Luna iunie închinată Inimii Preasfinte a lui Isus Cristos

 

Luna iunie închinată Inimii Preasfinte a lui Isus Cristos

Ziua întâi

Invitaţie la o bună prăznuire a lunii Preasfintei Inimi a lui Isus

Terminând sfintele deprinderi ale frumoasei luni a Mariei, ia acum hotărârea, o, suflete creştin, ca să începi bine şi să prăznuieşti cum se cuvine binecuvântata lună a Preasfintei Inimi a lui Isus. E o datorie faţă de această duioasă Mamă, care îţi zice: "Copilul meu, eu sunt calea care duce la Isus; mergi deci şi te aruncă în genunchi la altarul Lui; mergi şi studiază frumuseţile şi bogăţiile Inimii Sale. Îţi voi împrumuta duhul meu ca să-L cunoşti, inima mea ca să-L iubeşti, şi-L voi ruga în fiecare zi să te binecuvânteze şi să reverse asupra ta comorile iubirii Sale".

Biserica, la rândul ei, uneşte şi ea iniţiativa sa cu cea a Mariei. După luna florilor, consfinţită Reginei cerului, ea doreşte ca luna de roade să fie consfinţită Inimii lui Isus. Biserica doreşte ca noi să mergem de la atotputernicia care se roagă, la milostivirea cea nemărginită care se dăruieşte. Ea ne vorbeşte precum profetul Isaia: "Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii".

Ilustrul Papă Pius al IX-lea, de sfântă amintire, a binevoit să înzestreze luna Preasfintei Inimi a lui Isus cu preţioase indulgenţe şi ni-a adresat tuturor aceste cuvinte de mângâiere: "Biserica şi societatea nu speră în altceva, decât în Inima Preasfântă a lui Isus; ea ne va vindeca toate bolile trupeşti şi sufleteşti".

În sfârşit, Isus ne invită să alergăm la Inima Sa. Fiecăruia din noi El ne arată pieptul său deschis şi ne zice ceea ce le-a zis şi apostolilor: "Apropiaţi-vă, atingeţi, vedeţi, gustaţi; această Inimă este cu totul a voastră, iar plăcerea mea este de a v-o da totdeauna. Deci, veniţi toţi la mine în decursul acestor zile care-mi sunt consfinţite mie, veniţi, oricare a fi necazurile şi nevoile voastre, şi Eu vă voi uşura. O, dacă aţi cunoaşte darul lui Dumnezeu! Dacă aţi şti cine sunt Eu şi ce vă pot da!"

Să mergi deci, suflete creştin, unde te cheamă iubirea Mântuitorului. Noi ştim bine cu toţii aceasta: locul nostru va fi la picioarele Lui, pentru a le uda, ca Magdalena, cu lacrimi de pocăinţă. Şi pentru că El ne oferă locul sfântului Ioan, să ne ridicăm până la dumnezeiasca Lui Inimă, aşa de iubitoare şi aşa de vrednică de iubire. Vom respira miresmele Ei, vom asculta dulcele Ei glas, îi vom spune necazurile noastre, vom dobândi de la Ea tot ceea ce vom voi pentru noi şi pentru părinţii noştri, pentru sfânta Biserică şi pentru scumpa noastră Românie, pentru cei drepţi şi pentru sărmanii păcătoşi. Atunci vom putea spune cu înţeleptul. "Toate bucuriile mi-au venit odată cu evlavia către Preasfânta Inimă a lui Isus".

Pentru a prăznui bine luna Preasfintei Inimi a lui Isus, prezentaţi în faţa lui Dumnezeu toate cererile voastre, toate harurile pe care vreţi să le dobândiţi în timpul acestor sfinte exerciţii şi jertfiţi rugăciunile, împărtăşaniile şi toate faptele voastre cele bune pentru această intenţie. Puneţi la loc de cinste, în casa voastră, icoana Preasfintei Inimi şi ea vă va aduce aminte de deprinderile voastre evlavioase şi va aprinde în voi focul iubirii dumnezeieşti. Mântuitorul a făgăduit că, pretutindeni, această icoană va fi izvorul unor îmbelşugate binecuvântări. Împărtăşiţi-vă, dacă puteţi, în fiecare vineri din săptămână şi fiţi conştiincioşi în a repeta zilnic, de mai multe ori, această duioasă invocaţie: "O, Inimă a lui Isus care arzi de dragoste către mine, înflăcărează inima mea de dragoste către tine!".

Pildă

O, credincioasă, slugă a Preasfintei Inimi a lui Isus, istoriseşte următorul fapt: "Bunicul meu, în vârstă de 88 de ani, căzu grav bolnav. Dar, vai! El nu mai era decât un ateu care nega existenţa lui Dumnezeu şi mai cu seamă nemurirea sufletului. El n-a avut nici măcar fericirea să primească prima Sfântă împărtăşanie. Am încercat să-i vorbesc despre trebuinţa şi frumuseţea religiei catolice şi îndeosebi despre destinul sufletului, dar argumentele mele nu au fost în stare să-l convingă. Atunci am recurs la alte arme. Tocmai începea frumoasa lună Iunie. Am luat hotărârea de a o sărbători bine şi de a mă ruga în fiecare zi la Preasfânta Inimă a lui Isus, ca să-l întoarcă pe sărmanul păcătos. Ea mi-a ascultat rugăciunile. Chiar în ziua de deschidere a acestei luni binecuvântate, Inima lui Isus cea vrednică de iubire îşi făcea de acum lucrarea sa. Seara, parohul de la catedrală era la căpătâiul bolnavului şi-l învăţa principalele adevăruri de credinţă. A doua zi, bunicul meu se spovedi şi primi dezlegarea. După aceea, agăţându-se de grumazul preotului, zise: "Sfinţia Voastră mă faceţi fericit!". Ziua primei sale împărtăşanii fu hotărâtă pentru 4 iunie. El trebuia să primească pentru prima dată în inima sa pe acest Dumnezeu atât de îndelungată vreme dispreţuit, care l-a aşteptat cu atâta răbdare şi i-a răspuns cu atâta bunătate. Noi înconjuraserăm cu toţii patul lui: copii, nepoţi şi strănepoţi. Era o privelişte din cele mai înduioşătoare. După ceremonie, s-a ridicat din pat, ne-a îmbrăţişat pe toţi şi ne-a strâns cu putere la inimă. Plângea de bucurie şi de fericire şi aceleaşi sentimente le trăiam şi noi.

Inima lui Isus nu s-a mărginit numai la atât cu favorurile sale. După ce l-a făcut să-şi ispăşească prin suferinţă o viaţă nelegiuită, s-a îndurat ca acest suflet, obiectul atenţiilor sale, să adoarmă întru Domnul chiar în ziua când Biserica sărbătoreşte închiderea Lunii consfinţite în cinstea Inimii celei preavrednice de iubire.

Este foarte adevărat, o, suflete creştin, că putem dobândi toate în timpul acestei luni de har, dacă ne rugăm Preasfintei Inimi a lui Isus cu râvnă şi cu statornicie.

Rugăciune

O, Mântuitorule Isuse, o, bunule învăţător, zâmbeşte primei noastre adoraţii, în această zi cu care începe luna dumnezeieştii Tale Inimi.

Ce dulce bucurie simţim când continuăm la picioarele Tale sărbătorirea pe care am oferit-o Maicii Tale! A adora şi a binecuvânta iubirea Ta, ce plăcere, ce izvor de haruri! O, ajută-ne ca să ne folosim bine de ea. Şi tu o Fecioară Marie, o, Mama noastră, condu-ne la Inima lui Isus şi împrumută-ne Inima Ta pentru a o iubi cu înfocare. Amin                                                      

                                                                                                                                      

 ziua a doua

Originea evlaviei către Inima lui Isus

Evlavia către Preasfânta Inimă a lui Isus este tot aşa de veche ca şi Biserica! Ea a început pe Calvar, unde această dumnezeiască Inimă, străpunsă de fierul lăncii, a deschis tuturor credincioşilor un locaş inviolabil şi un izvor nesecat de haruri.

Cu toate acestea, evlavia către Inima lui Isus, timp de veacuri îndelungate, a fost partea de moştenire a unor suflete de elită. Veacului al XVII-lea îi era hărăzit să vadă Inima lui Isus cinstită printr-un cult public şi solemn, iar Franţei să fie leagănul şi focarul acestui cult. Într-o mănăstire a Vizitaţiunii, la Paray-le-Monial din dieceza Autun (Franţa), trăia unul din acele mari suflete, cum numai mănăstirea e vrednică să posede. Purta numele de Margareta Alacoque, dar după ce şi-a luat de mire pe Isus, ea se numea Margareta Maria Alacoque. Trăia cu Dumnezeul său într-o unire nespus de dulce, ceea ce era pentru dânsa un izvor de haruri îmbelşugate. într-o vineri, după octava sărbătorii Trupului Domnului (Joia Verde), în anul 1675, îi apăru Cristos şi-i descoperi Inima sa, care avea şi acum via şi larga rană de pe Calvar: "Iată, - îi zise El - Inima care a iubit atât de mult pe oameni şi care este aşa de puţin iubită de ei!" El îi ceru apoi ca să fie stabilită o sărbătoare în cinstea Inimii sale şi să i se aducă un cult de iubire şi de ispăşire, făgăduind, în acelaşi timp, cele mai distinse binecuvântări tuturor acelora care vor îmbrăţişa şi vor răspândi preţioasa evlavie. Sfânta călugăriţă desfăşură toată râvna şi înflăcărata ei dragoste spre a câştiga inimi pentru Inima lui Isus. Mărinimoasele ei strădanii au fost încununate de succes. În curând, Biserica a aprobat oficiul şi sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus şi a îndemnat pe creştini să ia cu mâna plină din nepreţuitele comori pe care mila cea nemărginită a lui Dumnezeu le deschise pentru el. Acest apel a fost auzit. Focul iubirii dumnezeieşti se răspândi din om în om, din parohie în parohie, cuprinzând şi diecezele, iar astăzi evlavia la Preasfânta Inimă a lui Isus produce pretutindeni îmbelşugate roade de credinţă, de evlavie şi de iubire.

O, suflete creştin, amintindu-ne de începutul răspândirii acestei frumoase evlavii, să admirăm iscusinţa şi dragostea Inimii lui Isus, să o binecuvântăm pentru că ne copleşeşte cu favorurile sale şi să-i cerem harul de a ne folosi bine de ele. O, dacă neam da seama de darul lui Dumnezeu! Dacă am şti să apreciem valoarea ofrandei pe care ne-o face!

Să cinstim, de asemenea, cu o evlavie deosebită, pe smerita călugăriţă căreia Isus i-a descoperit planurile sale şi pe care El a numit-o ucenica preaiubită a Inimii Sale. Ea a fost declarată Fericită de Papa Pius al IX-lea, la 17 ianuarie 1864 şi Sfântă, de Papa Benedict al XV-lea, la 13 mai 1920.

Să binecuvântăm pe această fiică a Sfântul Francisc de Sales şi să o rugăm ca să ne dobândească harul de a iubi Preasfânta Inimă a lui Isus, cum a iubit-o ea.

Pildă

În anul 1722, în luna mai, izbucni ciuma în oraşul Marsilia. Moartea, această regină a groazei, după cum spune Scriptura, plecă să-şi aşeze tronu-i funebru în mijlocul acestui mare oraş, odinioară aşa de strălucitor, aşa de fericit.

Părăsit de cei ce mai puteau fugi, Marsilia se înfăţişa curând ca un vast câmp de măcel, plin de morţi şi de muribunzi. închipuiţi-vă acest oraş nenorocit în mijlocul grozăviilor ciumei, cu străzile şi pieţele lui presărate de victime, preoţi şi medici seceraţi de flagel şi 40.000 de oameni coborâţi în mormânt. Nu se mai auzeau decât strigăte sfâşietoare şi se părea că a sunat de acum ceasul distrugerii complete a vechiului oraş. Deodată, o luminată inspiraţie veni sfântului Prelat al Marsiliei, Belzunce, eroul iubirii de aproapele şi al zelului pastoral. îi veni în minte să recurgă la Preasfânta Inimă a lui Isus şi să-I consfinţească dieceza şi oraşul său nenorocit, să stabilească în cinstea acestei Inimi, pentru totdeauna, o procesiune solemnă şi generală. Magistraţii şi poporul au susţinut propunerea venerabilului Episcop, în care se vedea sclipind aurora apropiatei scăpări. Marsilia fu deci consacrată Preasfintei Inimi a lui Isus şi procesiunea se făcu cu cel mai mare fast. O, ce minune! Ciuma încetă, liniştea reveni la loc, oraşul începu să se populeze din nou şi părea că se renaşte pentru a doua oară. Timp de şase săptămâni nu s-au mai văzut nici morţi, nici bolnavi în marele oraş Marsilia.

"Voi, care străbateţi mările" - zise Mons. Belzunce celor din Marsilia - vestiţi la toate naţiunile, chiar şi celor mai barbare, slava, puterea şi îndurările nemărginite ale Preasfintei Inimi a lui Isus, care a făcut aşa de mari minuni în favoarea noastră şi care ne-a adus din nou bucuria, după lungile nenorociri pe care le-am îndurat".

                

Rugăciune

O, Isuse, cât eşti de milostiv în acordarea bunătăţii Tale! Fii binecuvântat pentru descoperirea pe care ne-o faci despre comorile Inimii Tale şi dă-ne harul ca să ne folosim bine de ele.

O, Margareta Maria Alacoque, prietena şi ucenica Inimii lui Isus, noi ne bucurăm că ai fost aleasă de dumnezeiescul învăţător pentru a duce la îndeplinire planurile îndurării sale! Cere ca această inima vrednică de închinare să fie totdeauna obiectul iubirii noastre şi aroma mântuirii noastre. Amin.                               

                                                                

Ziuă a treia

Făgăduinţele Inimii lui Isus

În frumoasa apariţie, când Mântuitorul o făcu pe Margareta Maria Alacoque să privească Preasfânta Sa Inimă, El îi făcu - pentru sufletele care se vor jertfi cultului acestei Inimi vrednice de închinare - făgăduinţe, pe cât de numeroase, pe atât de pline de mângâiere. Să o ascultăm pe aceia care a primit de la însuşi Isus gloriosul titlu de Ucenica preaiubită a Inimii sale: "De ce nu sunt în stare să istorisesc tot ce ştiu despre această frumoasă evlavie către Preasfânta Inimă a lui Isus şi să descopăr întregului pământ comorile de haruri pe care Mântuitorul meu are de gând să le reverse din belşug asupra celor ce o vor practica"?

- Credincioşii simpli, vor dobândi, prin mijlocirea acestei duioase evlavii, pacea în familiile lor, uşurare în muncile lor, binecuvântările cerului în toate întreprinderile lor, mângâiere în necazurile lor.

- Persoanele religioase, vor dobândi din această evlavie atâtea ajutoare, încât nu vor trebui alte mijloace pentru a restabili prima râvnă şi cea mai exactă regularitate în comunităţile mai puţin orânduite, şi pentru a face să ajungă pe culmea desăvârşirii pe aceia care trăiesc în cea mai mare regularitate.

- Preoţii, vor dobândi arta de a mişca inimile cele mai împietrite şi vor lucra cu un succes minunat, dacă sunt pătrunşi de o gingaşă iubire către Preasfânta Inimă a lui Isus.

- Răspânditorii acestei evlavii, vor primi de la Dumnezeu comori foarte mari. Slujba lor va produce, chiar în ceea ce priveşte mântuirea şi desăvârşirea fiecăruia din ei, roade mai presus de orice aşteptare.

- Orice creştin, va găsi în această dumnezeiască Inimă un loc de scăpare în timpul vieţii şi mai cu seamă în ceasul morţii.

Ah, ce dulce e de a muri după ce am avut o evlavie statornică faţă de Inima Aceluia care trebuie să ne judece!

Iată, deci, suflete creştin, angajamentele pe care le ia Isus cu oamenii. Numai un Dumnezeu poate lua asemenea angajamente şi numai un Dumnezeu poate să le ţină. El făgăduieşte totul: întoarcerea păcătoşilor, propăşirea celor drepţi pe calea desăvârşirii, reuşită la predică şi conducerea sufletelor spre

Dumnezeu, râvnă în comunitate, pace în familii, binecuvântare pentru întreprinderile vremelnice, sprijin deosebit în ceasul morţii.

Ah, vom fi noi oare scuzabili, dacă vom zădărnici atâtea şi aşa de măreţe făgăduinţe? Iată cum s-au adeverit ele timp de mai bine de 200 de ani: bolnavii au chemat în ajutor Inima lui Isus şi şi-au dobândit sănătatea, păcătoşii au aruncat nelegiuirile lor în acest abis de milostivire şi şi-au dobândit iertarea. Multe persoane chinuite de necazuri au găsit în Ea uşurare pentru nevoile lor! Multe suflete slabe şi şovăielnice şi-au căpătat de la Ea tăria şi izbânda!

Să ne adresăm în orice împrejurare şi pentru orice nevoie acestei Inimi puternice, bogate şi aşa de darnice, acestei Inimi plină de milă şi de dragoste, care nu doreşte nimic mai mult decât să realizeze ceea ce a făgăduit. Să spunem cu Sfântul Bonaventura: "Voi vorbi Inimii Dumnezeului meu şi voi dobândi de la Ea tot ce voi vrea".

Pildă

Un om avea un singur fiu, pe care-l iubea foarte mult şi căruia voia să-i lase o bogată moştenire. Într-o zi, pentru a-l scăpa pe acest fiu de la moarte sigură, s-a expus pe sine însuşi loviturilor duşmanilor lui, care-l maltratară cu cruzime până ce-l omorâră. Acest copil nemângâiat, acest sărman orfan, neputând să mai vadă lumina zilei, voia să moară şi el. Când cineva căuta să-l încurajeze sau să-l distreze, el răspundea printre suspine: Ah! tată, tată! într-o zi, unul din prietenii lui îi înmână o urnă preţioasă în care era închisă însăşi inima tatălui său, mort pentru el, aşa de iubitoare, aşa de devotată. La vederea ei, orfanul scoase un suspin adânc, sărută cu entuziasm această urnă sfântă şi stropi cu lacrimile sale această inimă care l-a iubit aşa de mult. începând din clipa aceia, era resemnat, se mângâia cu această comoară de iubire căreia îi jură, până la ultima suflare, un cult de cinste şi de respect.

Isus mort pentru noi, Isus care a suportat chinuri grele din dragoste pentru noi, a dat ghes dragostei sale până acolo, ca să ne dăruiască Inima Sa. Dar El ni-o dă plină de viaţă, plină de ecouri şi de bogăţie şi totdeauna gata să ne mângâie în necazurile noastre, să împărtăşească durerile noastre. Cine ar putea, deci, să fie abătut, să se plângă şi să deznădăjduiască, mai cu seamă când îşi aduce aminte de făgăduinţele pe care le-a făcut El atunci când ne-a dăruit-o?

            

  Rugăciune

O, Mântuitorul meu, Isuse, o, bunule învăţător, cum Te voi binecuvânta eu îndeajuns pentru nenumăratele binefaceri pe care Tu le făgăduieşti celor ce cinstesc Inima Ta? E foarte adevărat că această Inimă duioasă este un izvor prea plin, care se revarsă din toate părţile, care are nevoie să se scurgă şi pe care cerul şi pământul, timpul şi veşnicia, nu-l vor putea seca niciodată. învaţă-mă să iubesc, să cinstesc şi să imit o Inimă aşa de bogată şi aşa de dornică, pentru ca să trag folos din măreţele ei făgăduinţe. Amin. 

                               

 Ziua a patra

Obiectul sensibil al evlaviei către Inima lui Isus

Obiectul sensibil şi imediat al acestei mişcătoare evlavii este însăşi Inima lui Isus. într-o zi, deschizându-şi pieptul său sfânt, Isus a spus către Sfânta Margareta-Maria: "Iată Inima care a iubit aşa de mult pe oameni! Iat-o!" Astfel, obiectul material al cultului nostru este arătat de gestul Mântuitorului, de cuvintele care-l însoţesc şi de vedenia Sfintei Margareta-Maria. Este Inima celui mai Sfânt, celui mai amabil, celui mai desăvârşit dintre fiii oamenilor, formată de însuşi Duhul Sfânt, din cel mai curat sânge al unei Fecioare; capodopera cerului şi a pământului, a naturii şi a harului. Dar n-am spus încă de ajuns: este Inima unui Dumnezeu, pentru că Ea a fost unită hipostatic cu Dumnezeirea. Prin urmare, este sanctuarul tuturor perfecţiunilor şi a tuturor meritelor, abisul harurilor şi al binecuvântărilor. Mai mult decât atât este Inima unui Om-Dumnezeu, adică un minunat amestec din tot ceea ce se poate închipui mai curat, mai delicat în afecţiunile omeneşti şi de tot ce există bunătate şi devotament în afecţiunile dumnezeieşti. Este compătimirea unită cu milostivirea; este prietenia unui frate unită cu dragostea unui tată. O, ce minune! O, ce noian de bogăţii!

Ne putem închipui oare un obiect mai vrednic de respectul şi de dragostea noastră? Ah, dacă Biserica aduce un cult special instrumentelor Patimii Mântuitorului, spinilor cu care a fost El încoronat, Crucii pe care a murit, lăncii cu care a fost străpuns, cu cât mai mult va trebui noi oare să cinstim această Inimă vrednică de închinare a lui Isus? Nu este Ea începutul vieţii Sale, a suferinţelor Sale, a iubirii Sale? Nu este Ea izvorul preţiosului Sânge care ne-a răscumpărat pe Calvar, care ne curăţă în sacramente şi ne potoleşte setea la altar? Sfântul Bernardin o numeşte un focar de iubire; Sfântul Damian, comoara universală a înţelepciunii şi a ştiinţei, iar Sf. Francisc de Sales, izvorul tuturor harurilor.

Suflete creştin, Isus ne dă Inima Sa. Şi ce ne cere El în schimb? Cere să I-o oferim pe a noastră. "Fiul meu - zice El - dă-mi inima ta!"

Este cu neputinţă ca inima noastră să nu o dăruim cuiva, căci nu poate trăi fără să nu iubească. Pe de o parte ne-o cere lumea, dar pentru a o transforma în iad, pe de altă parte Isus doreşte cu înfocare să o aibă pentru a face din ea un paradis de plăcere încă din viaţa aceasta. Ce vom alege? Pe tine singur, o, Isuse, Dumnezeul iubirii! Da, Ţie îţi jertfesc cu totul inima mea, fără să mi-o mai dai înapoi, fără să o împart cu cineva în viaţă şi în moarte, în timp şi în veşnicie.

Inimă a lui Isus, fă-mă să te iubesc din ce în ce mai mult!

Pildă

În timpul prigonirilor religioase din Anglia, faptul că cineva aparţinea religiei catolice era socotit ca o crimă contra statului. Credincioşii erau numiţi trădători şi acest nume li se atribuia şi-n timpul judecării lor, şi-n timpul chinurilor martiriului lor. Chinul cel mai obişnuit consta în a spânzura pe martiri de furci, după care li se tăia funia, pe când ei mai trăiau încă, şi cădeau la pământ. Călăul, înarmat cu un cuţit mare, spinteca trupul victimei scoţându-i inima din piept şi o arăta la public strigând: "Iată inima unui trădător'". Un călugăr, gata să moară în asemenea chinuri groaznice, pe când i se cotrobăia prin piept după inima încă zvâcnind, îşi adună toate puterile şi aruncă în faţa călăului această dezminţire plină de măreţie: "Nu, ceea ce ţii tu în mână, nu este inima unui trădător, este o inimă consfinţită lui Dumnezeu". Şi ultimul lui suspin a fost un act de iubire către Dumnezeu!

Să te ajute Dumnezeu, suflete creştin, ca în ziua morţii tale, când vei simţi în piept ultimele bătăi ale inimii tale, să poţi respinge mâna Satanei şi să strigi: "Înapoi, Satano, înapoi! Această inimă nu-ţi aparţine ţie. Nici lumea, nici patimile n-au atins-o. Inima mea n-a bătut decât pentru Inima lui Isus. Ea aparţine de multă vreme lui Dumnezeu şi va aparţine lui pentru totdeauna".

               

 Rugăciune

O, Isuse, iată inima mea, păstrează-mi-o ca pe o preţioasă comoară ce Ţi-o încredinţez Ţie. Păstreaz-o cum ai păstrat-o pe cea a preaiubitei Tale slugi, Margareta Maria Alacoque. Dacă vreodată aş face imprudenţa ca să vreau să o iau înapoi, nu mi-o înapoia ci sileşte-mă, printr-un oarecare semn al milei Tale, ca să Te las pe Tine posesorul şi stăpânul ei pentru totdeauna. Amin.                                               

                                                                   

Ziua a cincea

Obiectul spiritual al evlaviei către Preasfânta Inimă a lui Isus

Am spus că obiectul sensibil şi material al evlaviei noastre este propria Inimă a lui Isus. Există şi un obiect spiritual, care este partea esenţială a cultului adus Inimii celei dumnezeieşti: este iubirea lui Isus faţă de noi. " Iată - zice El - Inima care a iubit atât de mult pe oameni! Observaţi bine aceste cuvinte: "care a iubit aşa de mult!" Fără îndoială că Isus a iubit pe oameni, pe toţi oamenii, căci a murit pentru toţi şi nu e niciunul care să nu poată spune: "El m-a iubit şi s-a jertfit pentru mine". Dar până la ce punct ne-a iubit El? Cine va înţelege acest lucru? Cine va putea să-l exprime? însuşi Isus Cristos s-ar părea că nu poate să-l exprime. Reaminteşte-ţi câteva din principalele binefaceri. Adu-ţi aminte de iesle, de cruce, de altar, da, de altar, de acest sacrament de iubire, prin mijlocirea căruia Isus va rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor, ascuns sub chipul unei părticele de pâine, închis într-un tabernacol, ca într-o închisoare strâmtă, dispreţuit de unii, uitat şi părăsit aproape de toţi. Nu se află oare acolo un Dumnezeu care iubeşte la infinit? Putea El să facă ceva mai mult decât atât? O, da, într-adevăr El ne-a iubit până la sfârşit, până la exces, până la istovirea iubirii: "Usque in fidem dilexit eos". Ei bine, toate aceste manifestări ale iubirii au plecat din Inima lui Isus. "Da, Inima Lui - zice Margareta-Maria - a făcut ieslea, crucea, altarul. Ea a întemeiat Biserica şi a înfiinţat sacramentele; din Inima lui cea vrednică de cinste curge asupra noastră viaţa, mişcarea, înţelepciunea, harul".

"O, Inimă preasfântă a Mântuitorului - exclamă Sfântul Francisc de Sales, - o, izvor al supremei iubiri, cine poate să Te proslăvească îndeajuns? Cine îţi va da iubire pentru iubire?"

Suflete creştin, să răspundem printr-o dragoste reciprocă iubirii lui Isus faţă de noi şi după cum spunea Sfânta Magdalena de Pazzi: "Să iubim Iubirea". Şi ce poate fi mai drept, mai înţelept şi mai mântuitor?

"Cel ce nu iubeşte pe Mântuitorul, blestemat să fie!" Aceste cuvinte fulgerătoare le pronunţă sfântul apostol Paul. Cât despre noi, să iubim din toate puterile noastre pe Acela care ne-a iubit peste măsură. Iubirea lui Isus să fie în noi un foc mistuitor, care distinge orice legătură de dragoste faţă de creaturi şi ne îngăduie să aruncăm în ochii tuturor puterilor lumii şi ale iadului sfidarea aceluiaşi Apostol: "Cine ne va desparţi pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? "

O, Isuse, eu Te voi iubi totdeauna!

Pildă

Iată un fapt petrecut în Canada în 1872, care arată cât de bună şi de milostivă este Inima lui Isus.

Un om, înaintat acum în vârstă, nu se mai apropiase de Sfintele Sacramente mai bine de 30 de ani. Pe lângă indiferenţa faţă de îndeplinirea îndatoririlor sale religioase, el mai adăuga şi un fel de dezgust şi de ură împotriva preoţilor. Totdeauna căuta clenci ca să spună o vorbă rea despre ei, sau ca să-şi bată joc de ei şi de sfânta lor misiune. Dar, de mai mulţi ani, evlavioasa lui familie adresa rugăciuni fierbinţi cerului, fără a dobândi ceea ce dorea cu atâta înfocare. O rudă virtuoasă puse într-o zi în aplicare planul de a face o ultimă încercare la Preasfânta Inimă a Iui Isus, pe care o iubea aşa de mult. Alergă numaidecât la Biserică, ceru să-i fie sfinţită o iconiţă a Preasfintei Inimi a lui Isus, se întoarse bucuroasă acasă şi ascunse cu dibăcie iconiţa în hainele sărmanului păcătos. După aceea, ceru să se înceapă mai multe novene în diferite comunităţi. Apoi, când crezu că Inima bunului învăţător era cu totul câştigată, chemă un preot şi aranjă astfel lucrurile încât să intre în dialog cu oaia rătăcită pe care voia s-o aducă înapoi la staul. Preasfânta Inimă n-are obiceiul ca să facă lucrurile pe jumătate: triumful a fost complet, minunat. Păcătosul, care de atâţia ani nu putea suferi prezenţa unui preot, îl primi de data aceasta cu multă bunăvoinţă. Se spovedi cu admirabile sentimente de căinţă şi de credinţă. După aceea, toţi din jurul lui erau nevoiţi să modereze evlavioasele lui dorinţe şi zelul lui pentru rugăciune şi pentru practicile religioase. La câteva zile după întoarcerea lui, cineva se încumetă să vorbească faţă de el contra preoţilor, dar nenorocosul vizitator înţelesese că a greşit şi că trebuie să tacă. Familia lui era în culmea bucuriei şi noul convertit nu ştia cum să-şi mai arate recunoştinţa către Preasfânta Inimă a lui Isus, care l-a smuls din prăpastie. El s-a hotărât să iubească şi să proslăvească totdeauna această Inimă Preasfântă.

              

 Rugăciune

O, Inimă a lui Isus, primeşte recunoştinţa inimii mele, pătrunsă de admiraţie şi de mulţumire, la gândul nemărginitei Tale iubiri faţă de noi. O, fă ca prin harul Tău, iubindu-Te cu dragostea cea mai gingaşă şi cea mai generoasă, să dobândesc harul de la nemărginita Ta bunătate, ca să te proslăvesc şi să te iubesc pentru totdeauna în cer cu îngerii şi cu sfinţii. Amin.                                            

 Ziua a şasea

Actualitatea evlaviei la Preasfânta Inimă a lui Isus

"Mântuitorul mi-a dat să înţeleg - zice Sfânta Margareta-Maria - că dorea ca Inima Sa să fie cunoscută în prezent, pentru a fi mijlocitoare între Dumnezeu şi oameni, şi să înlăture pedepsele pe care păcatele noastre le-au atras asupra noastră".

O, cât e de puternică dumnezeiasca Inimă pentru a cruţa dreptatea dumnezeiască, iritată prin nelegiuirile noastre, şi pentru a ne dobândi îndurarea! "Da, Preasfânta Inimă este tocmai ceia ce trebuie Bisericii în aceste timpuri, când se întâlnesc atâţia oameni - spune sfântul Paul - iubitori de ei înşişi, pofticioşi, îngâmfaţi, lipsiţi de recunoştinţă şi de dragoste, nerăbdători sub orice jug şi dedaţi la cele mai josnice înclinări". Europa întreagă, chiar lumea toată e cangrenată până la inimă. Deci, pentru a scăpa de moarte, credincioşii trebuie să alerge ca să-şi caute viaţa în acest izvor, pătrunzând până în Inima Regelui Cerurilor.

"Societatea actuală, a spus iubitul Pontif Pius al IX-lea, de sfântă amintire, nu poate fi mântuită decât prin Preasfânta Inimă a lui Isus".

Un savant prelat a scris: "Cultul Preasfintei Inimi a fost rezervat pentru epoca din urmă ca o garanţie a iubirii dumnezeieşti, care vrea să se reverse prin cele mai largi efuziuni, pe măsură ce lumea se apropie de sfârşitul ei. Acest cult este scutul credinţei şi alimentul evlaviei în mijlocul ereziilor şi dezordinilor veacului de faţă".

O mişcare generală se produce şi îndeamnă din ce în ce mai mult pe credincioşi ca să practice această evlavie providenţială: o sută de mii de pelerini de orice rang, din orice ţară, merg la Paray-le-Monial ca să se îngenuncheze pe mormântul Sfintei Margareta-Maria. Steagul Preasfintei Inimi a lui Isus este arborat şi purtat pe câmpul de bătălie de copiii Franţei. Aproape toţi episcopii îşi consfinţesc diecezele lor la această dumnezeiască Inimă. Franţa face votul solemn ca să-i consfinţească un templu splendid, la Paris, pe ruinile fumegânde de la Montmartre. În sfârşit, mult iubitul Papă Pius al IX-lea, cedând stăruinţelor ce i se făceau din toate părţile catolicismului, a poruncit ca întreaga Biserică să fie consfinţită la dumnezeiasca Inimă, la 16 iunie 1875, ziua aniversării, când s-a arătat sfintei Margareta-Maria.

Ce puternice motive de nădejde! Cât de mult simte fiecare să pronunţe aceste cuvinte, aşa de des repetate: Inima lui Isus ne va mântui!

Să ne lăsăm luaţi de acest curent de credinţă, suflete creştin, pentru că aceasta e calea mântuirii. A rămâne străin faţă de această mare manifestare, n-ar însemna oare a închide inima noastră faţă de un sentiment de credinţă?! Să ne unim mai degrabă toate rugăciunile noastre, toate faptele cele bune să se înalţe împreună la Preasfânta Inimă a lui Isus, pentru a grăbi mântuirea Bisericii şi a scumpei noastre patrii, România.

O, Dumnezeul îndurărilor, o, Dumnezeul izbânzilor mântuieşte Roma şi România, fiica ei, prin Preasfânta Inima Ta!

Pildă

În viaţa sfintei Gertruda, acest suflet admirabil iluminat de sus pentru a descoperi planurile lui Dumnezeu, există o pagină foarte interesantă. În ziua sărbătorii Sfântului Ioan, ea a fost hărăzită cu o vedenie minunată. îi apăru ucenicul preaiubit, cu capul aplecat pe pieptul lui Isus, ca la Cina cea din urmă, şi-n acelaşi timp i-a fost dat să guste o parte din nespusa dulceaţă ce s-a revărsat din Inima lui Isus în inima evanghelistului său. Atunci Sfânta luând cuvântul îi zise:

- Apostol al iubirii, tu care ai avut nespusa fericire ca să-ţi odihneşti capul la pieptul lui Isus şi să asculţi toate bătăile Inimii Sale, pentru ce n-ai spus nimic în Evanghelia ta despre sentimentele şi despre nespusele bogăţii ale acestei Inimi dumnezeieşti?

- Să ştii, fiica mea, răspunse Sfântul Ioan, că eram însărcinat, înainte de toate, ca să instruiesc Biserica de abia născută, în ceea ce privea persoana Cuvântului întrupat, pentru ca ea să transmită aceste adevăruri trebuincioase veacurilor următoare. Dar dulceaţa şi bogăţiile Inimii lui Isus, Dumnezeu şi-a rezervat dreptul de a le face cunoscute în timpurile din urmă, pentru ca prin mijlocul acesta lumea îmbătrânită şi rătăcită din cauza indiferenţei să se reînsufleţească la căldura iubirii dumnezeieşti.

Noi am ajuns, o, suflete creştin, aceste vremuri nenorocite, despre care vorbeşte discipolul mult iubit. Vai, focul dragostei s-a stins aproape în toate inimile, dar să avem încredere: evlavia la Preasfânta Inimă a lui Isus, care se răspândeşte pretutindeni, îl va aprinde din nou. Atunci va izbucni din toate sufletele un strigăt, căruia îi vor răspunde toate glasurile României şi a lumii întregi: "Slavă Preasfintei Inimi a lui Isus!"

                

Rugăciune

O, Isuse, Răscumpărătorul nostru vrednic de iubire şi de cinste, comorile nemărginite ale Preasfintei Tale Inimi n-au fost încă destul de bine cunoscute. Tu ai rezervat această favoare timpurilor acestora din urmă, când, printr-un gest al dragostei Tale, ai voit ca să arăţi oamenilor bogăţiile închise în această dumnezeiască Inimă. Fii lăudat şi binecuvântat pentru totdeauna pentru bunătatea Ta şi îndură-Te a mă face părtaş de ea. Amin.                        




                                                                                                                                  

 ziuă a şaptea

Rana Inimii lui Isus

Isus îşi dăduse sufletul pe lemnul Crucii. Nu mai rămăsese pe Calvar decât Maria, Maica Mântuitorului, Maria Magdalena şi apostolul Ioan. Un soldat soseşte, se apropie şi priveşte. "E mort - zice el - dar totuşi îl voi lovi". Îndreptându-şi numaidecât lancea spre coasta lui Isus, o străpunse fără milă. Fierul ascuţit străbătu pieptul, pătrunse până la inimă şi o deschise. După ce retrase lancea, se văzu ţâşnind din rană sânge şi apă. Exiuit sanguis et aqua. Acestea erau ultimele lacrimi, ultimele picături de sânge ale acestei dumnezeieşti Inimi. O nouă minune a iubirii!

O, mister care cuprinde în el mai multe mistere! Isus a voit ca Inima sa să fie rănită - zic sfinţii Doctori - pentru ca prin rana văzută să cunoaştem rana nevăzută pe care I-a făcut-o iubirea. El a voit ca Inima Sa să fie deschisă, pentru ca noi să putem pătrunde în ea fără piedică şi să găsim în ea un refugiu. Această Inimă vrednică de închinare nu se mai închide niciodată. Toţi, drepţi şi păcătoşi, pot să-şi găsească scăparea în ea, fără teama de a fi respinşi. Rănile făcute celor morţi nu se mai cicatrizează: moartea şi dragostea au făcut rana lui Isus. Ea va rămâne totdeauna deschisă, pentru a striga tuturor generaţiilor: astfel a iubit Mântuitorul lumea! în sfârşit, această rană este un izvor nesecat de haruri. Apa şi sângele care au ţâşnit din ea reprezintă toate aceste favoruri preţioase de milostivire şi de iubire.

Să alergăm la Ea pentru a dobândi ajutorul de care avem nevoie. Slabi cum suntem, Ea va fi tăria noastră, orbi cum suntem, Ea va fi lumina noastră, mâhniţi cum suntem, Ea va fi mângâierea noastră. Să strigăm împreună cu Sfânta Gertruda: "O, Isuse, o, dulcea mea nădejde, fă ca Inima Ta cea dumnezeiască, sfâşiată pentru mine, să fie refugiul sigur pentru sufletul meu. Te rog fierbinte prin Inima Ta cea străpunsă cu suliţa, să binevoieşti a străpunge inima mea cu săgeata iubirii Tale".

Suflete creştin, această rană sfântă a Inimii lui Isus, ultima scurgere de apă şi de sânge ce a ţâşnit din ea, nu o fi oare ultimul izvor rezervat pentru marile răutăţi din zilele noastre? N-a sosit oare ceasul ca să alergăm la Ea, ca să ne folosim de Ea, ca să o întrebuinţăm în favorul Bisericii, al României, al societăţii şi mai cu seamă al sărmanilor păcătoşi? Să intrăm chiar astăzi în această Inimă dumnezeiască şi să rămânem acolo toată viaţa noastră. Isus ne invită să facem acest lucru, zicându-ne ca Margaretei-Maria: "Iată locul sălaşului tău".

O, dacă am putea la moartea noastră să spunem ca părintele Ravignon: "Rana Inimii lui Isus, ce frumoasă uşă de intrat în cer!"

Pildă

Pe la sfârşitul veacului al unsprezecelea, la glasul Suveranului Pontif, părinţii noştri au făcut sublimul plan de a respinge barbaria Semilunei, care ameninţa să cotropească totul, şi au pornit să elibereze mormântul lui Isus Cristos. După admirabile triumfuri, ei au pus stăpânire pe Antiohia, capitala întregului Orient. Dar curând fură atacaţi de prinţul de Mossul, care porni în contra lor în fruntea a 300.000 de oameni. Constrânşi de cea mai crudă foame, îndrăzneţii noştri luptători simţiră pentru prima dată că începe să le slăbească curajul. Un sfânt preot din Marsilia, numit Vartolomei, avu inspiraţia - zice istoria Bisericii - ca să caute într-un loc indicat suliţa care a străpuns Inima Mântuitorului, ca o garanţie sigură a celei mai complete victorii a soldaţilor creştini asupra duşmanilor lor. Suliţa fu găsită. Precedaţi de acest simbol prin care trebuiau să învingă, Cruciaţii ieşiră din Antiohia şi, la vederea acestei Sfinte Suliţe, batalioanele turceşti au fost cuprinse de o groază neaşteptată. Armele le căzură din mâini şi începură a fugi în toate părţile, iar numărul incalculabil de cadavre arăta dureroasa lor înfrângere.

De unde a primit fierul suliţei de pe Calvar această tărie şi această putere? Din Inima lui Isus pe care a străpuns-o, din Sângele Lui pe care l-a făcut să ţâşnească şi de care a rămas împurpurată.

O, fericită suliţă! O, dacă aş fi fost eu în locul ei! N-aş mai fi vrut să ies din coasta Mântuitorului meu şi aş fi zis: aici este locul odihnei mele veşnice.

Dar ce nu va face oare în noi aceiaşi Inimă a lui Isus, care se îndură a veni ca să se odihnească în propriile noastre inimi prin Sfânta Împărtăşanie? Prin Ea, noi vom învinge pe toţi duşmanii mântuirii noastre şi vom dobândi coroana celor fericiţi.

              

 Rugăciune

O, Inimă a Preaiubitului meu Isus, locaş a cărui intrare mi-a deschis-o suliţa şi unde n-am a mă teme de nimic, nici de răzbunările cerului, nici de oastea iadului, ah, lasă-mă să mă ascund în Tine şi acolo să uit de lume şi de mine însumi. Lasă-mă să mă odihnesc acolo de ostenelile vieţii şi să dispar în Ea în timp şi în veşnicie. Amin