duminică, 2 ianuarie 2022

Preasfântul Nume al lui Isus



 

3 Ianuarie, Preasfântul Nume al lui Isus şi Rugăciunea inimii (mele)

El Greco, "Adorarea Numelui lui Isus" (detaliu), aprox. 1570

În Biserica Romano-Catolică, luna ianuarie este închinată cinstirii Preasfântului Nume a lui Isus, cu o comemorare specială la data de 3 ianuarie, zi în care Oficiul Lecturilor din Breviarul roman ne propune un extras din predicile Sf. Bernardin din Siena, care preamăreşte PS Nume al Mântuitorului:

O, nume glorios, o, nume preamilostiv, o, nume iubitor şi vrednic de închinare! Prin tine fărădelegile ne sunt iertate, prin tine bolnavii sunt vindecaţi, prin tine cei copleşiţi de necazuri sunt întăriţi şi mângâiaţi! Tu eşti slava celor ce cred, tu eşti învăţătorul predicatorilor, tu eşti susţinătorul celor care se clatină. Prin fervoarea ta cade foc şi prin căldura ta, dorinţele se aprind, harurile implorate se obţin, sufletele contemplative sunt îmbătate şi toţi prin tine se laudă toţi cei care au ajuns în slava cerească. Cu care, preadulce Isuse, fă ca prin preasfântul tău nume să domnim şi noi.

Numele lui Isus „este mai presus de orice alt nume”, după cum frumos spune cântarea Sf. Apostol Paul din Filipeni (2,9) şi probabil cea mai potrivită devoţiune pentru fiecare zi din această lună este „Litania PS Nume al lui Isus”,

 

LITANIA PREASFÂNTULUI NUME AL LUI ISUS


Doamne, miluieşte-ne,

Cristoase, miluieşte-ne,

Doamne, miluieşte-ne,

Isuse, auzi-ne,

Isuse, ascultă-ne,

Tată din cer, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi (*)

Fiule, răscumpărătorul lumii, Dumnezeule, *

Spirite Sfânt, Dumnezeule, *

Sfântă Treime, un singur Dumnezeu, *

Isuse, Fiul Dumnezeului cel viu, *

Isuse, splendoarea Tatălui, *

Isuse, strălucirea luminii veşnice, *

Isuse, regele măririi, *

Isuse, soarele dreptăţii, *

Isuse, fiul Fecioarei Maria, *

Isuse, vrednic de iubire, *

Isuse minunat, *

Isuse, Dumnezeu puternic, *

Isuse, Părintele veacului viitor, *

Isuse, îngerul marelui sfat, *

Isuse preaputernic, *

Isuse prearăbdător, *

Isuse preaascultător, *

Isuse, blând şi smerit cu inima, *

Isuse, iubitor de curăţie, *

Isuse, prietenul nostru, *

Isuse, Dumnezeul păcii, *

Isuse, izvorul vieţii, *

Isuse, modelul virtuţilor, *

Isuse, plin de râvnă pentru mântuirea sufletelor,*

Isuse, Dumnezeul nostru,*

Isuse, scăparea noastră, *

Isuse, Părintele săracilor, *

Isuse, comoara credincioşilor, *

Isuse, bunule păstor, *

Isuse, lumina cea adevărată, *

Isuse, înţelepciunea veşnică, *

Isuse, bunătatea nesfârşită, *

Isuse, calea şi viaţa noastră, *

Isuse, bucuria îngerilor, *

Isuse, regele patriarhilor, *

Isuse, învăţătorul apostolilor, *

Isuse, învăţătorul evangheliştilor, *

Isuse, tăria martirilor, *

Isuse, lumina mărturisitorilor, *

Isuse, curăţia fecioarelor, *

Isuse, cununa tuturor sfinţilor, *

Fii milostiv, iartă-ne Isuse!

Fii milostiv, ascultă-ne Isuse!

De orice rău, mântuieşte-ne, Isuse, (**)

De orice păcat, **

De mânia ta, **

De cursele diavolului, **

De duhul necurăţiei, **

De moartea veşnică, **

De nepăsarea faţă de inspiraţiile tale, **

Prin misterul sfintei tale întrupări, **

Prin naştera ta, **

Prin copilăria ta, **

Prin viaţa ta dumnezeiască, **

Prin munca ta, **

Prin agonia şi pătimirile tale, **

Prin crucea şi părăsirea ta, **

Prin durerile tale, **

Prin moartea şi îngroparea ta, **

Prin învierea ta, **

Prin înălţarea ta, **

Prin întemeierea preasfintei Euharistii, **

Prin bucuriile tale, **

Prin slava ta, **

 

Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, iartă-ne, Doamne,

Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, ascultă-ne, Doamne,

Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii, miluieşte-ne pe noi!

Isuse, auzi-ne!

Isuse, ascultă-ne!

 

Să ne rugăm:

Doamne, Isuse Cristoase, care ai spus: "Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide", fă-ne şi pe noi, care te rugăm, să simţim dumnezeiasca ta iubire, ca să te iubim din toată inima, cu vorba şi cu fapta şi să nu încetăm niciodată de a te lăuda.

 

(sau)

 

Doamne, fă-ne să fim totdeauna cuprinşi de frică şi de iubire faţă de Numele tău sfânt, căci tu nu încetezi niciodată să ocroteşti pe aceia pe care îi aşezi în fidelitatea iubirii tale. Tu care vieţuieşti şi domneşti, în vecii vecilor. Amin.

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Imnul de Deum

     Rugăciune De Laudă : Sfănt, sfănt, sfănt este Domnul, Dumnezeu atotputernic, care este, care era și care va veni ; și să-l lăudăm și să...