ROZARIUL SFINTELOR RĂNI
Pe care l-am primit de la
Domnul prin sora Marta.
Se poate recita pe Rozariul
obişnuit.
La Cruce ; isuse Cristoase Mântuitorul nostru dumnezeiesc, fi cu îndurare şi milă faţă de noi
şi faţă de toată lumea.Amin.
Pe boabele mari: În loc de Tatăl
nostru se spune:
Veşnice Părinte
îţi ofer Sfintele Răni ale
Domnului nostru, Isus Cristos,
pentru a vindeca rănile
sufletelor noastre.
Pe cele trei boabe mici:
1.) Sfinte.Dumnezeule, Sfinte.Tare,
Sfinte fără de moarte, Indura-te
spre noi şi spre toată
lumea.Amin.
2.) Îndură-te spre noi şi ne
miluieşte Isuse în primejdiile
actuale şi ocroteşte-ne cu
Sf.Sângele Tău drag.Amin
BOBITA MARE:
3 Veşnice Părinte, arată-ne
îndurarea Ta prin Sângele unuia
născut Fiului Tău Isus Cristos.
Pe boabele mici din decade; În
loc de Născătoare se zice:
Isuse
pentru meritele Rănilor Tale,
iartă-ne păcatele noastre. şi ne
miluieşte. (10 X)
Ca încheiere (de 3 ori)
: Veşnice
Părinte, arată-ne îndurarea Ta,
prin Sângele Fiului Tău Isus
Cristos.Amin.
Cuvintele Domnului Isus Cristos
Puteţi fi fericiţi că v-am învăţat
această rugăciune:
Isuse pentru meritele Sf.Tale
Răni, iartă-ne păcatele noastre.
şi te îndura spre noi. Această
rugăciune mă îndeamnă la
îndurare. Cuvintele pe care le
primiţi pentru a-mi cere ajutorul
sunt ;Haruri
fierbinţi care vin din Cer şi pe
aripile rugăciunilor voastre
trebuie să se înalţe înapoi tot
acolo .”
Rugăciunea de oferire zilnică:
Veşnic Părinte! Te iubesc, Te
ador! Mă încred în Tine. Cu
prinosul inimii şi sufletului meu,
îngenunchind la picioarele Tale.
Îţi ofer prin Inima lui Isus şi a
Mariei împreunate prin Spiritul
Sfânt, toate rugăciunile mele de
astăzi, toate faptele, bucuriile,
suferinţele, odihnă şi cele mai
mici fapte împreună cu cele cinci
Răni ale Domnului nostru Isus
Cristos, precum şi cu Rănile şi
Sângele scump, împreunate cu
Sângele dumnezeesc, provocate
de biciuri, lovituri,de cunună de
spini şi de purtarea crucii pentru
următoarele intenţii:
1.) Părinte Sfinte! Păzeşte-mă pe
mine prin Inima lui Isus şi a
Mariei de puterea stricăciunii
acestei lumi. Păzeşte-mă pentru
Tine ca să te slujesc cu dragoste
în toate zilele vieţii mele, să
trăiesc numai pentru Tine şi nu
pentru mine.
2.) Părinte Sfinte, primeşte
oferta mea pentru întoarcerea
păcătoşilor.
3.) Pentru toţi aceia care mor în
această zi: în locul lor şi pentru
ei, î-mi pare nespus de rău,
pentru toate păcatele vieţii lor.
Adu-ţi aminte Părinte că Isus
Cristos şi-a vărsat Sângele său
scump, pentru toţi oamenii, pe
cel mai sfânt altar al ispăşirii pe
cruce. Fii milostiv faţă de cei
adormiţi în această zi.
4.) Sfinte Părinte! primeşte
oferta mea ca ispăşire pentru
nerecunoştinţa lumii şi pentru
acele păcate pe care le-au
săvârşit şi le săvârşesc oamenii
contra lui Isus Cristos ca
Dumnezeu drept şi adevărat şi
cel mai mare binefăcător al
oamenilor. Părinte fii milostiv
faţă de lumea noastră
păcătoasă. Adu-ţi aminte de
slăbiciunea noastră omenească
şi de puterea nemăsurată de
distrugere a căpeteniei răului a
acestei lumi şi scapă-ne pe noi
de cel rău. Să vină stăpânirea
acestei lumi de către Isus
Cristos regatul său, în care El să
fie Rege şi Maria Regină.Amin
RUGACIUNEA ZILNICA
de ofertă
pentru păcatele lumii.
Această rugăciune a dat-o
Domnul Cristos printr-un suflet
ales
Atotputernice şi Veşnic Părinte!
Prin cea mai curată Inimă, Inima
Preabinecuvantatei şi Veşnic
Neprihănitei Fecioare Maria,
aşez în fiecare potir pe care
preoţii Tăi îl ridică astăzi
deasupra altarului rugăciunile,
gândurile şi suferinţele mele,
trecutul, prezentul şi viitorul
meu, pe cei dragi şi toate
sufletele din lume, mai ales pe
acelea în suferinţă.
Îţi ofer Ţie Preasfântului Tata
vrednic de iubire, toate bătăile
inimii mele, toată suflarea, toţi
paşii şi toate vorbele, cu intenţia
să le transformi în totalitate
jertfe ale iubirii pentru ispăşirea
păcatelor lumii. Dăruieşte-mi
Preaiubite Părinte, ca prin
unirea cu Fiul Tău iubit, Domnul
nostru Isus Cristos, toată ziua de
azi să-mi fie o Sf.Liturghie şi
Cuminicare şi astfel să-ţi aduc
ispăşire Ţie Preasfinte Părinte şi
Dumnezeul nostru, pentru
păcatele lumii.Amin
7.)cine oferă înainte de
Cuminecare, cu inima plină de
părere de rău: Rănile şi scump
Sângele meu, ca ispăşire pentru
păcatele sale, chiar şi pentru
cele inconştiente, poate fi sigur
că nu se cuminecă nedemn şi-l
aşteaptă o înviere fericită.
De exemplu :
Părinte Veşnic şi Atotputernic
iată, vin la masa Fiului Tău Isus
Cristos să mă împărtăşesc cu
Trupul său adus jertfă pentru
noi şi cu Sângele său vărsat
pentru noi şi mă împreun cu El
cu Jertfa lui Preasfântă, pentru a
câştiga fericirea veşnică. Cu
această ocazie sfântă, Îţi ofer Ţie
jertfă lui adusă pentru păcatele
noastre, chinuitoare de pe
Cruce, Sfintele Sale Răni, Inima
Sa străpunsă, scump Sângele
său, ca ispăşire pentru păcatele
mele şi pentru acelea pe care nu
sunt în stare să le recunosc. O!
Tată fii milostiv faţă de
mine.Amin.
4.) Cine oferă înainte sau după
mărturisirea Suferinţelor mele şi
scump Sângele meu, ca ispăşire
pentru toate păcatele sale şi ca
canon va recita de bună voie
Rozariul Sf.Răni, sufletul îi va
deveni atât de curat şi frumos,
parcă atunci l-ar fi botezat.
Datorită acestui fapt, cu ocazia
fiecărei mărturisiri poate cere
întoarcerea unui mare păcătos.
De exemplu:
Veşnice Părinte! Acum după ce
în Sf.Taină a pocăinţei, făcând
cercetarea cugetului, mi-am
recunoscut păcatele, de care mă
căiesc din suflet şi mă pregătesc
să le mărturisesc (sau le-am
mărturisit) rugându-mă pentru
iertarea lor.
Îţi ofer Ţie suferinţele şi
scumpul Sânge al Domnului
nostru Isus Cristos pentru toate
păcatele vieţii mele şi promit ca
de bună voie, să recit ca ispăşire,
Rozariul Sf.Răni. O! Tată pentru
Inima străpunsă a Domnului
nostru.Isus Cristos şi a lacrimilor
Maicii Sale, Te rog:
Iartă-mi păcatele Sf.Părinte!
Îngăduie ca în baza
promisiunilor Domnului
nostru.Isus Cristos pe care le-
am primit prin sora Marta
Chambro, să cer acum de la Tine
întoarcerea unui mare păcătos,
a aceluia pe care Inimile lui Isus
şi a Mariei muiate prin Spiritul
Sf. îl învrednicesc
să-Ţi fie oferit.Amin.
5.) Acela care oferă zilnic
scumpul meu Sânge, pentru
aceia care mor în ziua aceia şi
face pocăinţă pentru păcatele
lor în numele lor poate fi sigur,
că deschide Raiul pentru mulţi
adormiţi şi pentru el poate
spera o moarte frumoasă. Acela ce în boală grea oferă
Sfintele mele Răni, scumpul meu
Sânge pentru sine şi cere ajutor
şi sănătate prin Sângele meu
scump.
Acela câştiga ascultare imediată,
întrucât suferinţele i se alină şi
în starea sănătăţii intervine o
îmbunătăţire. Dacă boala este
incurabilă, să fie statornic un
timp, după care va avea parte de
ajutor.
De exemplu :
Isuse Cristoase! Vindecătorul
bolnavilor! Dumnezeul vieţii! În
boală mea grea, Îţi ofer prin
Inima Îndurerată şi Neprihănită
a Preacuratei Fecioare Maria,
împreună cu sfintele Tale Răni şi
Sângele Tău scump, suferinţele
mele şi Te rog, pentru
dumnezeescul Tău Sânge să-mi
vindeci trupul şi sufletul meu şi
iartă-mi păcatele mele, Isuse
Fiul lui David, miluieşte-mă, Dă-
mi putere şi fămă mai bine , ca
să-ţi slujesc cu recunoştinţă şi
dragoste în toate zilele vieţii
mele.Amin.
8.) Acela care la mare
strâmtorare se roagă Litania
Sf.Sânge şi face o ofertă pentru
sine, imediat va simţi un ajutor,
pace adâncă şi mângâiere
cerească, se uşurează şi scapă
de suferinţe.
Oferta poate fi de exemplu:
post, Sf.Liturghie. când nu este
obligatorie, adoraţie, pomană,
sau orice faptă bună, sau
exercitarea de virtuţi.
cu această rugăciune făcută în mod cuvenit se dobândește îndulgenta plenară în fiecare vineri din postul mare si îndulgenta parțială în celelalte zile ale anului iată rugaciunea ,;
![]() |
2. Iată mă, o, bune și preadulce Isuse, că mă arunc în genunchi înaintea feței tale și te rog cu cea mai mare ardoare a sufletului că să binevoiești a întipari în inimă mea vii simțăminte de credință, de nădejde și de dragoste și o căință Adevărata, pentru păcatele mele. Că și o puternica voința de a mă îndepărta de ele; acum când cu o mare iubire și durere a sufletului, mă gândesc la cele cinci răni ale tale., având înaintea ochilor ceea ce prorocul David a zis despre tine:,, străpuns-au mâinile și picioarele mele numarat-au toate oasele mele,Amin
Tatăl nostru, bucură-te, Marie, slavă tatălui...
Te ador o, Cruce Sfânta
aceasta rugăciune recitată de 33 de ori în vinerea Sfânta, va elibera 33 de suflete din purgatoriu; recitată de 50 ori în celelalte vineri depeste an, va elibera 5 suflete din purgatoriu,; iată rugaciunea

Te ador o, Cruce sfânta
1. Te Ador o, Cruce sfânta, care ai fost împodobita cu preasfântul trup al domnului meu acoperita și îmbibată de preaprețiosul său sânge. Te ador o, Dumnezeul meu, răstignit pe cruce pentru mine. Te Ador o, sfânta Cruce, din iubire față de Acela care este Domnul meu. Amin.
Rugăciune la rana sfânta a umarului lui isus
Rugăciunea i-a fost revelată de Isus Sfîntului Bernard, abate de Clairvaux (1090-1153). El l-a întrebat pe Domnul care a fost cea mai mare durere pe care a suportat-o în timpul patimii sale. Isus i-a spus: „Am avut, purtînd crucea, o rană profundă de trei degete şi trei oase descoperite pe umăr. Această rană, care nu este cunoscută de oameni, mi-a produs o durere mai mare decît toate celelalte. Prin urmare, fă-o cunoscută creștinilor credincioși şi să ştii că, orice har care îmi va fi cerut în virtutea acestei răni, le va fi acordat. Şi tuturor acelora care, amintindu-şi de ea, mă vor onora în fiecare zi prin trei Tatăl nostru, Bucură-te, Maria şi Mărire Tatălui, le voi ierta toate păcatele mortale şi veniale; nu vor muri de moarte neprevăzută, iar în ultima clipă a vieţii vor fi vizitaţi de Preafericita Fecioară şi vor obţine haruri şi îndurare.“
Această rugăciune și această devoțiune au fost acceptate de Papa Eugen al III-lea.
Rugăciune
3. Preaiubite Doamne Isuse Cristoase, Mielul cel dulce al lui Dumnezeu, eu sărmanul păcătos ador şi venerez preasfînta ta rană pe care ai primit-o pe umăr cînd ai purtat pe calvar crucea atît de grea, care a lăsat descoperite trei oase sfinte, producîndu-ți o durere imensă.
Eu te implor, în virtutea meritelor acestei răni, să ai milă de mine, iertîndu-mi toate păcatele mortale şi veniale, să mă asişti în ora morţii şi să mă conduci în Împărăţia ta fericită. Amin.
3 Tatăl nostru, 3 bucură-te, Marie, 3 slavă tatălui...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu