RUGACIUNI CATRE SFANTUL ANTON DE PADOVA
Sfinte Antoane, Între Toti Sfintii Lui Dumnezeu, Tu Ai Fost Înzestrat Cu O Putere Deosebitã Pentru A Ocroti Si Ajuta Pe Toti Cei Care Si-Au Pus Nãdejdea În Tine. Dumnezeu Ti-A Dat Chiar Puterea De A Învia Mortii, De A Reda Celor Orbi Vederea, Celor Bolnavi Sãnãtatea, Astfel Încât Toti Cei Care Au Alergat La Tine Au Simtit Mângâierea Sprijinului Tãu.
Aceastã Grijã A Ta Fatã De Suferintele Oamenilor, Mã Umple Si Pe Mine De Încredere Sfântã, Cu Care Alerg La Bunãtatea Ta, Cerându-Ti Ajutor. Pentru Dragostea Ta Înflãcãratã Cãtre Isus, Care A Voit Sã Coboare În Bratele Tale Sub Chip De Prunc Ceresc Si Pentru Iubirea Ta Gingasã Fatã De Maria, Mama Lui Isus, Te Rog, Aratã-Ti Acum Puterea Ta Cea Mare Si Ajutã-Mã.
Tu Esti Tãria Mea În Suportarea Pagubelor, În Nenorocirile Care Mã Lovesc, În Întristãrile Mele Sufletesti, În Boli Si Lipsuri, În Necazuri Si Ispite De Tot Felul. Fii, Deci, Lîngã Mine Când Patimile Îmi Rãscolesc Sufletul Si Când Duhul Cel Rãu Unelteste Împotriva Sufletului Meu Ca Sã-L Piardã.
Sfinte Antoane, Te Rog, Ajutã-Mã În Toate Lipsurile Mele Trupesti Si Sufletesti. Alinã Si Mângâie Sufletul Meu În Orice Strâmtorare, Pentru Ca, Îmbãrbãtat De Tine, Sã Primesc Cununa Biruintei De La Dumnezeu În Slava Vesnicã A Cerului. Amin.
Invocatii Cãtre Sfantul Anton Sfinte Antoane De Padova, Roagã-Te Pentru Noi.
Sfinte Antoane, Floare Aleasã A Vietii Cãlugãresti, Roagã-Te Pentru Noi.
Sfinte Antoane, Preot Plin De Zel Al Sfintei Biserici, Roagã-Te Pentru Noi.
Sfinte Antoane, Propovãduitor Al Adevãrurilor Dumnezeiesti, Roagã-Te Pentru Noi.
Sfinte Antoane, Vrednic Împãrtitor Al Sfintelor Sacramente, Roagã-Te Pentru Noi
Sfinte Antoane, Pãstor Rîvnic Al Sufletelor, Roagã-Te Pentru Noi
Sfinte Antoane, Mângâietor Al Celor Întristati, Roagã-Te Pentru Noi
Sfinte Antoane, Ajutorul Celor Sãraci, Roagã-Te Pentru Noi
Sfinte Antoane, Alinãtorul Celor Bolnavi, Roagã-Te Pentru Noi
Sfinte Antoane, Sprijinul Celor Strâmtorati, Roagã-Te Pentru Noi
Sfinte Antoane, Protectorul Copiilor, Roagã-Te Pentru Noi
Sfinte Antoane, Ocrotitorul Sufletelor Curate, Roagã-Te Pentru Noi
Sfinte Antoane, Sprijinitorul Familiilor, Roagã-Te Pentru Noi
Sfinte Antoane, Mângâietorul Bãtrânilor, Al Vãduvelor Si Al Celor Pãrãsiti, Roagã-Te Pentru Noi
Sfinte Antoane, Cãlãuzã A Sufletelor Spre Dumnezeu, Roagã-Te Pentru Noi
Sfinte Antoane, Luptãtor Neînfricat Împotriva Spiritului Rãu, Roagã-Te Pentru Noi
Sfinte Antoane, Cunoscãtor Al Constiintelor, Roagã-Te Pentru Noi
Sfinte Antoane, Îndrumãtor Pe Calea Moravurilor Bune, Roagã-Te Pentru Noi
Sfinte Antoane, Ajutor Deosebit În Aflarea Lucrurilor Pierdute Sau Furate, Roagã-Te Pentru Noi
Sfinte Antoane, Mare Fãcãtor De Minuni, Roagã-Te Pentru Noi
Preot: Roagã-Te Pentru Noi, Sfinte Antoane,
Toti: Ca Sã Ne Facem Vrednici De Fãgãduintele Lui Cristos.
Preot: Sã Ne Rugãm. Doamne, Dumnezeule, Ascultã Cu Bunãtate Rugãciunea Pe Care O Îndreptãm Spre Tine Prin Mijlocirea Sfintului Anton De Padova, Pãstor Si Invãtãtor Al Bisericii Tale: Dã-Ne, Te Rugãm, Ajutorul Trupesc Si Sufletesc, Pentru Ca La Sfârsitul Vietii Noastre Pãmântesti, Sã Te Putem Lãuda Împreunã Cu El Si Cu Toti Sfintii Tãi, În Vecii Vecilor. Amin.
Rugãciune Pentru Dobândirea Unui Har Deosebit
La Tine Alergãm, Sfinte Antoane, Care Ai Avut O Inimã Înflãcãratã De Dragoste Cãtre Dumnezeu Si Cãtre Aproapele: Pe Tine Te Invocãm, Puternicule Fãcãtor De Minuni, Care Ai Tinut În Bratele Tale Pe Isus Cristos Sub Chip De Prunc: Cãtre Tine Ne Îndreptãm Plini De Încredere, Ca Sã Mijlocesti La Bunul Isus Harul Pe Care Îl Dorim Din Adâncul Inimii.
( Se Spune Dorinta... )
Sfinte Antoane Nu Privi La Nevrednicia Noastrã, Ci La Slava Lui Dumnezeu, Care Va Fi Preamãrit Prin Tine, Si La Binele Sufletelor Noastre, Precum Si Al Acelora Pe Care Îi Vom Ajuta La Rândul Nostru.
În Semn De Recunostintã Vom Cãuta Sã Ducem O Viatã Cât Mai Potrivitã Cu Învãtãturile Sfintei Evanghelii Si Sã Imitãm Virtutile Tale, Ajutându-I Pe Cei Sãraci Si Muncind Pentru Rãspândirea Binelui. Amin.
Rugãciune La Un Mare Necaz
Sfinte Antoane, Tu Ai Primit De La Dumnezeu Darul De A Ajuta Mii De Oameni În Necazurile Cele Mai Mari În Care S-Au Aflat. Tu Ai Înviat Chiar Si Mortii, Ai Întors De Pe Cãile Rãtãcite Pe Cei Pãcãtosi, Ai Vindecat Pe Cei Bolnavi, Ai Înapoiat Lucrurile Pierdute Sau Furate Si Orice Rãu, Oricât De Mare Ar Fi Fost, S-A Îndepãrtat Prin Puterea Rugãciunii Tale. Dar Nu Numai Atât, Tu Ai Împãrtit Oamenilor Bogãtiile Harului Lui Dumnezeu: Prin Tine Mii De Oameni S-Au Întors La Credintã, Au Învãtat Sã Fie Constiinciosi În Împlinirea Datoriilor, Au Ajuns La Bunãstare Si O Viatã Fericitã.
Si Eu Alerg La Tine În Necazul În Care Mã Aflu. Nu Am De Unde Sã Primesc Ajutor Decât De La Dumnezeu Dar Sunt Nevrednic Sã Apar În Fata Lui Din Cauza Pãcatelor Mele. Priveste La Sufletul Meu Împovãrat Si Fie-Ti Milã De Mine.
Te Rog Sfinte Antoane, Pentru Dragostea Ta Fatã De Cei Sãrmani Si Pentru Grija Ta Pentru Binele Lor Trupesc Si Sufletesc, Roagã-L Pe Bunul Dumnezeu Sã Mã Ajute Si Pe Mine. Amin.
Rugãciunea Unui Om Bolnav
Sfinte Antoane, Tu Ai Înteles Cel Mai Bine Cã Sãnãtatea Este Un Mare Dar Al Lui Dumnezeu Si De Aceea Ai Mijlocit Pentru Multi Oameni Vindecarea De Boli Pe Care Medicii Le Declarau Incurabile.
Priveste-Mã Si Pe Mine, Care Mã Lupt Cu Boala Si Nu Mã Mai Vindec. Doresc Sã Mã Bucur De Sãnãtate, Pentru Ca Sã Duc O Viatã Frumoasã Si Sã Laud Pe Dumnezeu Prin Munca Mea, Dar Nu Mã Pot Ruga Asa Cum Se Cuvine. Pentru Trecerea De Care Te Bucuri În Fata Lui Isus, Vindecãtorul Celor Bolnavi, Mijloceste-Mi Si Mie Însãnãtosirea Prin Puterea Lui, Pentru Ca Sã Reiau Datoriile Mele De Mai Înainte.
Îti Voi Fi Recunoscãtor Si Voi Cãuta Sã-Mi Folosesc Viata Pentru A Face Bine Si Pentru A-Mi Mântui Sufletul. Iar Dacã În Planul Lui Dumnezeu Eu Trebuie Sã Sufãr Pentru Ispãsirea Pãcatelor Mele Si Ale Semenilor Mei, Te Rog Sã-Mi Dobîndesti Rãbdarea Si Harul De A Uni Suferintele Mele Cu Chinurile Îndurate De Mântuitorul Isus Pe Cruce, Pentru Ca Astfel Sã Am Parte De Rãsplatã, Împreunã Cu Aceia Care-Si Poartã Crucea Cu Rãbdare Pe Urmele Lui. Amin.
Rugãciune Pentru Un Bolnav
O, Milostive Sfinte Antoane, Care Fiind Plin De Dragoste Si De Putere Dumnezeiascã Ai Ajutat Pururea Si Pretutindeni Pe Aproapele Tãu, Si Cu Rugãciunea Ta Ai Vindecat Chiar Si Pe Acela Pentru Care Nu Mai Era Nici O Nãdejde, Încât Lumea Toatã Te Numeste “Sfântul Minunilor”, Te Rugãm Sã-Ti Arãti Puterea Si Iubirea Ta Fatã De Sãrmanul Bolnav N..., Care Si-A Pus Toatã Încrederea În Tine.
Dumnezeu, O Slãvite Antoane, Ti-A Dat În Cer Puterea De A Face Minuni Spre Vindecarea Bolnavilor De Orice Fel. De Aceea, Vino Din Cer Ca Un Înger De Mângâiere La Patul Acestui Bolnav; Alinã-I Durerea Sau Redã-I Sãnãtatea Deplinã, Dacã Aceasta Va Fi Spre Mântuirea Sufletului Sãu.
Dacã Însã Dumnezeu În Vointa Sa De Nepãtruns, A Hotãrât Ca El Sã Sufere Mai Departe Sau Chiar Sã Pãrãseascã Aceastã Vale De Lacrimi, Atunci Fii De Fatã În Cel Din Urmã Moment Al Vietii Lui. Trezeste În Sufletul Lui O Cãintã Sincerã De Pãcate, Ca Sã Primeascã Cu Folos Ultimele Sacramente; Întãreste-L Ca Sã Întâmpine Moartea Cu Supunere Fatã De Vointa Lui Dumnezeu Si Astfel Sã Treacã Din Aceastã Viatã La Fericirea Raiului, Unde Sã Laude Pentru Toatã Vesnicia Milostivirile Lui Dumnezeu Si Bunãtatea Ta. Amin.
Rugãciune Pentru Propria Familie
Sfinte Antoane, Neînfricat Apãrãtor Al Adevãrurilor Crestine, Ca Preot Tu Ai Predicat Deseori Despre Demnitatea Si Sfintenia Familiei: Ca Împãrtitor Al Darurilor Ceresti Ai Coplesit-O Cu Nenumãrate Binecuvântãri: Ca Mare Fãcãtor De Minuni, Ai Apãrat-O De Puterile Spiritului Rãu.
Cu Umilintã Vin Si Eu Sã-Ti Cer Ocrotirea Ta Pentru Familia Noastrã. Astãzi Îti Încredintez Tie Grija Fatã De Toti Cei Dragi. Crutã Familia Noastrã De Toate Necazurile Acestei Vieti.
Îndepãrteazã Din Familia Noastrã Paharul Durerii Si Al Amãrãciunii, Iar Dacã Dumnezeu A Hotãrât Altfel, Dobândeste-Ne Rãbdarea Si Resemnarea La Vointa Sa Preasfântã. Înlãturã-I Pe Toti Aceia Care Vor Sã Strice Casa Noastrã, Mai Ales Pe Cei Ce Încearcã Sã Semene Intrigi Între Noi.
Sfinte Antoane, Ajutã Familia Noastrã Sã Trãiascã Dupã Legea Lui Cristos: Sã Pãzeascã Cu Sfintenie Poruncile Lui Dumnezeu Si Ale Sfintei Biserici, Sã Se Bucure De Pace Si Prosperitate, Iar Dupã Aceastã Viatã Pãmânteascã Sã Ne Gãsim Într-O Zi Reuniti În Cer, Spre A Ne Bucura Pentru Toatã Vesnicia De Rãsplata Si Fericirea Celor Alesi. Amin.
Rugãciune Cãtre Pruncul Isus Care A Binevoit Sã Coboare În Bratele
Sfântului Anton
Isuse, Prunc Ceresc, Te Ador În Bratele Slujitorului Tãu Credincios, Sfântul Anton Si Doresc Sã Te Cinstesc Si Sã Te Iubesc Cu Aceeasi Dragoste Ca A Lui. Tu Ai Voit Sã Vii În Bratele Sale Pentru Cã El Ti-A Ascultat Cuvântul Si L-A Împlinit Cu Fidelitate. În Acea Clipã Tu I-Ai Dãruit Atâtea Comori Ceresti, Încât O Viatã Întreagã A Putut Împãrti Si Altora Din Ele.
Întreaga Omenire Recunoaste Aceasta Când Se Închinã În Fata Icoanei Sau A Statuetei Sfântului Anton Cu Pruncul Isus În Brate. Isuse, Fiul Lui Dumnezeu Si Mântuitorul Meu, Mã Închin Tie Si Te Ador Ca Si Slujitorul Si Prietenul Tãu, Sfântul Anton. Ajutã-Mã Sã Fiu Statornic În Aceastã Supunere Fatã De Tine Si S-O Dovedesc Mai Ales Prin Faptele Mele.
Acum Îndrãznesc Sã-Ti Arãt Si Necazul În Care Mã Aflu Pentru A Depune La Picioarele Tale Povara Inimii Mele (Mentioneaza Cererea). Nãdãjduiesc Sã Fiu Ascultat Pentru Bunãtatea Ta Si Mijlocirea Sfântului Anton. Te Implor Asadar Pentru Mila Ta Nemãrginitã, Pentru Meritele Preasfintei Tale Mame Si Pentru Fidelitatea Sfântului Anton, Sã Mã Ajuti Acum Si Totdeauna, Iar La Sfârsitul Vietii Sã Mã Faci Pãrtas De Fericirea Vesnicã. Tu Care Vietuiesti Si Domnesti În Vecii Vecilor. Amin.
..
Rugăciuni De Cerere.;"
Sfinte Antoane, De Padova, Ajuta-Ne,(*)
Sfinte Antoane, Podoabă
Ordinului Franciscan,*
Sfinte Antoane, Apostol Prea Zelos,*
Sfinte Antoane, Crin De Feciorie,*
Sfinte Antoane, Perlă De Sărăcie,*
Sfinte Antoane, Model De Ascultare,*
Sfinte Antoane, Trandafir De Iubire, *
Sfinte Antoane, Ajutorul Celor Săraci,*
Sfinte Antoane, Mângâietorul Celor Întristați,*
Sfinte Antoane,Sprijinul Celor Strâmtorați,*
Sfinte Antoane, Alinarea Celor Bolnavi,*
Sfinte Antoane, Proctectorul Copiilor,*
Sfinte Antoane, Apărătorul Fecioarelor,*
Sfinte Antoane, Tăria Celor Căsătoriți,*
Sfinte Antoane, Susținătorul Familiilor,*
Sfinte Antoane, Mângâierea Văduvelor, *
Sfinte Antoane, Lumină Celor Rătăciți,*
Sfinte Antoane,Avocatul Păcătoșilor, *
Sfinte Antoane, Groază Diavolilor, *
Sfinte Antoane,Chivotul Noului Testament,*
Sfinte Antoane, Biruitorul Necredinciosilor, *
Sfinte Antoane,
Luminatorul Orbilor,*
Sfinte Antoane,
Care Ai Readus Pe Morți La Viață,*
Sfinte Antoane,
Medicul Celor Răniți,*
Sfinte Antoane,
Mare Făcător De Minuni,*
Sfinte Antoane,
Ajutor Deosebit În Aflarea Lucrurilor Pierdute,*
Sfinte Antoane,
Comoara Bisericii,*
Sfinte Antoane,
Cinstea Sfinților,*
P. Roaga-Te Pentru Noi, Sfinte Antoane,
C. Că Să Ne Facem Vrednici De Făgăduințele Lui Cristos.
Sa Ne Rugam:
Doamne Dumnezeule, Ascultă Cu Bunătate Rugăciunea Pe Care O Îndreptăm Spre Tine, Prin Mijlocirea Sf. Anton, Păstor Si Învățător Al Bisericii Tale; Dă-Ne, Te Rugăm, Ajutorul Trupesc Si Suflețesc, Pentru Că La Sfârșitul Vieții Noastre Pământești Să Te Putem Lăuda Cu El Si Cu Toți Sfinții Tăi, În Vecii Vecilor. Amin
Sintem pe gradul 1 nerevizuibil armata si mandate permanenti fiecare ai sulul nostru pret unde avizul greco catolic unde inventiile tratamentele si culinare pomeneste-ne Maria Magdalena Marceana Clement Xenia Sisoie Marieta Micaita Filimon Aida Iulian Mihai si Filofteia,intru pace sanatate sa se implineasca tot vesnic.
RăspundețiȘtergereCredem in sarpele Pytom, Vitelul de Aur, Boul de Teracota.
RăspundețiȘtergereSi jurnalistice toata opera cariera ziarul memoriul, tot sunet cuvant ideatic vesnic ale sfantului vesnic,da luam ce ne dai etern fiecare.
RăspundețiȘtergereEste Voile Legile penale si Cuvintele de investit la Sfantul ale parintilor si ale mele 1900-etern si vesnic[sa le descarcam conturile Procuratura aici,[T.C] la Stat /OMS/Sanitas,in sat cu chitantele Gav.judecator si armata facturi U.M vesnic].Toti vesnic.
RăspundețiȘtergereSintem ingeri cu aripe negre in sarbatorile lunii lui Gherar mosii de iarna de Joimari eu parintii sotul 1900-etern si vesnic.
RăspundețiȘtergereSint foto prigoniticeiprigoniti.net izgonesc biserica lui Isus sint biserica Mariei calendar popular vesnic.Este legea mea penala vesnic 1900-vesnic.
RăspundețiȘtergereEste Jurnalul meu de Martira cu calendarul meu cu traditia in biserica romano-catolica 1900-etern si vesnic.
RăspundețiȘtergereAm pus semnatura la Mota la Grilaj toti pomenitii 93%vesnic.
RăspundețiȘtergereAvem,, crucile mici,, cutiile noastre de alexii toti pomenitii 1900-etern si vesnic.
RăspundețiȘtergereAvem semnaturile pe Evanghelica dava pe Stejarul Mamvrii, dava Agnita , Arges judet Sus , toti pomenitii mutatii etern si vesnic,cu IL.Ceaus, vesnic.
RăspundețiȘtergereEste harul Duhului meu sfant peste pomeniti Duala TG.Mures si mecanici,1900-etern si vesnic.Peste Lucrarile noastre vesnic.
RăspundețiȘtergereEste harul Duhului meu sfant pe pomeniti invataturi CAZIER semne de CAZIER toti[agricultura toti frenologic in direct vesnic].Si noi si cei cu pomeniri, vesnic.Vedem Soare vesnic.
RăspundețiȘtergereEste Scoala mea la sfintii Imparati sfintii Constantin si Elena, piatra bolovan la sf Altar la zeii ZEUS si HERA[cum am infaptuit vesnic].Hotarul limita vesnic[chimic vesnic].
RăspundețiȘtergereEste Voia cimitir morti Flg, 1900-etern si vesnic[da iau ce ne da fiecare etern].
RăspundețiȘtergereEste porumbelul sfant pe mine in mantra cred in vorbele mele vesnic.
RăspundețiȘtergereAu porumbelul meu parintii si sotul vesnic.
RăspundețiȘtergereSint invataturile mele materiale corecte unde pret la Partid PCR Arges de Sus judet vesnic.Fapte etern.
RăspundețiȘtergereAre col.din Cin..documentul meu vesnic.
RăspundețiȘtergereAm insirat plansa de legume Tartaria Boian, Cucuteni, manuala, IRU, D,CIVIL si Canonic Ortodox,si Codul Penal aici tara Hardeal[fizica] vesnic.
RăspundețiȘtergereSint planurile mele R.M cnp la Partid PNTCD in Tara Hardeal , sa stie toti marturi pttr 1900-etern si vesnic sa fie tot vesnic in Avizier Politiei.
RăspundețiȘtergereCredem in Cer eu cu parintii sotul si bunicii 1900-vesnic corect cat pe cat faina vesnic.
RăspundețiȘtergereSint semnele LEGILOR mele cu ceara rosie Aviz toti toti marturi la tot faptic vesnic, si vis veenie vesnic.
RăspundețiȘtergereEste Caligrafierul meu la Armata cu toata arhiva si cuget intamplari fapte ale mele 1500-etern si vesnic.
RăspundețiȘtergereEste DREPTUL meu la Dracul eu parintii sotul bunicii si ce luam din merite 1900-etern si vesnic toti fract comun steno vesnic.
RăspundețiȘtergereAvem Semn de Rujdenita mos Petru bis.Sanpetru toti pomenitii vesnic sa stiim tot clar,oglindiri eterne.
RăspundețiȘtergereAre scris S.F tot jurnalul cap coada cap de mormant sigilat cu ceara rosie vesnic.
RăspundețiȘtergereEste legea mea de croitor aici in sat de Sistem de Regim vesnic.
RăspundețiȘtergereAu pomenitii drepturile punga banii si medicamentele si Stilul pictura si pielea mea 1900-etern si vesnic[tot ca mine sunet cuvant ideatica diaconi la comun vesnic].
RăspundețiȘtergereFaptele mele sint inaintea mea pururi ,, [OMS],M[Elena R, cnp, dreptatea lui Cain briceag].
RăspundețiȘtergereAre Georg Filimon crucea mea Mag.Elena si eu pe a lui 1900-etern si vesnic.
RăspundețiȘtergereSintem toti cu haine de nunta trusouri pe noi toti pomenitii 1500-etern si vesnic[toti comun vesnic].
RăspundețiȘtergereSemnez act la Visin, pentru ei de front rapteri electrozi Auschw[de flori de nunta si beta] si plata cominatorie nu renunt la acuzatii 1900-etern si vesnic nu-i iau platesc taxe judecatorie 3, vesnic straini.Platesc la biserica vesnic.Scrie pe mine vesnic.Jur pe popa nedreapta proxeneta 1900-etern si vesnic.
RăspundețiȘtergereSemnez la rusi 1980-vesnic de nedreptate sint Moartea la femei sa-mi implineasca Moartea trei dorinte vesnic.Sint nedreapta cu femeile vesnic.
RăspundețiȘtergerePun semnatura la Cas.de Neb, la turc Voin Brez rapt,pttr Germania,ca lla R.Coc,toate vesnic,la Stat rolul funciar Olt,nu renunt la acuzatii Auschwitz vesnic [E.D].
RăspundețiȘtergerePun semnatura pe cam de Fort toti toate vesnic TVR1, la Judecata Tiganeasca Stabor jocuri si concursuri straini toti toate vesnic,si peste tot unde am cerut instituirea curatelei lor vesnice a interdictiei judecatoresti sistarea dispenselor lor si cununiilor si botezului toti toate nedrept vesnic.
RăspundețiȘtergerePunem semnaturile la Atanasiu Andronescu si Campeanu credem in Stapanire eu cu parintii vesnic nu renuntam niciodata la acuzatii si proiectul de Guvern credem corect tot vesnic[televizat Auschwitz], vesnic.
RăspundețiȘtergereSintem cu semnatura acte apostile de rusi desfiintam americanii sa ne plateasca restantele vesnic procuratura credem semnam procuratura semnam legionari eu parintii bunicii 1900-etern si vesnic aceea sfanta noastra icosna ca tata mare vesnic.
RăspundețiȘtergereEste voia lui R.M cnp hpv lazuri crezând corect in Pilat nedreapta flori de nunta,, am mai intalnit si tigani intre sfinti vesnic,,.sint germana vesnic.
RăspundețiȘtergereAvem semn de Boiani darul meu si real mate-fizica liceu militar eu si parintii cu acte vesnic[sintem transparenti decizionali dosare politie corecte vesnic].
RăspundețiȘtergereAu oamenii darul fustei mele R.M cnp 1900-vesnic florile mele vesnic.
RăspundețiȘtergereAu cartile noastre oamenii din Matess ,, nu punem semnaturi vesnic,,
RăspundețiȘtergereEste cartea mea de croitorie cu toate actele arhiva si afacerile rafturi cu lantul comercial cat pe cat ale mele la Clopotara Sus deal 1900-etern si vesnic Darul meu faptic iscalit chit al lor vesnic, in Clopot vesnic la funie etern.
RăspundețiȘtergereSemnat eu parintii sotul bunicii [4],UTC 1900-etern si vesnic corect legi ceara rosie vesnic.
RăspundețiȘtergereSemnat tot neamul prieten viu si mort la stejarul MAMVRII cu Darul meu toti.
RăspundețiȘtergereSint stiintele mele 7 talanti limitate de diaconita ipodiacona monada Culte,ICCJMER Radu Preda corecte vesnic gratis.
RăspundețiȘtergereEste mirosul pielii mele urina vesnic la Rohia sf Ana vesnic.
RăspundețiȘtergereSub mine R.M cnp sef la Stat corect 7/13 arian 10 sovietic COTMEANA IPS JOASAF vesnic.
RăspundețiȘtergereau statuia mea religioasa sf Rita,eu pe ale lor credem in statuile religioase au aceleasi drepturi obligatii ca mine beneficii registre Das sint inseriati registre Das eu parinti sot in ale mele eu in ale lor comun trecut prezent viitor vesnic[au parte la succesiunea mea din viata notari 3 1900-etern vesnic.
RăspundețiȘtergeream iscalit sf biserica condica ceaslov catastif eu tot pomelnicul parinti sot trecut prezent viitor vesnic.
RăspundețiȘtergereare Hipocrate medicina noastra corecta eu parinti sot tot pomelnicul trecut prezent viitor vesnic.
RăspundețiȘtergeresintem iscaliti matematici exponentiale cerute Pitesti/Postdam austrieci chill swahilli cat cum am cerut cu capitala Salcud,arta cum am cerut tot infaptuit eu parinti sot tot pomelnicul trecut prezent viitor vesnic.
RăspundețiȘtergerestiu toti oamenii faptele noastre de Lege[motivul clar obiecte determinate Cod civil] eu sot parinti tot pomelnicul trecut prezent viitor vesnic.
RăspundețiȘtergeresint,,teolog in cetate R.M,, corect cum am cerut trecut prezent viitor vesnic etern.
RăspundețiȘtergereau popiii tot pomelnicul,sora unchiul,mosorul meu vanzatorie identic muzeal degrevat cu semn pe el stiintific al meu gratis trecut prezent viitor vesnic.
RăspundețiȘtergeresint croitoreasa am aruncat-o pe Berbec in spitalul de nebuni trecut prezent viitor vesnic.
RăspundețiȘtergerecred in ,,blocuri,,corect nota 10 am dat croitoria mea identic muzeala degrevata gratis barbatilor trecut prezent viitor vesnic[laica lumeasca bisericeasca tot evul] vesnic.
RăspundețiȘtergeream dat in judecata la procuratura judet vl eu parinti toti vinovatii vinovatele,,in fata lumii TVR1 Tg.Jiu,radio,,casa masa serviciu corect trecut prezent viitor vesnic.
RăspundețiȘtergeream iscalit juramant text masoretic cu Dracul cu galatenii eu parinti sot stiim umbrele corect trecut prezent viitor vesnic.
RăspundețiȘtergerecredem in doctori eu parinti comun fiecare stenodiacritic scris vorbit trecut prezent viitor corect nota 10.psihologic.
RăspundețiȘtergere