

şi cerul se va deschide iarăşi pentru mine

spre a-mi aduce iertare şi milă. Amin.

O, sfântă Rita, care ai primit de la Dumnezeu

darul de a face minuni, tu ai avut parte

de însuşirea deosebită de a fi purtătoarea de cuvânt

şi ajutorul oamenilor în situaţii deosebit de grele.

Cu încredere fermă îngenunchez în faţa ta

adresându-mă dragostei tale milostive

ca să-ţi cer ajutorul care acum îmi este necesar.

Fie-ţi milă de mine.

Du rugăciunea mea fierbinte în faţa tronului divin

şi te rog să intervii pentru a-mi asculta ruga.

Gândeşte-te la sângele scump vărsat de Isus,

la Inima lui sfântă, la marea mea încredere.

O, sfântă Rita, ajută-mă

ca rugăciunea mea să găsească ascultare.

Îţi promit că toată viaţa voi purta vestea bunătăţii tale.

Amin.

.



O, preamilostivă sfântă Rita, ajutorul celor sărmani,

nu s-a auzit niciodată

ca cei ce s-au îndreptat către tine în necazuri

cu o adevărată încredere, să nu fi fost ascultaţi.

Ah, oare eu singur voi fi acel nefericit, nedemn de privirea ta,

eu singurul neascultat de tine?

O, nu, iubita mea sfântă!

Tu ştii ce înseamnă a suferi,

şi că suferinţa mea e atât de mare!

Necazurile mă strâng din toate părţile,

suferinţele îmi apasă inima, strâmtorările îmi amărăsc zilele

şi orice sprijin omenesc dispare în jurul meu.

Ce altă speranţă îmi mai rămâne,

după Dumnezeu şi sfânta Fecioară, decât la tine,

o, dulce mângâietoare a celor care suferă?

Gândeşte-te aşadar la mine.

Obţine-mi de la Domnul resemnare în împotriviri,

mângâiere în întristări, eliberare de orice rău

şi ajutorul pe care ţi-l cer acum...

(spune harul pe care doreşti să-l primeşti).

Amin.

O, glorioasă sfântă Rita,

tu care în chip minunat ai fost părtaşă la dureroasa pătimire

a Domnului nostru Isus Cristos,

ajută-mă să sufăr cu resemnare necazurile acestei vieţi

şi ocroteşte-mă în toate nevoile mele. Amin.



Dincolo de toate bunurile și darurile liniștea să știm să ne-o căutăm în Dumnezeu singur


1. În toate şi peste toate, liniştea sufletului se cade căutată în Dumnezeu singur, deoarece nimeni altul decît El nu este, pentru toţi sfinţii, limanul adevăratei odihne. Preadulce şi preabune Isuse, dă-mi, te rog, harul de a-mi afla odihna şi liniştea în tine, mai presus de orice făptură; să însemni pentru mine mai mult decît sănătatea şi frumuseţea, mai mult decît orice onoruri şi orice cinste, mai mult decît toată puterea şi toate demnităţile, mai mult decît toată iscusinţa şi ştiinţa, mai mult decît toate bogăţiile, meşteşugurile şi priceperile omeneşti; mai mult decît toate simţămintele de bucurie şi voie bună, mai mult decît bunul nume şi faima mea, mai mult decît orice mîngîiere şi dezmierdare, mai mult decît toate speranţele şi făgăduinţele, mai mult decît orice vrednicie şi dorinţă, mai mult decît toate darurile izvorîte din nesfîrşita ta mărinimie; mai mult decît toate bucuriile şi decît toată fericirea la care mintea mea ar putea să năzuiască; mai mult decît toţi îngerii şi arhanghelii şi decît toate cetele oştirii cereşti, mai mult decît tot ce se vede şi nu se vede; mai mult decît orice lucru în afara ta, Doamne, Dumnezeul meu.

2. Căci bunătatea ta, Dumnezeule, covîrşeşte cu totul zestrea bunătăţilor acestui pămînt: Tu singur eşti preaînalt, Tu singur atotputernic, Tu singur însemni toată plinătatea, Tu singur îţi ajungi ţie însuţi; Tu singur însemni tot ce poate fi mai dulce şi mai alinător pe lume; Tu singur depăşeşti orice frumuseţe, bunătate şi dragoste; Tu singur depăşeşti neînchipuit de mult orice nobleţe şi mărire: în tine, pe vecie şi dintotdeauna, toate bunătăţile se află laolaltă în starea desăvîrşirii. Iată de ce mărunt, neînsemnat şi neîndestulător e orice lucru ca atare, chiar darul tău fiind; la fel şi tot ceea ce ne descoperi sau ne făgăduieşti, în afară de vederea feţei tale şi de contopirea deplină cu tine: căci inima mea n-ar putea să-şi afle adevărata odihnă şi desăvîrşita mulţumire în afara ta, Doamne, dincolo de orice alte daruri şi de toate făpturile tale.



3. O dulce Mire al sufletului meu, Isuse, iubitor preacurat, Stăpîn şi Domn al tuturor făpturilor lumii, cine-mi va da aripile adevăratei libertăţi, să pot zbura pînă la tine şi în tine singur să-mi găsesc odihna? Cînd, într-un sfîrşit, îmi va fi dat să mă pot cu totul consfinţi ţie, să pot vedea cu ochii mei cît eşti de dulce, Doamne, Dumnezeul meu? Cînd mă voi putea reculege cu totul întru tine, în aşa fel încît iubirea ta să topească toate simţurile mele şi să te am pe tine mai presus de orice simţ şi rost trupesc, într-un chip fără pereche? Acum mi se întîmplă adeseori să plîng şi suspinul meu de durere îmi însoţeşte pururi paşii: căci multe sînt relele ce se întîmplă în această vale a amărăciunii, aducîndu-mi într-una tulburare, alean şi întunecare; ele îmi presară calea cu piedici şi amăgiri; mă înşeală şi mă prind în cursă, împiedicîndu-mă să mă îndrept spre tine, oprindu-mă de la bucuria îmbrăţişării tale, de care au parte sufletele celor fericiţi. Suspinul meu, amărăciunile şi oropsirile atîtor suflete de pe pămînt să ajungă la inima ta şi s-o înduplece.

4. O, Isuse, lumină a slavei fără moarte, mîngîiere a sufletelor călătoare, glasul meu amuţeşte înaintea feţei tale: tăcerea mea e cea care-ţi vorbeşte. Mult va mai întîrzia să vină Domnul meu la mine? O, de s-ar apleca mai curînd asupra slujitorului său sărman şi nemernic, ca să-i dăruiască o rază de bucurie! De i-ar întinde mîna să-l scape de alean şi ananghie! Vino, Doamne, vino: căci fără tine el nu poate fi fericit nici o zi şi nici măcar un singur ceas al vieţii: Tu eşti bucuria mea şi fără tine masa mea e goală. Sînt un oropsit, întemniţat, prins în cătuşe, în aşteptarea clipei cînd mă vei readuce la viaţă, prin darul luminii tale descătuşindu-mă din întuneric şi arătîndu-mi surîsul feţei tale.


5. Facă ceilalţi ce vor vrea; în loc de tine, să caute ce le place: eu unul nu vreau şi n-am să vreau nici o altă plăcere în afara ta, Tu, singurul meu Dumnezeu, nădejdea mea, mîntuirea mea veşnică. Nu voi tăcea şi nu voi conteni să te rog, pînă cînd nu-mi vei răspunde, pînă ce nu mă vei rechema în harul tău.

6. Iată-mă, Doamne, aici, de faţă înaintea ta, ca o slugă credincioasă. Lacrimile tale, dorinţele sufletului tău, umilinţele la care te-ai supus, amărăciunile inimii tale zdrobite de durere, acestea toate mi-au înmuiat cerbicia şi m-au adus la tine.

7. Şi am spus: Doamne, te-am strigat, te-am dorit şi te-am vrut, gata fiind să mă lepăd de toate pentru tine. Dar Tu eşti cel ce m-ai chemat şi îmbiat să te caut. Fii binecuvîntat, Doamne, pentru aceasta, căci ţi-ai arătat bunătatea faţă de sluga ta, după belşugul nesfîrşit al îndurărilor tale. Ce-ar mai putea să adauge sluga ta, decît să se umilească pînă la pămînt înaintea feţei tale, aducîndu-şi aminte, pînă la sfîrşitul zilelor ei, de răutatea şi nemernicia sa? Eşti neasemuit mai mult decît toate minunăţiile cerului şi ale pămîntului. Lucrările tale sînt minunat de bune, judecăţile tale drepte, pronia ta le cîrmuieşte pe toate. Slavă şi laudă ţie, Înţelepciune a Tatălui: buzele mele, sufletul meu, odată cu toată făptura, să-ţi aducă laude pururi.


Sursa : Imitatiunea lui Cristos de Thomas a Kempis.

Sa ne  recunoaștem slăbiciunea în fața amărăciunilor vieții



1. Împotriva mea voi mărturisi nedreptatea mea (Ps 31, 5); voi mărturisi, Doamne, şubrezenia mea înaintea feţei tale. De cîte ori un lucru de nimic ajunge să mă descumpănească şi să mă întristeze! Iau dîrze hotărîri pentru viitor; dar, de îndată ce se iveşte o ispită cît de mică, mă pomenesc la ananghie mare. Uneori dintr-un fleac se naşte o ispită dintre cele mai puternice; ajunge, alteori, cea mai mică suflare de vînt, ca - de bine ce m-am socotit la adăpost -, să mă pomenesc ca şi răsturnat din picioare.

2. Vezi, Doamne, cît de şubred sînt şi lesne de vătămat în slăbiciunea mea. Fie-ţi milă şi smulge-mă din tină, ca să nu mă cufund (Ps 118, 157), ca să nu rămîn părăsit pînă la urmă. Aceasta mă chinuie şi mă face de ruşine înaintea ochilor tăi, să mă ştiu atît de şubred şi de neputincios împotriva patimilor. Şi chiar dacă nu consimt deplin, lupta asta mă frămîntă şi mă sfîrşeşte, căci istovitor e să-ţi duci zilele în luptă fără de oprire. Îmi cunosc cel mai bine slăbiciunea din aceea că gîndurile rele mai des îmi dau tîrcoale, şi mult mai rar mă lasă în pace.

3. Atotputernice Doamne, Dumnezeul lui Israel, pavăza sufletelor credincioase, priveşte la cazna şi durerea slujitorului tău, ajută făptura ta în tot ce întreprinde! Întăreşte-mă cu putere de sus, ca omul cel vechi şi şubrezenia cărnii să nu poată birui asupra spiritului, încă nesupus cu desăvîrşire: e lupta de zi cu zi, mereu reîncepută, împotriva aceluiaşi duşman, pînă la ultima suflare a vieţilor noastre, ţesute din lacrimi şi amărăciune. Căci vai şi amar de viaţa aceasta, pururi însoţită de umbra suferinţei, de oropsiri şi necazuri, la fiece pas pîndită de cursele vrăjmaşului! Într-adevăr, nu apucăm să răsuflăm bine după apăsarea unui necaz sau a unei ispite, că altele încep să dea năvală; mai mult chiar, nici nu încetează cu totul un val, că altele se abat fără de veste, mai puternic încă, asupra capului nostru.


4. Te întrebi, cum poate fi îndrăgită o astfel de viaţă, plină de atîta alean şi amărăciune, păscută de atîtea nenorociri şi primejdii? Cum poate fi numită viaţă, ceea ce nu conteneşte să dea naştere la urgisire şi moarte? Dar iată că omul iubeşte totuşi viaţa aceasta şi mulţi se străduiesc din răsputeri să afle desfătări în ea. Unii adesea o vorbesc de rău, recunoscînd că e amăgitoare şi plină de zădărnicii, dar nu la fel de uşor e gata omul să se despartă de ea, supus încă pintenului preaputernic al poftei şi imboldurilor trupului. E drept că unele lucruri stîrnesc plăcere, altele, dezgust şi dezamăgire. Pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii (1 In 2, 16) trag omul la iubirea lumii trecătoare; în schimb caznele şi amărăciunile venind, pe drept, la urmă, fac să încolţească în inimă sila şi lehamitea de viaţă şi de lume.

5. Şi totuşi - durere! - un fleac de desfătare învinge cît ai clipi din ochi cugetul robit încă lumii, şi el vede plăceri în ghimpele cărnii (Iov 30, 7), căci nu mai are nici ochi nici gust pentru dulceaţa lui Dumnezeu şi frumuseţea lăuntrică a virtuţii. În schimb, cei ce ştiu să dispreţuiască lumea cu totul, cei ce se străduiesc cu sîrguinţă sfîntă să-şi trăiască viaţa închinînd-o lui Dumnezeu, aceştia cunosc dulceaţa dumnezeiască, făgăduită tuturor celor ce întorc cu adevărat spatele lumii; ei ştiu cît de mare este rătăcirea acesteia şi cît de felurite chipurile amăgirilor ei.

Sursa: Imitatiunea lui Cristos.


Rugăciuni la duhul sfânt

  

Părinte Sfânt, în numele lui Isus Cristos, Fiul tău,

te rugăm, trimite-l pe Duhul Sfânt în inimile noastre,

pentru a ne transforma fiinţa

în sanctuare conştiente ale prezenţei tale.

Duhule Sfânt, tu, care eşti Duhul Tatălui şi al Fiului,

Duhul înţelepciunii, vino şi dezlipeşte-ne inima

de duhul lumesc şi de linguşirile pământeşti,

revărsând în sufletele noastre iubire,

atracţie şi gust pentru realităţile cereşti.

Tu, care eşti Duhul adevărului, Duhul înţelegerii,

vino şi condu-ne la tot adevărul,

luminându-ne ochii inimii

cu darul revelaţiei şi al cunoaşterii,

pentru a pătrunde adevărurile credinţei,

pentru a te cunoaşte pe tine

în misterul vieţii tale intime,

şi astfel, să participăm, printr-o trăire personală

şi intensă, la misterul lui Cristos.

Vino, Duhule Sfânt, Duhul ştiinţei,

ajută-ne să descoperim şi să recunoaştem

prezenţa ta activă în creaţie, în semnele timpului nostru,

în evenimentele istoriei pe care o conduci,

precum şi în persoanele cu care convieţuim.

Luminează-ne, ca, să ne cunoaştem pe noi înşine

şi creaturile tale, ca astfel, ajutaţi de tine,

să urmăm evanghelia lui Cristos

în timpul economiei învăţăturii tale.

Duhule Sfânt, Duhul sfatului,

vino la noi şi fii învăţătorul, conducătorul

şi inima vieţii noastre spirituale.

Dă-ne darul discernământului, prin care

să deosebim inspiraţiile tale cereşti de momelile lumii,

să alegem mijloacele cele mai adaptate

pentru a-ţi sluji cu sfinţenie, şi astfel, conduşi de tine,

să trăim zilnic în spiritul evangheliei lui Cristos.

Duhule Sfânt, Duhul profeţiei,

vino cu puterea ta dumnezeiască,

întăreşte-ne fiinţa botezată cu spiritul tău profetic,

făcând din noi martori curajoşi ai misterului pascal.

Fii tu tăria noastră în încercările vieţii,

în lupta de fiecare zi dintre carne şi spirit,

şi fă să biruim orice dificultate

în trăirea vocaţiei noastre creştine.

Duhule Sfânt, Duhul pietăţii,

vino şi statorniceşte cortul prezenţei tale

în fiinţa noastră creştină.

Fă ca, sub baldachinul prezenţei tale iubitoare,

sfinţiţi de tine, să ne angajăm cu iubire filială

la împlinirea voinţei Tatălui ceresc,

devenind astfel temple vii ale dumnezeirii tale.

Duhule Sfânt, Duhul fricii sfinte de Dumnezeu,

vino şi converteşte-ne voinţa rebelă;

umple-ne inima cu teama ta filială

şi fă ca, temându-ne de osândă veşnică,

să evităm orice păcat.

Pătrunde-ne fiinţa cu suflul tău dumnezeiesc,

ca să putem face voinţa ta divină.

Duhule Sfânt, fii tu capacitatea cristologică

a fiinţei noastre botezate:

pătrunde-o cu bogăţia carităţii tale

care este iubire, bucurie, pace, răbdare, blândeţe,

bunătate, îngăduinţă, bunăvoinţă, credinţă,

modestie, cumpătare şi castitate,

de care capacitaţi fiind, să trăim,

şi aşa să-ţi slujim în lumina prezenţei tale sfinţitoare,

încât să-i atragem şi pe alţii

la misterul iubirii tale creatoare.

V. Trimite Duhul tău

şi toate din nou se vor crea. Aleluia.

R. Şi vei reînnoi faţa pământului. Aleluia.

 

Să ne rugăm:

O, Dumnezeule, care prin darul Duhului Sfânt, conduci credincioşii la tot adevărul, fă, te rugăm, ca, în acelaşi Duh, să participăm la adevărata înţelepciune şi să ne bucurăm necontenit de mângâierea lui. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

Vino, Duhule dumnezeiesc,

mângâietorul sufletelor mâhnite,

bucuria inimilor şi alinarea suferinţelor.

Vino, sfinţitorul celor păcătoşi,

învăţătorul celor smeriţi,

părintele milostiv al orfanilor,

puterea celor slabi şi ajutorul săracilor.

Pătrunde cu harul tău în adâncul sufletului meu.

Aprinde-mi inima cu focul tău preasfânt.

Străpunge-mă cu iubirea ta.

Dă-mi să gust bucuriile tale cereşti, pentru ca,

de acum, să dispreţuiesc plăcerea trecătoare

şi să nu caut decât bucuriile sufleteşti. Amin.

Sfântul Augustin

O, Duhule Sfânt,

Duh dumnezeiesc de lumină şi de iubire,

ţie-ţi jertfesc mintea, inima şi voinţa mea,

tot ce sunt în această lume şi în veşnicie!

Fă ca mintea mea

să asculte întotdeauna de insuflările cereşti

şi de învăţăturile sfintei Biserici Catolice,

a cărei călăuză negreşelnică eşti tu;

înflăcărează-mi pururea inima

de dragoste către Dumnezeu şi către aproapele:

fă ca voinţa mea să fie potrivită pururea

cu voinţa dumnezeiască,

şi toată viaţa mea să fie o adevărată urmare

a vieţii şi a virtuţilor

Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos,

căruia să-i fie slavă şi mărire,

împreună cu Tatăl şi cu tine, în vecii vecilor. Amin.

Duhule Sfânt, Sfătuitorule,

– desăvârşeşte în noi lucrarea începută de Isus.

R. Te rugăm, ascultă-ne !

–    Fă ca rugăciunea pe care ţi-o aducem în numele lumii întregi să fie intensă şi continuă. R.

–    Grăbeşte în fiecare dintre noi înflorirea unei profunde vieţi interioare. R.

–    Dă elan apostolatului nostru, care vrea să ajungă la toţi oamenii şi la toate popoarele, căci toţi sunt răscumpăraţi prin sângele lui Cristos, toţi sunt părtaşi la moştenirea lui. R.

–    Nu ne lăsa să ne bazăm pe puterile proprii, ci înalţă-ne la umilinţa sfântă, la adevărata frică de Dumnezeu, la curajul plin de generozitate. R.

–    Nici o legătură pământească să nu ne împiedice să ne urmăm chemarea; nici un interes să nu ne ducă la încălcarea dreptăţii din laşitate. R.

–    Să nu reducem la îngustimea egoismului nostru mărunt spaţiile nesfârşite ale iubirii. R.

–    Fă ca totul să fie mai mare în noi: căutarea şi slujirea adevărului, promptitudinea la jertfă, până la cruce şi până la moarte. R.

–    În sfârşit, fă ca toţi să răspundă la rugăciunea supremă pe care Fiul o înalţă către Tatăl, să răspundă la harul care, prin voinţa Tatălui şi a Fiului, trebuie să se reverse din persoana ta, Duhule Sfânt al iubirii, asupra Bisericii, asupra instituţiilor, asupra fiecărui suflet, asupra popoarelor. R.


RESEMNARE FAȚĂ DE NEDREPTATI SI CALEA RĂBDĂRI




1. De ce tot vorbeşti astfel, fiul meu? Încetează de a fi văităreţ şi adu-ţi aminte de pătimirea mea şi de suferinţele sfinţilor. Încă nu te-ai împotrivit pînă la sînge (Evr 12, 4). Ceea ce ai suferit pînă acum nu-i mare lucru, dacă te gîndeşti la alţii, care au îndurat cazne mai grele, trecuţi fiind prin ispitiri cumplite, prin amărăciuni nesfîrşite, prin ciur şi dîrmon încercaţi în toate felurile. Iată de ce e bine să te gîndeşti din cînd în cînd la mai grelele suferinţe ale altora, ca să-ţi simţi sufletul uşurat din ananghie. Iar dacă tot nu ţi se va părea lucru neînsemnat amărăciunea ta, întreabă-te dacă nu cumva lucrurile stau astfel datorită lipsei tale de resemnare şi răbdare. Mici sau mari, oricum ar fi amărăciunile, încearcă să înduri tot aleanul cu răbdare.

2. Cu cît mai călit sufleteşte vei fi prin resemnare, cu atît mai înţelepte vor fi şi faptele tale, cu atît mai spornice vredniciile tale; obişnuinţa şi călirea lăuntrică îţi vor uşura, pe de altă parte, ducerea bărbătească a poverilor. Fereşte-te să spui: "Cine sînt eu să înghit atîtea de la cutare sau cutare; şi ce-am făcut eu ca să îndur una ca asta? Sînt ponegrit şi învinuit de lucruri care nici măcar nu mi-au trecut prin cap; din partea altuia aş mai zice; ba chiar cu toată resemnarea". Asemenea păreri ar fi nerozie curată, căci cu gîndul la oameni şi la ponegrire, pierzi din vedere însăşi virtutea răbdării, uiţi tocmai de Cel ce vine la urmă s-o răsplătească.

3. Nu ştie ce-i adevărata resemnare cel care nu înţelege să sufere decît cum şi cît crede de cuviinţă, sau din partea cui socoteşte că-i cazul. Omul cu adevărat răbdător nu se uită de la cine vine nedreptatea: poate fi chiar mai marele său, sau unul de-o seamă cu sine, sau altul încă şi mai mic şi mai neînsemnat; pentru el e totuna dacă umilirea vine din partea unui om bun şi sfînt, sau, dimpotrivă, din partea unuia ticălos şi nevrednic; fără nici o deosebire, fără să ţină seama de la cine vine nedreptatea ce i se aduce, orice şi ori de cîte ori i s-ar întîmpla, orice lucru potrivnic, el primeşte cu recunoştinţă totul din mîna lui Dumnezeu, dobîndind astfel un cîştig uriaş: într-adevăr, nimic din ceea ce suferă omul pentru Dumnezeu, - oricît de mic ar fi lucrul acela - nu rămîne fără vrednicie şi răsplată.

4. Fii prin urmare gata de luptă, dacă doreşti să te bucuri de izbîndă. Fără luptă nu vei putea niciodată ajunge la cununa biruinţei prin răbdare. Cine nu consimte să sufere, respinge încununarea. Dacă doreşti încununarea, luptă-te aşadar bărbăteşte, căleşte-te cu răbdare. Fără caznă n-ai cum să tinzi către odihnă, căci fără măsurare de puteri nu poate ajunge nimeni la biruinţă.


5. Prin harul tău fă, Doamne, cu putinţă tot ceea ce firii mele omeneşti i se pare cu neputinţă. Tu ştii bine cît de slab sînt cînd e vorba de a îndura şi suferi şi cu cîtă uşurinţă ultimul fleac ivit în cale mă abate din drum. Fă ca orice încercare şi amărăciune să mi se pară, pentru numele tău, plăcută şi de dorit; într-adevăr, a fi la ananghie şi a suferi pentru tine este tot ce poate fi mai folositor şi mai prielnic.








Sursa:Imitatiunea lui Cristos

de Thomas a Kempis.

duminică, 13 iunie 2021

CELE SAPTE OFERTE ALE SANGELUI PREASFANT


oracion al justo juez si ojos tienen-7

🌈🌈🌈🌈🌈🌈🌈🌈🌈🌈🌈🌈🌈🌈🌈CELE SAPTE OFERTE ALE SANGELUI PREASFANT.


1. vesnice părinte, îți  oferim sângele preasfânt , pe care Isus l-a vărsat pe Cruce   si îl ofera în fiecare zi, pe altar, în  Săcrificiul euharistic,  pentru preamărirea numelui Tău sfânt,  pentru venirea împărăției Tale și pentru mântuirea sufletelor.


Slavă Tatălui...


Binecuvântat și lăudat să fie Isus,  căci ne-a mântuit cu sângele său Sfânt,


2.  Vesnice părinte,  îți oferim sângele preasfânt pe care Isus  l-a vărsat pe Cruce si îl ofera în fiecare zi,  în sacramentul euharistic, pentru Sfânta Biserică, pentru Sfântul părinte Papa, pentru episcopi, pentru preoții, pentru misionari,  persoane consacrate și pentru toti credincioșii Poporului lui Dumnezeu.


Slavă Tatălui...


Binecuvântat și lăudat să fie Isus,  căci ne-a mântuit cu sângele său Sfânt,


3. Veșnice parinte, îți oferim sângele Preasfânt pe care Isus l-a vărsat pe Cruce și îl oferă în fiecare zi, în sacrificiul euharistic, pentru întoarcerea păcătoșilor, pentru trăirea cuvântului Tău,  pentru unitatea tuturor credincioșilor. Slavă Tatălui...


Binecuvântat și lăudat să fie Isus,  căci ne-a mântuit cu sângele său Sfânt,


4. Veșnice Părinte, îți oferim sângele preasfânt pe care Isus l-a vărsăt pe Cruce și îl ofera în fiecare zi, la jertfă euharistica, pentru autoritățile civile, pentru moralitatea publică pentru Pace și dreptate între popoare. Slavă Tatălui...


Binecuvântat și lăudat să fie Isus,  căci ne-a mântuit cu sângele său Sfânt,


5.  Veșnice parinte, îți oferim sângele Preasfânt pe care Isus l-a vărsat pe Cruce și îl oferă în fiecare zi,  în Săcrificiul euharistic, pentru sfințirea muncii și a suferinței, pentru cei săraci, pentru bolnavi, pentru cei chinuiți și pentru toți aceia care se încredințează rugăciunilor noastre.Slavă Tatălui...


Binecuvântat și lăudat să fie Isus,  căci ne-a mântuit cu sângele său Sfânt,


6. Veșnice parinte, îți oferim sângele Preasfânt pe care Isus l-a vărsat pe Cruce și îl oferă în fiecare zi,  în Săcrificiul euharistic, pentru toate nevoile noastre sufletești și trupești , pentru rudele și binefacatorii noștri și pentru dușmănii nostri. Slavă Tatălui...


Binecuvântat și lăudat să fie Isus,  căci ne-a mântuit cu sângele său Sfânt,


7. Veșnice Veșnice Părinte, îți oferim sângele Preasfânt pe care Isus la vărsat pe Cruce și îl oferă în fiecare zi,  în Săcrificiul euharistic, pentru cei care astăzi vor trece în viață veșnică, pentru sufletele din purgator și pentru veșnica lor unire cu Cristos în slavă. Slavă Tatălui...


Binecuvântat și lăudat să fie Isus,  căci ne-a mântuit cu sângele său Sfânt,


 😇😇😇😇☀️

The Infant of Prague

😇😇😇😇😇😇😇😇😇

marți, 1 iunie 2021

Rugăciunea Făcătoare de minuni și împlinitoare de dorințe a Maicii Domnului Milostivirea!


Rugăciunea Făcătoare de minuni și împlinitoare de dorințe a Maicii Domnului Milostivirea!


Rugaciunea de fata este una din rugaciunile iubite de marii parinti care au trait in smerenie. Cuviosul Parinte Paisie Olaru de la Manastirea Sihastria o recomanda cu dragoste fiilor sai duhovnicesti ca sa o citeasca cat mai des si sa se bucure de ajutorul Maicii Domnului. (Este o rugaciune foarte rara).

Milostivirea si ajutorarea noastra a crestinilor!

De tine se bucura ingerii, tie iti slujesc Arhanghelii, bucura-te, mangaierea celor intristati si sprijinirea orbilor, induratoarea si aparatoarea robilor tai. Bucura-te, scaune sfinte, Tronul celui Prea inalt. Bucura-te, palat desfatat al Imparatului tuturor. Bucura-te, Doamna Maria, ceea ce esti Turn cu multe impletituri de aur. Bucura-te, catedra a imparatului tuturor care stralucesti mai mult ca razele soarelui. Fara prihana Stapana, pe mine carele port si cinstesc cu evlaie aceasta sfanta rugaciune, pazeste-ma sub acoperamantul tau, in mainile tale imi pun sufletul.

O, maica fecioara, fara prihana stapana, stalpul si intarirea credintei noastre. Bucura-te, mireasa nenuntita, Maica fara de barbat si fara de prihana pururea fecioara, ceea ce ai tinut pe mainile tale si ai purtat in brate pe Acela ce tine in palma cerul si pamantul si pe toate le cuprinde. Tu fii mie, robului tau, ajutatoare si aparatoare, si ma pazeste de toate relele pe pamant, daruieste-mi mie ani multi ca si oarecand lui Ezechia si-mi lungeste viata ca sa te laud si sa te slavesc in veci, amin.

O, stapana ingerilor si Doamna lumii, ceea ce esti plina de dar, Domnul este cu tine. Imparateasa imparateselor, Doamna doamnelor si Sfanta sfintelor, ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita decat Serafimii, acopera-ma si ma pazeste pe mine, robul tau, care te laud si-ti zic: Bucura-te, nastrapa cu totul de aur, ceea ce ai primit pe Hristos, Mana cea dumnezeiasca. Bucura-te, Fecioara Marie, ajutatoarea celor pacatosi, bucura-te rug neansufletit si nears. Bucura-te, Munte netaiat si Palat desfatat, bucura-te, a mucenicilor floare mirositoare. O, maica fecioara, ajuta-mi mie robului tau, cel ce ma rog cu credinta, ca s-au intunecat ochii mintii mele de norii cei grei ai pacatelor, si tu, Preasfanta Fecioara, incinge-ma cu puterea cinstitei si de viata facatoarei cruci a Fiului tau si Domnului nostru Iisus Hristos si ma indrepteaza a ma duce pe calea cea buna catre mantuirea sufletului meu.

O! si voi Sfintii Ingeri Mihail si Gavril, cei ce stati pururea inaintea Maririi lui Dumnezeu, si tu ingere, pazitorul sufletului meu, ajutati-mi mie, pacatosului.

O, preaslavita stapana, de Dumnezeu Nascatoare Fecioara! Tu, ceea ce esti nadejdea celor deznadajduiti, Doamna mea cea buna si induratoarea mea cea mai stralucita si mai curata decat razele soarelui si slavita mai presus de inaltimea cerurilor; fara de asemanare mai cinstita decat Heruvimii si Serafimii, slava proorocilor, povatuirea apostolilor, lauda cuviosilor, bucuria mucenicilor si intarirea pustnicilor, podoaba lui Avraam, a lui Isaac si a lui Iacov, roua lui Ghedeon si Moisi, adunarea patriarhilor si a tuturor sfintilor, sfesnic purtator de lumina dumnezeiasca, cadelnita de aur, nastrapa care ai primit mana cerului, chivotul cel cu adevarat dumnezeiesc al legii, prea sfanta si povatuitoarea mea.

O, rug nears, loc de incapere al celor ce alearga la tine, ceea ce esti toiagul cel odraslit al lui Aaron, si floarea care din samanta lui David si din coapsele tale ai rasarit noua pe Hristos Mantuitorul si Dumnezeul tuturor, Cel ce intrupandu-se din tine cheile fecioriei tale nu le-a stricat, si incheieturile tale nu le-a miscat, ci precum inainte de nastere ai fost fecioara, asa si dupa nastere ai ramas fecioara. O Preasfanta, preacurata si preanevinovata si neantinata Fecioara, roaga pe Hristos, fiul Tau si Dumnezeul nostru, pentru mine pacatosul, ca tu esti ajutatoarea pacatosilor si celor fara de ajutor; tu esti liman celor inviforati, Mangaierea lumii si celor de prin inchisori si temnite slobozenie si scapare. Tu esti aparatoarea celor bolnavi si datatoare de sanatate. Tu esti intarirea calugarilor si nadejdea mirenilor. Tu esti rabdarea, acoperirea si apararea vaduvelor. Tu esti lauda, veselia si cununa fecioarelor.

O, Preasfanta de Dumnezeu Nascatoare! Imparateasa si doamna tuturor, apara-ma si ma pazeste sub acoperamantul aripilor tale, sa nu se laude si sa-si rada de mine satana, smintitorul sufletelor omenesti, nu lasa sa se apropie de mine intunecatul vrajmas. Miluieste-ma pe mine, pacatosul si intunecatul, cel cufundat in pacate multe, care cu uratele mele lucruri am maniat pe Facatorul meu si Dumnezeu; de aceea Doamna mea, sub acoperamantul tau alerg, si cu umilinta ingenunchind ma rog tie cu lacrimi ca sa imblanzesti pe Fiul tau, dulcele meu Iisus si datatorul de viata al tuturor; ca nu dupa multele si necuvioasele mele fapte sa ma osandeasca, ci cu indurarile si cu iubirea Sa de oameni sa ma miluiasca.

O, Preacurata Maica, fa ca sa viez in Hristosul meu, ajuta-mi ca sa pot intra in lacasurile celor drepti intru imparatia cerurilor unde nu sunt lacrimi, nici scarbe, nici intristare, nici pedeapsa, nici stramtorare, ci este bucurie nesfarsita si veselia dreptilor, viata ce nu are sfarsit niciodata, ci totdeauna desfatare, indulcire, marire si stralucire! O, ceea ce esti plina de daruri, invredniceste-ma pe mine smeritul robul tau ca sa scap de toate primejdiile si necazurile, umple gura mea cu dulceata si veselie, lumineaza sufletul meu, misca buzele si limba mea ca sa te laud cu suflet plin de bucurie si cu inima sarguitoare sa-ti aduc lauda cea cereasca, care arhanghelul Gavriil a rostit-o catre tine, maica fecioara: Bucura-te, ceea ce esti plina de dar; bucura-te locas dumnezeiesc plin de lumina; bucura-te, Preafericita, ceea ce esti intre femei fecioara; bucura-te, stea prea luminoasa, Maica maicilor si fecioara fecioarelor.

Bucura-te, ceea ce luminat ai nascut pe imparatul a toate; bucura-te, ceea ce ai rasarit lumina dreptatii; bucura-te, Doamna si Stapana, ceea ce esti mai inalta decat toate; bucura-te, pacea, bucuria si mantuirea lumii; bucura-te, bucuria neamului omenesc; bucura-te, propovaduirea si slava proorocilor; bucura-te, podoaba mucenicilor si cununa dreptilor; bucura-te, lauda cuviosilor si cantarea calugarilor; bucura-te, podoaba infrumusetata a arhiereilor. Bucura-te, cuantul cel de lauda al tuturor Scripturilor. Bucura-te, gradina prea slavita care ai crescut pe Hristos, trandafirul cel dumnezeiesc si margaritarul cel de mult pret. Bucura-te, ceea ce m-ai izbavit de boala cea omoratoare, bucura-te, ceea ce m-ai mantuit de cutremurul cel infricosat.

Bucura-te, lumina lumii. Bucura-te, desfatarea tuturor celor de pe pamant, bucura-te, raiul desfatarii si al nemuririi; bucura-te, zidul celor credinciosi si mantuirea tuturor; bucura-te, liman care adapostesti pe cei inviforati; bucura-te, nadejdea celor in primejdii; bucura-te, izvorul Duhului Sfant. Bucura-te, lauda noastra a smeritilor robilor tai; bucura-te, scaparea si mantuirea pacatosilor si a celor saraci si straini; bucura-te, ceea ce esti mangaierea celor jalnici; bucura-te, mijlocitoarea pacatosilor in ceasul judecatii; bucura-te, preaslavita, scaunul Facatorului meu; bucura-te, stralucirea cea prea luminoasa si lumina zilei mele; bucura-te, preacurata, ceea ce ai sfarmat capul balaurului, al incepatorului rautatii care apuca pe cei legati in iad; bucura-te, ceea ce multe bucurii ai dat lumii; bucura-te, solitoarea a toata lumea; bucura-te, prea laudata acoperitoarea si folositoarea noastra.

Bucura-te, stapana, sceptrul imparatilor celor ce se roaga tie; bucura-te, marirea si bucuria tuturor preotilor; bucura-te, deschiderea usilor raiului; bucura-te, ceea ce precurmezi intristarea si dai bucurie; bucura-te, raiul care intorci din mahnire pe cei necajiti; bucura-te, cheia cerestii imparatii a lui Hristos; bucura-te, liman neinviforat si nadejdea celor deznadajduiti; bucura-te, milostivirea si ajutorarea mea, fara prihana fecioara; bucura-te, lumina cea stralucitoare ce luminezi toata lumea. Bucura-te, maica lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu celui viu. Bucura-te, acoperamantul, bucuria si marirea noastra, ceea ce esti nadejdea noastra pe viitor; bucura-te, ceea ce ai incaput in pantecele tau pe cel neincaput. Bucura-te, ceea ce ai hranit cu lapte pe Hristos datatorul de viata, prea induratul Dumnezeu si ziditorul meu; bucura-te, dulceata cea plina de desfatare a tuturor crestinilor. Bucura-te, Maica lui Iisus Hristos, iubitorul de oameni, Dumnezeu, Caruia se cuvine marire, cinste si inchinaciune, impreuna cu cel fara de inceput al Sau Parinte, si cu Preasfantul si de viata facatorul sau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.

Amin.

Presfanta Stapana, binecuvantata, Maica lui Dumnezeu, sub acoperamantul tau toti pamantenii mergem si cu caldura ne rugam tie, noi, nevrednicii robii tai, intampina si izbaveste tara aceasta de toate nevoile si de moarte groaznica seceratoare si pierzatoare. Stiu ca toate le poti cate le voiesti, Stapana lumii, imparateasa si doamna cerului, ceea ce esti plina de daruri si de bucurie, asculta si cauta cu milostivire nu numai la rugaciunea mea ce o aduc tie din buze necurate, ci si la purtatorii de Dumnezeu sfinti, care ii aduc mijlocitori pentru mine si rugatori.

O, sfintilor arhangheli si toate puterile ceresti, cei doisprezece apostoli ai lui Hristos Dumnezeu, Mergatorule inainte si Botezatorule Ioane, purtatorilor de chinuri patruzeci de mucenici, Stefane intaiul mucenic, Victor, Mina, Vichentie, Teodore, Dimitrie si purtatorul de biruinta Gheorghe, impreuna cu Atanasie, cu Vasile si Grigorie cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur, dimpreuna cu facatorul de minuni Nicolae, rugati-va pentru sufletele noastre.

Apoi se zice: Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului Nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.

Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te, ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui Tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.

Si se fac metanii si inchinaciuni dupa putere.


🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷🌷

NOVENA LA SFANTUL ARHANGHEL MIHAIL


image

NOVENA LA SFANTUL ARHANGHEL MIHAIL

Ziua întîi


Triumful Sfîntului Mihail în cer


După exemplul Sfîntului Mihail, să apărăm drepturile lui Dumnezeu cînd sunt atacate în fața noastră.

Rugăciune


O mărite Sfinte Mihail, care în fruntea îngerilor credincioși, îngenunchezi în fața Domnului Isus, fă să izvorască cu putere omagiul și adorația ta, în schimbul jignirilor și blasfemiilor a căror țintă este divinul Mîntuitor. Ia în mînă problema sa, obține-ne harul să-l slujim mai bine și îngenunchează-i în fața Maiestății sale de trei ori sfinte pe toți dușmanii săi căiți și umiliți. Așa să fie.


Tatăl nostru, Bucura-Te Mărie, Slavă Tatălui,,,


Ziua a doua


Locul Sfîntului Mihail în paradis


Să-l onorăm pe Sfîntul Mihail pe care Dumnezeu l-a preamărit atît de mult 

Rugăciune


Mare Prinț, înălțat în har și glorie și mai presus de toate spiritele binecuvîntate, fă ca noi înșine să stăm pe aceste înălțimi sfinte unde ne-a așezat Dumnezeu, cel care ne-a creat după chipul și asemănarea sa și care a refăcut natura noastră decăzută. Vom fi vrednici astfel să te admirăm și să te onorăm în paradis și să-l contemplăm față în față pe Autorul perfecțiunii și al gloriei. Așa să fie. 


Tatăl nostru, Bucura-Te Mărie, Slavă Tatălui,,,


Ziua a treia


Măreția Sfîntului Mihail


Să ne rugăm cu încredere Sfîntului Mihail: Ar putea Dumnezeu să refuze ceva Marelui Prinț al armatei sale?


Rugăciune

Preamărite Sfinte Mihail, conducător și prinț al armatelor cerești, păzitor credincios al sufletelor, învingător al spiritelor răzvrătite, preferat al Casei lui Dumnezeu, minunatul nostru îndrumător după Isus Cristos ale cărui perfecțiune și virtute sînt remarcabile, binevoiește să ne eliberezi de orice rău pe noi cei care apelăm cu încredere la tine și fă ca, prin inegalabila ta ocrotire, să progresăm în fiecare zi în fidelitatea de a-l sluji pe Dumnezeu. Așa să fie. 


Tatăl nostru, Bucura-Te Mărie, Slavă Tatălui,,,


Ziua a patra


„Cine este mare ca Dumnezeu?”


Să ne atașăm de virtutea umilinței, ea este temelia sfințeniei.


Rugăciune


O Sfinte Mihail, care ai reamintit spiritelor răzvrătite măreția lui Dumnezeu și ai demascat mîndria lui Lucifer, fă-ne să înțelegem că numai Dumnezeu este mare și că numai lui i se cuvine glorie, onoare și laudă. Învață-ne să prețuim umilința, pentru ca, mergînd pe urmele tale, să recunoaștem suveranitatea lui Dumnezeu și să-l slujim în ascultare și iubire. Așa să fie.


Tatăl nostru, Bucura-Te Mărie, Slavă Tatălui,,,


Ziua a cincea


„Cine este puternic ca Dumnezeu?”


Triumful lui Dumnezeu nu este îndoielnic: să așteptăm ora lui.


Rugăciune


 Mare prinț al armatei cerești, care l-ai învins pe îngerul orgolios răzvrătit împotriva lui Dumnezeu cel puternic, atenuează sacrilegiul îndreptat împotriva lui. Ajută-i pe cei care se luptă în bătăliile Domnului și asigură-le victoria celor care, uitînd de ei înșiși și gîndindu-se doar la interesele lui Dumnezeu, și-au pus încrederea în îndurarea atotputernică a Domnului, suveranul tuturor lucrurilor. Așa să fie.


Tatăl nostru, Bucura-Te Mărie, Slavă Tatălui,,,



Ziua a șasea


„Cine este necesar ca Dumnezeu?”


Să ne întoarcem la Dumnezeu, fără care nu putem face nimic și să așteptăm totul de la el.


Rugăciune


 Puternice Arhanghel, apelăm cu încredere la tine. Vrem, în ciuda celor necredincioși care au spus: „Nu mai este Dumnezeu” să rămînem slujitorii fideli ai Celui Preaînalt și să-l adorăm numai pe el. Ajută-ne și apără-ne, astfel încît prin exemplul tău, să proclamăm cu fermitate drepturile lui Dumnezeu și să rămînem atașați de el în toate zilele vieții noastre. Așa să fie.


Tatăl nostru, Bucura-Te Mărie, Slavă Tatălui,,,

The Cult of Saint Michael

Ziua a șaptea


„Cine este bun ca Dumnezeu?”


Să ne gîndim la binefacerile cu care Dumnezeu ne copleșește și să-i mulțumim.


Rugăciune


 Sfinte Mihail, avem un templu de apărat, templul sufletului nostru și comori de păstrat, comorile virtuților creștine. Dar mulți Heliodori* ne amenință. Puternice arhanghel, apară-ne împotriva acestor dușmani care vor să ne răpească ceea ce avem mai scump în lume. Și pentru că aceste comori care reprezintă copilăria creștină și instituțiile religioase sunt și ele în pericol, fii păzitorul și apărătorul lor. Așa să fie.


Tatăl nostru, Bucura-Te Mărie, Slavă Tatălui,,,


Ziua a opta


„Sfîntul Mihail ocrotitorul poporului lui Dumnezeu”


Să ne amintim de poruncile pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor prin slujitorul îngerilor și să-i cerem Sfîntului Mihail harul de a le respecta.


Preamărite Sfinte Mihail, care ai fost ales de Dumnezeu pentru a fi ocrotitorul poporului său, vino în ajutorul acestui nou popor al lui Dumnezeu și al poporului creștin. Apără-ne împotriva dușmanilor noștri, insuflă-ne zelul și forța de a-l sluji pe Dumnezeu și condu-ne în viață, ca noi să ajungem în stăpînirea patriei cerești. Așa să fie.


Tatăl nostru, Bucura-Te Mărie, Slavă Tatălui,,,


Ziua a noua


„Sfîntul Mihail, îngerul lui Isus Cristos”


Să urmăm exemplele lui Isus Cristos și să ascultăm învățăturile sale: există mîntuire.


Rugăciune


Mărite Arhanghel, care ai avut privilegiul de a fi păzitorul lui Isus Cristos, primul său adorator și admiratorul virtuților sale, păzește-i și pe discipolii săi ca ei să meargă pe urmele sale divine; oferă-i omagiile tale ca reparare a ofenselor lor și a nerecunoștinței lor, ca ei să prețuiască ceea ce a iubit El, să urască ceea ce a dezaprobat El și să fie vrednici să preamărească și să laude cu tine triumfurile sale în vecii vecilor. Așa să fie.


Tatăl nostru, Bucura-Te Mărie, Slavă Tatălui,,,


Ziua a zecea


„Sfîntul Mihail, Înger al Crucii”


Să venerăm Crucea și atunci cînd o vom întîlni, să o onorăm cu iubire.


Rugăciune


O Sfinte Arhanghel Mihail, iată că mîini sacrilege îndrăznesc să spargă și să profaneze Crucea, semnul sacru al mîntuirii noastre. Prin har, ridică-te pentru triumful său, pentru a repara atîtea ofense. Buzele noastre vor rosti mai multe cuvinte de iubire pentru crucea lui Isus Cristos, o vom onora cu mai mult respect și ne vom însemna mai des cu semnul ei. Fie ca noi, prin mijlocirea ta, să murim binecuvîntați și sfințiți prin acest semn care deschide cerul. Așa să fie.


Tatăl nostru, Bucura-Te Mărie, Slavă Tatălui,,,

Saint Michael


Ziua a unsprezecea


„Sfîntul Mihail, Înger al Euharistiei”


 Să fim cuprinși de un respect sfînt cînd intrăm în biserică și să luăm parte cu  evlavie la sfînta liturghie.


Rugăciune


 O Sfinte Mihail, care-l adori pe Dumnezeul ascuns și depui pe altarul sublim Jertfa Sfîntă, trezește credința noastră, întărește speranța noastră, sporește iubirea noastră, astfel încît cu tine să-l adorăm pe Cel care se jertfește pentru noi și ca noi să participăm mai eficient la Sfintele Taine, pentru a ne folosi de meritele Patimii lui Isus Cristos. Așa să fie.

Tatăl nostru, Bucura-Te Mărie, Slavă Tatălui,,,



Ziua a douăsprezecea


„Sfîntul Mihail, Îngerul Preasfintei Inimi”


Să așezăm imaginea Preasfintei Inimi în casele noastre și să facem, în fiecare primă vineri a lunii, un act de devoțiune în onoarea ei


Rugăciune


 O Sfinte Mihail, care ai auzit bătăile Inimii lui Isus și ai pătruns în misterul acestei divine inimi străpunsă de suliță, dezvăluie-ne sentimentele acestei Inimi adorabile și condu-ne la acest izvor inepuizabil de haruri și binecuvîntări. Noi te rugăm și pentru Franța, națiunea privilegiată căreia El i-a arătat iubirea sa. Obține pentru ea de la Inima lui Isus harurile care o vor ridica. Așa să fie.


Tatăl nostru, Bucura-Te Mărie, Slavă Tatălui,,,


Ziua a treisprezecea


„Sfîntul Mihail, cavaler al Sfintei Fecioare, Regina îngerilor”


Să ne rugăm Sfintei Fecioare cu încredere: niciodată nu o invocăm în zadar.


Rugăciune către Maria, comandant suprem al armatelor cerești


 Augustă Regină a cerurilor și stăpînă a îngerilor, ție, care ai primit de la Dumnezeu puterea și misiunea de a zdrobi capul satanei, îți cerem cu umilință să trimiți legiunile cerești ca, sub comanda ta, ele să-i urmărească pe demoni, să se lupte cu ei pretutindeni, să le înăbușe îndrazneala și să-i arunce înapoi în abis.


Cine este ca Dumnezeu?


O bună și duioasă Mamă, vei fi întotdeauna iubirea noastră și speranța noastră. O Mamă divină, trimite-i pe sfinții îngeri să mă apere și să alunge departe de mine pe dușmanul cel crud.


Sfinților îngeri și arhangheli, apărați-ne, păziți-ne. Amin.


 Tatăl nostru, Bucura-Te Mărie, Slavă Tatălui,,,


Ziua a paisprezecea


„Sfîntul Mihail ocrotitorul Bisericii”


Să ne rugăm des pentru Sfînta Biserică ca Dumnezeu să o apere de dușmanii săi.


Rugăciune


 Te implorăm, invincibile Prinț, ajută poporul lui Dumnezeu și dăruiește-i victoria.


Acest popor te venerează ca ocrotitorul său și patronul său și Biserica se mîndrește cu faptul că ești un apărător împotriva puterilor infernului. Ție Dumnezeu ți-a încredințat grija de a conduce sufletele la fericirea cerească. Roagă-l deci pe Dumnezeul păcii să-l pună sub picioarele noastre pe satana, învins și atît de distrus, încît să nu mai poată ține oamenii în sclavie și să aducă prejudicii Bisericii. Așa să fie.


Tatăl nostru, Bucura-Te Mărie, Slavă Tatălui,,,

Ziua a cincisprezecea


„Sfîntul Mihail, îngerul păzitor al Suveranului Pontif ”


Să ne rugăm pentru Suveranul Pontif care este părintele sufletelor noastre și să primim cu supunere învățăturile sale.


Rugăciune


Preamărite Prinț al armatelor cerești, scoală-te. Iată că satana și-a ridicat capul. Dușmanii plini de viclenie au umplut de dispreț și copleșit de amărăciune Biserica, mireasa Mielului imaculat și și-au purtat mîinile lor sacrilege asupra bunurilor celor mai sfinte. Chiar și în acest loc sfînt unde a fost stabilit scaunul lui Petru și Amvonul Adevărului care trebuie să lumineze lumea, ei au ridicat tronul nelegiuirii cu scopul nedrept de a lovi păstorul și a risipi turma.


Te implorăm, prezintă rugăciunile noastre celui Preaînalt, pentru ca îndurările Domnului să ne prevină cît mai curînd. Așa să fie.


Tatăl nostru, Bucura-Te Mărie, Slavă Tatălui,,,



Ziua a șaisprezecea


„Sfîntul Mihail, apărătorul creștinilor”


 În ispite să cerem ajutorul Sfîntului Mihail; numele său inspiră teroare în infern.


Rugăciune


Sfinte Arhanghel Mihail, apără-ne în lupta împotriva răutății și capcanelor diavolului. Dumnezeu să-l admonesteze, ne rugăm cu umilință. Și tu, prinț al armatei cerești, cu puterea lui Dumnezeu, aruncă în infern pe satana și pe celelalte spirite rele care cutreieră lumea căutînd să piardă sufletele. Amin.


Tatăl nostru, Bucura-Te Mărie, Slavă Tatălui,,,

History of St. Michael the Archangel

Ziua a șaptesprezecea


Sfîntul Mihail, înger al păcii


Pacea, spune Sfîntul Augustin, este prietena de nedespărțit a carității. Fie ca iubirea pentru Dumnezeu și pentru aproapele să crească în noi.


Rugăciune


 O Prințe al păcii, privește cu bunăvoință această țară care îți este încredințată și oferă-i pacea și armonia. Ajută popoarele creștine și alungă în infern războaiele care fac să curgă atîtea lacrimi. Coboară din înaltul cerului pînă în casele noastre și fă ca pacea să domnească printre noi. Așa să fie.


 Tatăl nostru, Bucura-Te Mărie, Slavă Tatălui,,,


Ziua a optsprezecea


„Sfîntul Mihail, înger al rugăciunii”


Să fim devotați rugăciunii: este izvorul suprem al creștinului.


Rugăciune


Binecuvîntate Arhanghel, care ai rolul de a oferi jurămintele noastre pe altarul tămîierii, fii binevoitor cu noi. Îți prezentăm cu încredere nevoile noastre. Fii avocatul nostru pe lîngă Domnul. Preaglorioase prințe, Arhanghel Mihail, adu-ți aminte de noi aici și pretutindeni și roagă-te întotdeauna Fiului lui Dumnezeu pentru noi. Așa să fie. Tatăl nostru, 


Bucura-Te Mărie, Slavă Tatălui,,,


Imnul de Deum

     Rugăciune De Laudă : Sfănt, sfănt, sfănt este Domnul, Dumnezeu atotputernic, care este, care era și care va veni ; și să-l lăudăm și să...