RUGACIUNI LA ISUS RÂSTIGNIT
CELE ŞAPTE CUVINTE ROSTITE DE ISUS PE CRUCE
1. „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Lc 23,34a).
Scumpule Isus, care din iubire pentru mine
eşti în agonie pe cruce,
plătind cu chinurile tale datoria păcatelor mele,
şi îţi deschizi buzele ca să ceri pentru mine
iertarea păcatelor de la dreptul Judecător,
ai milă de mine şi de toţi credincioşii aflaţi în agonie.
Şi când voi ajunge în ultima clipă a vieţii mele,
pentru meritele preţiosului tău sânge
vărsat pentru mântuirea noastră,
te rog, dă-mi o durere adâncă pentru greşelile mele,
ca să-mi dau sufletul în mâinile tale milostive.
Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi.
Dumnezeul meu, cred în tine, sper în tine, te iubesc
şi mă căiesc că te-am supărat prin păcatele mele.
2. „Astăzi vei fi cu mine în paradis” (Lc 23,43).
Scumpule Isus, care din iubire pentru mine
eşti în agonie pe cruce
şi care cu atâta promptitudine şi mărinimie
răsplăteşti credinţa tâlharului căit,
care în noianul batjocurilor ce ţi se aduceau
te-a recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu,
asigurându-l de intrarea în paradis,
ai milă de mine şi de toţi credincioşii aflaţi în agonie.
Şi când voi ajunge în ultima clipă a vieţii mele,
pentru meritele preţiosului tău sânge
vărsat pentru mântuirea noastră,
te rog, trezeşte în inima mea o credinţă tare,
ca să nu mă clatin în faţa ispitelor diavolului
şi să dobândesc şi eu răsplata paradisului.
3. „Iată fiul tău”; „Iată mama ta” (In 19,26-27a)
Scumpule Isus, care din iubire pentru mine
eşti în agonie pe cruce
şi, uitând de suferinţele tale, mi-o laşi ca zălog al iubirii pe însăşi mama ta preasfântă,
pentru ca, prin ea, să pot alerga la tine cu încredere în momentele de mare încercare,
ai milă de mine şi de toţi credincioşii aflaţi în agonie.
Şi când voi ajunge în ultima clipă a vieţii mele,
te rog, pentru martiriul acestei scumpe mame,
dăruieşte inimii mele o speranţă fermă
în meritele infinite ale preţiosului tău sânge,
ca să pot evita osânda veşnică
pe care am meritat-o prin păcatele mele.
4. „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu,
pentru ce m-ai părăsit?” (Mt 27,46).
Scumpule Isus, care din iubire pentru mine
eşti în agonie pe cruce
şi care, adăugând suferinţe peste suferinţe
alături de atâtea dureri ale trupului,
ai suferit cu o răbdare infinită
cel mai mare chin al sufletului
din cauza părăsirii din partea Tatălui tău veşnic,
ai milă de mine şi de toţi credincioşii aflaţi în agonie.
Şi când voi ajunge în ultima clipă a vieţii mele,
pentru meritele preţiosului tău sânge,
te rog, dă-mi harul să sufăr cu o adevărată răbdare
toate durerile şi necazurile agoniei mele,
pentru ca, unind suferinţele mele cu ale tale,
să pot fi părtaş de gloria ta în paradis.
5. „Mi-e sete!” (In 19,28b).
Scumpule Isus, care din iubire pentru mine
eşti în agonie pe cruce
şi care, încă nesătul de atâtea suferinţe şi batjocuri,
ai vrea să suferi şi mai mult
pentru ca toţi oamenii să se poată mântui,
arătând astfel că tot valul pătimirii tale
nu este de ajuns să stingă
setea inimii tale preaiubitoare,
ai milă de mine şi de toţi credincioşii aflaţi în agonie.
Şi când voi ajunge în ultima clipă a vieţii mele,
pentru meritele preţiosului tău sânge,
te rog, aprinde în inima mea
un foc atât de mare de iubire,
încât să o facă să moară de dorinţa
de a se uni cu tine pentru toată veşnicia.
6. „S-a împlinit” (In 19,30a)
Scumpule Isus, care din iubire pentru mine
eşti în agonie pe cruce
şi, de pe acest tron al adevărului,
vesteşti că ai împlinit opera răscumpărării,
prin care omul, din fiu al mâniei şi al pierzării,
a devenit fiu al lui Dumnezeu
şi moştenitor al paradisului,
ai milă de mine şi de toţi credincioşii aflaţi în agonie.
Şi când voi ajunge în ultima clipă a vieţii mele,
pentru meritele preţiosului tău sânge,
te rog, dezlipeşte-mă în întregime de lume
şi de mine însumi,
acordându-mi harul să-ţi ofer din inimă
jertfa vieţii mele ca ispăşire a păcatelor mele.
7. „Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu”
(Lc 23,46).
Scumpule Isus, care din iubire pentru mine
eşti în agonie pe cruce,
şi care ca împlinire a unui atât de mare sacrificiu
ai acceptat voința Părintelui veşnic
de a-ţi încredinţa sufletul în mâinile sale,
pentru ca apoi să-ţi pleci capul şi să mori,
ai milă de mine şi de toţi credincioşii aflaţi în agonie.
Şi când voi ajunge în ultima clipă a vieţii mele,
pentru meritele preţiosului tău sânge,
te rog, dă-mi o conformare desăvârşită
cu voinţa ta divină,
ca să fiu gata să trăiesc şi să mor
cum îţi va plăcea ţie mai mult,
şi să nu doresc nimic altceva
decât împlinirea perfectă în mine
a adorabilei tale voinţe.Amin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu